Indiferent cât de mic este spațiul din locuința ta, nevoile și problemele tari sunt la fel de mari și vor necesita soluții eficiente. Spre deosebire de un apartament mare, cu trei camere, o garsonieră trebuie să corespundă complet, atât din punct de vedere practic, cât și al confortului zilnic pe care ți-l dorești. De aceea, când va veni momentul în care va trebui să îți amenajezi locuința de mici dimensiuni, sunt câteva direcții de la care ar fi indicat să nu te abați, altfel te vei lovi de unele probleme pe termen lung.
4 greșeli de evitat atunci când amenajezi o garsonieră:
Una dintre piesele centrale ale unei garsoniere este patul, și asta pentru că acesta trebuie să respecte atât confortul tău, cât și dimensiunea locuinței. Dacă prima intenție ar fi să îți iei un pat mare, trebuie să iei în considerare faptul că vei avea nevoie de spații de depozitare și de alte piese de mobilier, care să servească nevoilor practice. Ce poți face este să te orientezi spre canapele extensibile, flexibile pentru nevoile tale, foarte confortabile, dar care te pot ajuta să salvezi foarte mult din spațiul folosit pe timpul zilei. De asemenea, fii foarte atent atunci când alegi materialul canapelei, și asta pentru că cel mai probabil patul va fi locul unde vei alege să servești zilnic masa. Întreținerea canapelei poate fi mult mai ușoară dacă alegi materiale din microfibră, spre exemplu.
Când spațiul pe care îl ai la dispoziție nu este foarte generos, o soluție simplă prin care îl poți exploata la maximum este să gândești fiecare piesă de mobilier pe verticală. Mobila pe comandă poate fi un pic mai scumpă, dar te va ajuta îți rezolvi toate problemele pe care le ai cu spațiile pentru haine, lenjeriile de pat și obiectele personale pe care le vei aduna cu timpul. Folosește lada patului, comandă un dulap și etajere până în tavan și montează în holul de la intrare un cuier cu pantofar, ca să îți poți organiza mai ușor încălțămintea și hainele de zi cu zi.
Aceeași regula a mobilatului pe verticală trebuie aplicată și în cele mai mici camere din locuința ta, baia și bucătăria. Caută ca în spațiul de gătit să folosești mobilă care încorporează electrocasnicele importante, precum mașina de spălat vase, cea de spălat rufe și cuptorul cu microunde. Ca să nu încarci spațiile de depozitare din cameră, în baie poți să montezi dulapuri deasupra vasului de toaletă pentru prosoape și alte obiecte de igienă personală. În acest fel, vei reuși să îți organizezi mai simplu casa și să faci curat mai eficient.
Un balcon poate fi foarte util atunci când ai o garsonieră. Acesta poate fi transformat ca parte din living, ori să rămână separat, ca zonă de relaxare. Tot aici poți crește flori sau depozita alimente care trebuie să stea în spații mai răcoroase.
Sursă foto: Shutterstock / Copyright: Photographee.eu
Renovarea unei locuințe poate fi o provocare majoră, mai ales atunci când timpul este scurt…
Mutarea în casă nouă este un eveniment important, indiferent de vârsta pe care o ai.…
Iubirea de sine este un concept tot mai întâlnit al zilelor noastre. Prinși în programul…
Acasă ar trebui să fie refugiul tău, locul unde te poți relaxa și simți în…
Fierul este un mineral esențial pentru sănătatea și vitalitatea organismului nostru. Acesta este implicat în…
Vizita la dentist este adeseori amânată, din motive dintre cele mai diverse: teamă, buget insuficient,…
tettu.ro utilizează fişiere de tip cookie pentru a-ți personaliza și a-ți îmbunătăți experiența. Ne-am actualizat politica de cookies pentru a integra în acestea si în activitatea noastră curentă cele mai recente modificări din Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în privința prelucrării datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea, te rugăm să parcurgi politica de cookies. Prin continuarea navigării confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. Politica de Cookies