modele insule bucatarie

Articol realizat împreună cu


 

O insulă se dovedește extrem de utilă în bucătărie, ea servind mai multor scopuri. În afară de faptul că reprezintă o ancoră vizuală în încăpere, aceasta contribuie și la sporirea eficienței și funcționalității spațiului de lucru, oferind:

Mai mult spațiu de lucru
Mai mult spațiu pentru luat loc
Spațiu pentru încorporarea electrocasnicelor
Mai multe niveluri în bucătărie
Extra-spațiu pentru depozitare
Spațiu util și deasupra insulei
Soluții practice pentru bucătăriile mici
Galerie foto

Extrem de eficiente, insulele se potrivesc mai degrabă bucătăriilor tip open space cu living și, eventual, dining, bucătăriile mici neavând de cele mai multe ori spațiu fizic suficient pentru a monta și o insulă, deși soluții există și în acest sens.

De altfel, potrivit unui studiu cu privire la principalele tendințe în renovarea bucătăriilor, realizat în SUA în 2017, insula reprezintă una dintre cele mai dorite achiziții, în special în rândul participanților la studiu până în 54 de ani.

Cumpără Recipient cu capac de sticlă PASABAHCE | 🛒Preț : 6,99 lei

Cumpără Set cuțite STONE HEINNER | 🛒Preț : 55,99 lei
Vezi aici mai multe oferte de produse pentru bucătărie

 

Și asta pentru că o insulă de bucătărie nu doar că înfrumusețează încăperea, ea devenind astfel elementul central al amenajării, dar îți permite să ai mai mult spațiu pentru pregătirea meselor, pentru a le savura, dar și spațiu de depozitare sau pentru diverse activități de divertisment cu familia sau cu oaspeții. Amplasată de regulă în mijlocul încăperii, ea ușurează munca și diminuează timpii morți, făcând mai accesibile blatul de lucru, chiuveta sau electrocasnicele, toate acestea putând fi chiar încorporate în insulele de bucătărie.

În cazul amenajărilor tip open space, insula poate ajuta la delimitarea zonei de bucătărie de cea de living, în timp ce pentru spațiile cu dining acesta poate chiar să lipsească, insula putând fi ușor utilizată și ca spațiu pentru servit masa.

modele insule bucatarie

modele insule bucatarie 2

Cu toate aceste avantaje însă, insula de bucătărie nu este o alegere prea populară dintr-un motiv foarte simplu: spațiile prea mici din majoritatea bucătăriilor. În plus, bucătăria este una din încăperile cel mai greu de proiectat dintr-o casă, dată fiind multitudinea de activități care se desfășoară zilnic aici, iar asta nu face decât să complice situația.

Cumpără Cutie pentru pâine RUFUS DOMOTTI🛒Preț : 36,99 lei

Cumpără Dispenser pentru cereale VANORA 🛒Preț : 58,99 lei
Vezi aici mai multe oferte de produse pentru bucătărie

 

Tocmai de aceea, înainte de a achiziționa o insulă pentru bucătăria ta, asigură-te că este ceea ce se potrivește atât gusturilor tale personale, cât și stilului tău de viață. Gândește-te dacă o vei folosi pentru a încorpora anumite electrocasnice sau vei utiliza spațiul de sub blat pentru depozitare, dacă o vrei în special pentru blatul de lucru sau pe post de masă, dacă îi vei alătura niște scaune sau nu.

Cumpără Cafetieră Filtru DOMOTTI 🛒Preț : 28,99 lei
Vezi aici mai multe oferte de produse pentru bucătărie

 

Oricât de frumoasă ar fi o insulă de bucătărie, dacă nu este bine gândită și corect amplasată – cu atât mai mult cu cât ocupă un spațiu semnificativ în încăpere –, întreaga amenajare se poate transforma într-o experiență negativă. Merită, prin urmare, să îți aloci timp suficient pentru documentare și proiectarea ei în concordanță cu nevoile tale.

Iată, în cele ce urmează, câteva idei care să te ajute în luarea celei mai potrivite decizii:

Mai mult spațiu de lucru

Folosește-te de o insulă pentru a mări suprafața blatului de lucru din bucătăria ta. Vei pregăti ingredientele? Familia va lua masa acolo? Vrei să petreci timp cu copiii în timp ce gătești? O insulă blat de lucru este soluția în aceste cazuri. Vei obține un aspect inedit folosind pentru blatul insulei un material diferit sau o culoare în contrast cu restul mobilierului din bucătărie.

insula bucatarie alba

Aceasta poate avea dimensiuni reduse, fiind ideală și în bucătăriile mai mici și prezintă avantajul că nu implică modificări ale instalațiilor electrice sau de apă. În plus, faptul că este o insulă în adevăratul sens al cuvântului permite mai multor persoane să se ocupe de pregătitul mesei, fără a se lovi una de cealaltă prin bucătărie.

model insula bucatarie

Mai mult spațiu pentru luat loc

Dacă nu ai deja o masă sau îți dorești o zonă de bar în bucătărie, o insulă căreia să îi alături niște scaune poate fi soluția pentru a crește funcționalitatea spațiului și a-l face mai prietenos atât pentru oaspeți, cât și pentru bucătar. Creează-ți propriul bar sau un loc de servit masa, asigurându-te că lași suficient spațiu dedesubt pentru a ține scaunele sau taburetele atunci când nu le utilizezi.

modele insula bucatarie 2

Cât de mult spațiu? Ei bine, dacă folosești blatul pentru prepararea hranei, atunci să fie exact atât de înalt ca şi restul blaturilor din bucătărie. Dacă îl foloseşti pentru a servi masa, atunci trebuie să aibă 70-80 cm înălțime, dimensiunea standard a meselor.

Spațiu pentru încorporarea electrocasnicelor

modele insule bucatarie 1

Există mai multe tipuri de insule care pot deservi acest scop. Insula zonă de gătit și blat de lucru este cea mai spectaculoasă din punctul de vedere al designului, datorită hotelor special proiectate pentru acest gen de mobilier, care de cele mai multe ori au un aspect deosebit, devenind punctul focal al camerei.

Cumpără Ceainic cu infuzor, LUMEN AMBITION 🛒Preț : 28,99 lei

Cumpără Mașină manuală pentru paste, HEINNER 🛒Preț : 28,99 lei
Vezi aici mai multe oferte de produse pentru bucătărie

 

Însă amenajarea unei astfel de insule implică și costuri mai mari, deoarece trebuie echipată cu un sistem de ventilație mai performant, special conceput în acest sens. În plus, este dificil de reamenajat și reconfigurat spațiul deja existent în acest sens, deoarece evacuarea hotei se face fie prin tavan, fie prin pardoseală (în cazul hotelor de blat). Acest tip de insulă necesită, așadar, planificare din stadiul de proiectare a încăperii, pentru a fi făcute racordurile necesare astfel încât aspectul final al amenajării să nu aibă de suferit.

Insula blat de lucru și chiuvetă este și ea foarte populară, deoarece alimentele pot fi spălate ușor și pregătite în imediata vecinătate, pe blatul de lucru, economisindu-se astfel timp și energie. Mașina de spălat vase se poate încorpora și ea în insulă, simplificându-se mult încărcarea și descărcarea acesteia. Dezavantajul ar fi însă necesitatea spargerii pardoselii pentru racordarea la apă curentă și la sistemul de evacuare a acesteia.

modele insule bucatarie 3

Insula multifuncțională întrunește toate zonele de activitate ale unei bucătării, aici fiind amplasate și chiuveta, și aparatele de gătit și zona de lucru, restul mobilierului din încăpere  servind drept spațiu de depozitare.

Dacă vrei s-o folosești la pregătirea ingredientelor, atunci ai nevoie să încorporezi o chiuvetă şi să ai la îndemână tocătoarele şi cuţitele, plus un coş de gunoi. Dacă foloseşti maşina de spălat vase, atunci locul ei trebuie să fie tot aici, în apropierea chiuvetei.

Atenție, însă, în România nu se pot instala cuptoare pe gaz sau plite pe gaz într-o bucătărie amenajată cu insulă, deoarece conducta de gaz trebuie să fie la suprafață. Pot fi instalate, însă, cuptoare sau plite electrice.

insule bucatarie 1

Dacă va fi şi locul în care familia va servi masa, atunci poţi depozita dedesubt vesela şi tacâmurile, iar scaunele trebuie să-şi găsească loc sub tejghea atunci când nu sunt folosite.

Este evident, așadar, că o astfel de insulă se poate amplasa doar într-o bucătărie mare, cu cel puțin 5 metri lățime, conform opiniei designerilor.

Cumpără Oală TEFAL INVISIA  🛒Preț : 201,99 lei
Vezi aici mai multe oferte de produse pentru bucătărie

 

Un aspect pe mai multe niveluri

Schimbă dinamica bucătăriei tale cu o insulă pe mai multe niveluri. Dacă vrei să combini servitul mesei la insulă cu gătitul sau preparatul alimentelor, atunci fie faci blatul pe trepte de înălțime, fie îi anexezi scaune de bar.

Vei maximiza astfel utilitatea spațiului și vei avea și sentimentul a două zone complet diferite. De exemplu, poți încorpora chiuveta sau plita la primul nivel, iar pe cel de-al doilea îl poți folosi pe post de bar.

insule bucatarie 2insule bucatarie 3

Extra-spațiu pentru depozitare

Pe lângă spațiu de lucru, o insulă de bucătărie îți poate oferi și extra-spațiu pentru depozitare. Dacă ai suficiente dulapuri de perete, atunci insula nu ar trebui să fie influențată de problema depozitării şi poate fi mai mică, axată strict pe designul adaptat funcţiei de bază. Dacă ai nevoie de spaţiul de depozitare pe care îl oferă, fie pentru vasele pe care vrei să le ai mai la îndemână sau, din contră, pentru cele pe care le folosești mai rar, atunci încorporează orice soluţie te-ar putea ajuta: polițe, dulapuri cu uşi, sertare, agăţători.

insule bucatarie 4insule bucatarie 5

Sau poate preferi varianta rafturilor deschise pe care să îți poți pune cărțile de bucate, de exemplu, ghivece și vaze cu flori sau diverse obiecte decorative, pentru înfrumusețarea aspectului încăperii.

insule bucatarie 6

Folosește-te de spațiul de deasupra

Dacă optezi pentru o insulă cu aparatele de gătit încorporate, spațiul de deasupra va fi cel mai probabil alocat unui sistem de ventilație performant, care să facă față mirosurilor și vaporilor de apă din spațiul deschis. Chiar și așa, poți utiliza această zonă pentru depozitarea diverselor vase sau ustensile pentru gătit.l

Dacă vei folosi însă insula în alte scopuri, ți-ar putea fi de ajutor niște corpuri de iluminat care să bată direct pe blatul de lucru sau niște corpuri suspendate – de depozitare sau strict decorative.

model insula bucatarie lemnmodele insula bucatarie 2

 

Modele de insule pentru bucătării mici

Se menționează la începutul acestui articol că insulele se potrivesc mai degrabă în locuințele cu o bucătărie spațioasă sau de tip open space cu living sau dining. Și asta pentru că, în principiu, este nevoie de cel puțin 10 mp, potrivit designerilor, pentru încadrarea în decor a unei insule.

Dimensiunea unei insule se hotărăște în funcție de spațiul rămas în jurul acesteia, care trebuie calculat astfel încât să îți permită să circuli cu ușurință în spațiul de lucru și să nu îți obtureze accesul la eventualele corpuri prevăzute cu uși și sertare aflate în vecinătate. Distanța minimă dintre o latură a insulei și mobilierul de bucătărie trebuie să fie de 80 de centimetri, iar cea maximă nu trebuie să depășească 150 de centimetri. Distanța ideală este cea care permite accesul către cele două blaturi de lucru doar prin rotirea trunchiului.

Cumpără Set de 3 tăvi KINGOFF  🛒Preț : 61,99 lei

Cumpără Oală sub presiune KINGOFF  🛒Preț : 357,99 lei

 

Cumpără Set ustensile KASSEL  🛒Preț : 92,99 lei
Vezi aici mai multe oferte de produse pentru bucătărie

 

În medie, insulele de bucătărie au dimensiuni de 200 cm x 100 cm. Cu cât este mai mare bucătăria, cu atât mai mare poate fi și insula. Totuși, este indicat să se păstreze o anumită proporție, pentru a obține o amenajare estetică și echilibrată.

Dacă, dimpotrivă, nu dispui de o bucătărie generoasă ca dimensiuni, nu dispera. Există soluții aspectuoase și practice și pentru spațiile mici. Cum ar fi insulele mobile (pe roți), pe care le poți amplasa și deplasa în funcție de nevoi, sau cele care se pliază, economisindu-se astfel spațiu când nu sunt folosite.

modele insula bucatarie 3     modele insula bucatarie 3

Așadar, insula de bucătărie pare să fie o investiție utilă pe termen lung nu doar pentru cei care adoră să gătească sau pentru familiile numeroase, dar și pentru cei care își doresc un element cu efect estetic deosebit în locuință. Alege-o pe cea potrivită stilului general adoptat în interiorul casei tale: modern, contemporan, tradițional sau multifuncțional.

De la modele simple la cele mai sofisticate, de inspirație vintage sau futuristă, îți oferim o galerie foto cu o mulțime de idei din care te poți inspira pentru a alege varianta care se potrivește cel mai bine în bucătăria ta.

Galerie Foto:

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Surse foto: Shutterstock, Pinterest

Total
309
Shares
1 comment
  1. M-am trezit intr-o casa cu bucatarie mare mare, unde imi proiectasem o astfel de insula.
    Din pacate insula a ramas in vis, ca in mijlocul bucatariei e usa de coborat in beci…
    Next time 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*
*

Moda