Violetele africane sunt unele dintre plantele decorative care ne aduc cea mai mare satisfacție, în schimbul unei îngrijiri minimale. Micile plante au devenit deosebit de populare în Europa după cel de-al doilea Război Mondial, datorită cărților de grădinărit care au apărut în anii `60 și `70, iar în prezent există multiple societăți înființate de fanii devotați ai acestor flori.

Proveniența violetelor africane
Violetele africane nu sunt identice cu violetele de Parma
Condițiile de mediu favorabile creșterii violetelor africane
Înmulțirea violetelor africane
Principalele boli la care sunt predispuse violetele africane

Violetele de acest gen sunt flori de cameră, dar se adaptează cu ușurință la medii și anotimpuri diferite. Îngrijite corespunzător, acestea oferă un plus de culoare oricărei locuințe, datorită faptului că pot înflori pe parcursul întregului an.

Proveniența violetelor africane

Acest tip de violete poartă denumirea științifică de Saintpaulia Ionantha și face parte din genul Saintpaulia, încadrat în familia Gesneriaceae. Numele acestor plante ne indică și proveniența lor, acestea avându-și originea în estul Africii și în Tanzania.

Numele științific al violetei africane provine de la baronul Walter von Saint-Paul Illaire, care a descoperit această plantă în munții Usambara din estul Africii, pe perioada mandatului său de guvernator al Germaniei în zona Tanganyka. Captivat de aspectul inedit al acestei plante, în 1892 baronul a expediat în Europa o mostră din această floare, pentru ca aceasta să fie supusă unei analize amănunțite.

La momentul respectiv, florile violetei africane erau de o singură culoare – albastre – însă prin încrucișări și mutații repetate, au apărut peste 800 de soiuri ale acestei plante. Acum, această plantă a fost aclimatizată pretutindeni în lume, iar multiplele ei soiuri înfloresc în diferite nuanțe de albastru, mov, roz, alb, galben sau chiar verzui. Petalele pot crește uneori în dublu strat și pot fi chiar bicolore sau pot avea contururi contrastante.

Violetele africane nu sunt identice cu violetele de Parma

Deși violetele africane sunt adesea numite și violete de Parma, asocierea dintre cele două tipuri de plante este eronată. Primul tip de violete este des întâlnit și foarte popular în țara noastră, pe când violetele de Parma propriu-zise sunt destul de rare.

Violetele africane au o dimensiune redusă, de 8 – 20 de centimetri și se înrudesc cu gloxinia și streptocarpusul. Funzele lor sunt rotunde ori în formă de inimă și cresc în rozete, având margini ondulate. În plus, frunzele violetei africane sunt în general bicolore, fiind verzi și acoperite de puf pe partea superioară și având o nuanță maronie sau roșiatică pe latura lor inferioară.

În schimb, violetele de Parma provin din Portugalia, de unde au fost transportate și cultivate cu mare grijă în Italia. Acestea fac parte din familia Violaceae și se aseamănă mai degrabă cu trandafirii. Violetele de acest gen sunt deosebit de parfumate și înfloresc în nuanțe deschise de mov, asemănătoare celor regăsite la lavandă.

Condițiile de mediu favorabile creșterii violetelor africane

Aceste violete se adaptează cu ușurință la medii călduroase cu aer uscat, similare condițiilor regăsite în majoritatea caselor și apartamentelor. Conform specialiștilor, ele se dezvoltă cel mai bine atunci când sunt expuse la lumină indirectă timp de minim 12 ore pe zi. În mod ideal, acestea ar trebui plasate în ferestre orientate spre nord sau est, care nu se află în bătaia directă a soarelui puternic din timpul după-amiezelor de vară.

Temperatura optimă pentru Saintpaulia este de 18 – 24 de grade Celsius în timpul verii și minim 16 grade în timpul nopții sau al iernii. Dacă violetele africane sunt ținute în curent sau la o temperatură mai joasă, creșterea violetelor este afectată semnificativ. Nici temperaturile prea ridicate nu sunt prielnice, întrucât rădăcinile pot putrezi.

Solul indicat pentru acestea este unul poros, care să permită circulația aerului și a surplusului de apă. Fertilizarea solului se realizează cu ajutorul unui fertilizant lichid specializat, în timpul primăverii și al verii, atunci când planta se dezvoltă într-un ritm accelerat. Mutarea plantelor se poate face o dată la unul sau doi ani, tot în timpul primăverii, iar ghivecele de 9 – 12 centimetri sunt perfecte pentru dimensiunea maximă atinsă de violetele africane.

Pentru a preveni excesul de umiditate, ghivecele trebuie să fie prevăzut cu orificii care să permită scurgerea apei, iar udarea florilor se face o dată la câteva zile pe cale indirectă, turnându-se apă aflată la temperatura camerei în farfurii amplasate la baza ghivecelor. Aceste farfurii pot fi umplute cu pietriș sau pietricele, iar excesul de apă din ele trebuie golit. Dacă apa este turnată deasupra plantei, frunzele ei se pot păta sau decolora.  

Florile și frunzele ofilite ar trebui îndepărtate imediat, pentru a-i permite violetei africane să se regenereze cu rapiditate și să înflorească din nou, pe parcursul întregului an.

Înmulțirea violetelor africane

Violetele africane pot fi cultivate prin prelevarea frunzelor, diviziunea tufelor sau plantarea de semințe. Totuși, cea mai simplă și des întâlnită variantă este înmulțirea prin butași sau prelevarea frunzelor.

Înmulțirea prin butași

Pentru a obține noi violete africane prin această metodă, va trebui să alegi o frunză matură (dar nu bătrână) pe care să o tai din planta inițială cu tot cu pețiol. Vârful frunzei se îndepărtează, iar mica tulpină de 1 – 2 centimetri se taie într-un unghi ascuțit, astfel încât să permită absorbția substanțelor nutritive din sol.

Frunza tăiată se introduce până la bază într-un ghiveci cu sol format din turbă și nisip. Astfel, noua plantă va crește din această frunză și va prinde rădăcini în aproximativ patru sau cinci săptămâni, iar noile frunze se vor ivi peste alte trei sau patru săptămâni. Cea mai bună perioadă a anului pentru efectuarea acestei proceduri este primăvara, în jurul lunii aprilie sau chiar mai devreme, câtă vreme ghiveciul poate fi ținut într-o zonă călduroasă și bine iluminată.

Înmulțirea prin semințe

Această operațiune este destul de rară în cazul violetelor africane, deoarece înmulțirea prin butași este foarte eficientă, iar plantele rezultate din semințe nu se dezvoltă mereu corespunzător.

Totuși, pentru această metodă, semințele se plantează superficial în lădițe speciale cu pământ și nisip fin, cu un substrat de perlit sau vermiculit. Apoi, lădițele se acoperă cu folie de plastic sau sticlă, care să permită trecerea luminii. Micile ghivece se așază într-un loc luminos, dar ferit de impactul direct al razelor soarelui și se țin la o temperatură de 18 – 24 de grade Celsius.

Pentru ca răsadurile să nu se usuce înainte de a crește suficient pentru a fi transplantate într-un ghiveci, este nevoie ca acestea să beneficieze de ventilație constantă, obținută cel mai ușor cu ajutorul unui propagator. Germinarea acestor semințe durează între trei și patru săptămâni. Apoi, folia transparentă poate fi îndepărtată, iar violetele pot fi lăsate să mai crească în continuare în aceleași lădițe, până când va fi necesară mutarea lor în ghivece mai încăpătoare.

Înmulțirea prin diviziunea tufelor

Această operațiune este necesară doar atunci când planta a ajuns la densitate prea mare și nu mai are suficient loc pentru a se dezvolta corespunzător. În acest caz, violeta africană trebuie scoasă din ghiveci, iar rozetele existente se separă și se plantează separat, în ghivece de dimensiuni potrivite. Avantajul acestei metode este obținerea mai multor plante, care vor crește armonios și vor înflori în termen de aproximativ două luni.

Principalele boli la care sunt predispuse violetele africane

Deși aceste plante sunt relativ ușor de îngrijit, ele pot fi susceptibile la dăunători precum afidele sau acarienii, care se pot combate cu produse specializate găsite în fitofarmacii.

Pe lângă acești paraziți, violetele mai au de suferit din cauza unei îngrijiri necorespunzătoare, iar consecințele pot fi diverse.

  • Expunerea la o lumină prea puternică poate cauza apariția unor pete sau striații maronii ori albe de-a lungul frunzelor. Din același motiv, e posibil ca plantei să îi fie afectată creșterea.
  • În schimb, din cauza luminii insuficiente, tulpinile frunzelor se pot înălța mai mult decât în mod normal, încercând să ajungă la lumină. Bineînțeles, acest mod de dezvoltare și aceste condiții nu sunt ideale pentru sănătatea plantei.
  • Temperatura apei și cantitatea acesteia afectează, de asemenea, violetele africane. Apa prea rece duce la apariția de pete și decolorări, iar udarea plantelor cu o cantitate de apă prea mică sau prea mare va avea același rezultat: frunze moi, ofilite, lipsite de vitalitate. În plus, rădăcinile pot putrezi din cauza unei umidități prea ridicate a solului, dar se vor usca în cazul în care nu primesc suficientă apă.
  • Temperatura prea scăzută din casă va duce la schimbarea formei și a culorii frunzelor, care vor fi de un verde palid și vor avea marginile întoarse în sus.
  • Absența unei cantități adecvate de substanțe nutritive se poate vedea în aspectul frunzelor:
    • Frunzele puternice, dar decolorate pe margini indică o deficiență de potasiu;
    • Frunzele mici, uscate și întunecate la culoare sunt cauzate de o deficiență de fosfat;
    • Frunzele mici și îngălbenite sunt o dovadă a unei cantități insuficiente de azot în solul din ghiveci.

Totuși, ținând cont de principiile de îngrijire cerute de violetele africane, acestea se pot dezvolta cu succes în orice casă sau apartament. Și cine nu s-ar bucura să aibă în locuință plante care înfloresc mai mereu, conferind un farmec aparte fiecărei încăperi? Astfel, te vei putea înconjura în permanență de plante verzi și flori frumoase, fără a mai avea nevoie să cumperi buchete de flori tăiate care să te încânte doar câteva zile, înainte de a se ofili.

Imagini: Shutterstock, Pixabay

Total
7
Shares
Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*
*