cum alegi perdelele

Orice detaliu contează! Chiar și atunci când vorbim despre decorarea casei, e foarte important să ai în vedere ca fiecare element să fie într-o simbioză perfectă cu celelalte. Perdelele și draperiile nu fac nici ele rabat de la această regulă, așa că te vom ajuta cu tips&tricks pentru a face cele mai bune alegeri în funcție de camera în care le vei pune, de stilul abordat deja în restul casei și chiar în funcție de trendurile anului.

Cum îți alegi perdeaua în funcție de camera pe care o vei decora
Cum îți alegi perdeaua în funcție de decorul casei
Cum îți alegi perdeaua în funcție de personalitate
Ce culori și imprimeuri sunt în top trend în anul 2017
Cum asortezi perdeaua cu draperia
Perdele și draperii lungi VERSUS perdele și draperii scurte
Cum poți prinde perdeaua și draperia și de ce accesorii mai ai nevoie

Cum îți alegi perdeaua în funcție de camera pe care o vei decora

În funcție de camera în care perdeaua va fi pusă, există câteva reguli potrivit cărora aceasta va servi cât mai bine scopului pentru care a fost creată. În dormitor, de exemplu, vom alege materiale mate pentru a ne proteja de lumină pe timpul nopții. Poți să descoperi mai multe detalii în rândurile de mai jos.

Perdele pentru dormitor

Mai mult decât alegerea perdelei, trebuie să știi că este foarte important ca în dormitor să ai o draperie de culoare închisă și mată, care să nu permită luminii să intre în cameră pe timpul nopții sau dimineața devreme. Cel mai bun somn este acela în întuneric. În ceea ce privește modelul perdelei, aici poți opta inclusiv pentru modele mai extravagante, având în vedere că dormitorul este camera cea mai intimă și mai puțin văzută de musafiri din toată casa. Mai jos vei găsi o galerie cu modelele noastre preferate pentru această cameră.

Perdele pentru living

Livingul este camera în care îți primești oaspeții, unde poți servi cina alături de familie sau poți savura cartea preferată în weekend. Culoarea și materialul perdelelor trebuie să lase lumina naturală să pătrundă în încăpere. Cu cât sunt mai fluide și mai transparente, cu atât camera va părea mai caldă și mai primitoare. Am făcut o selecție de modele potrivite pentru sufragerie și le poți admira în galeria de mai jos.

Perdele pentru camera copilului

Aici copilul este cel care va lua decizia finală, în funcție de propriile pasiuni. Putem vorbi despre personaje de desene animate, imprimeuri florale, decoruri desprinse din povești etc. Perdelele au rolul de a crea un mediu inspirațional pentru cel mic, alături de celelalte elemente de decor. La fel ca în dormitorul părinților, se recomandă draperii mate și închise la culoare, pentru a asigura intimitatea și confortul copilului. Ți-am pregătit și o galerie foto cu perdelele care ne-au plăcut și amuzat în același timp, potrivite pentru cei mici.

Perdele de bucătărie

Cel mai important aspect în ceea ce privește perdelele de bucătărie este că sunt scurte, de tip vitraj. Sunt recomandate acestea pentru a-ți permite să pui mobilier ori deasupra ferestrei, ori sub ea. De asemenea, nu este nevoie de draperii, deoarece ferestrele bucătăriilor sunt de obicei mici.

Cum îți alegi perdeaua în funcție de decorul casei

În primul rând, în momentul în care ne alegem perdelele, trebuie să analizăm puțin și restul decorului. Fie că ne ghidăm după mobilier, tapițerie, cuverturi, covoare sau culoarea pereților, acestea trebuie să se asorteze cu cel puțin un element dintre cele menționate.

În funcție de mobilier

Regula cea mai importantă este să asortezi perdelele cu mobilierul, analizând toate nuanțele din compoziția pieselor de mobilier. Poate fi puțin copleșitor și dificil, mai ales dacă aveți deja casa mobilată. Dar dacă ai, de exemplu, mobilier cu furnir din lemn de cireș, poți să alegi o perdea din aceeași gamă pastel, adică portocaliu, roz, galben sau crem, și vei obține o cameră feminină, caldă și luminoasă.Poți să mergi însă și pe ideea de contrast, dacă ești mai îndrăzneț, și să alegi o nuanță opusă celor pe care le ai deja în casă.

În funcție de tapițerie, cuverturi, covoare

Dacă ți se pare că nu poți asorta perdelele cu mobilierul, varianta imediat următoare este să le asortezi cu celelalte accesorii din casă: tapițerie, cuverturi, covoare. În dormitor, de exemplu, poți să combini perdelele cu cuvertura de pe pat. Ideal ar fi să le cumperi pe amândouă odată pentru a te bucura de un set perfect asortat. În living, poți merge pe ideea de a asorta perdelele cu câteva pernuțe decorative pe care le poți ține pe canapea. Nu în ultimul rând, dacă ți se pare că ai un covor frumos, într-o nuanță neutră, poți asorta perdeaua cu el.  

În funcție de culoarea pereților

Dacă vrei să asortezi perdelele cu pereții, atunci trebuie să alegi o nuanță contrastantă cu aceștia – fie mai deschisă, fie mai închisă. În niciun caz nu poți merge pe aceeași culoare.

Dacă ai un tapet cu imprimeu foarte bogat, evident că vei opta pentru o perdea foarte simplă și în culori neutre.

Cum îți alegi perdeaua în funcție de personalitate

Orice aspect al vieții noastre ține de felul în care suntem percepuți. Hainele ne reflectă personalitatea, dar la fel de bine o face și locul în care trăim. Așadar, ne putem alege perdelele inclusiv în funcție de personalitate.

Perdele pentru o persoană tânără, romantică

În cazul unei persoane romantice și visătoare, nuanțele pastelate ori perdelele albe sau ivoire sunt alegerea ideală. Se completează perfect cu draperii cu imprimeuri florale, discrete, din materiale naturale, cum sunt inul și bumbacul. Pentru un aspect și mai romantic, poți monta perdelele din tavan, iar lungimea lor va crea un efect foarte plăcut.

Perdele pentru o persoană familistă

Laitmotivul preferat al unei persoane familiste este căldura. Spațiul în care locuiește trebuie să fie „acasă” și să dea senzația de încărcătură emoțională. În cazul acesta, se poate merge pe materiale precum velur, catifea, brocart, în nuanțe de crem/roșu/lemn natur. Vorbim despre perdele masive, care să protejeze intimitatea familistului.

Perdele pentru o persoană dinamică, modernă

Fiind o persoană dinamică, atunci și casa în care locuiește trebuie să prindă viață. Ne axăm pe culori vibrante, puternice, cum sunt albastru, lila sau turcoaz. Nu este exclusă varianta unor imprimeuri asimetrice: litere, dungi, forme geometrice etc. Se merge foarte mult pe ideea de simplu și minimal și pe combinații de două culori: alb-negru, gri-mov, bleumarin-alb etc.

 Perdele pentru o persoană conservatoare, sobră

Evident, stilul cel mai potrivit pentru o persoană conservatoare este stilul clasic, puțin inspirat din baroc. Materialele predominante vor fi catifeaua și taftaua. Accesoriile sunt foarte importante și nu pot lipsi ciucurii mari, decorativi, și galeria impunătoare. Totul trebuie să emane eleganță și stil.  

Ce culori și imprimeuri sunt în top trend în anul 2017

Ca în oricare alt aspect ce ține de home design, există trenduri anuale care ar putea să te inspire în alegerea celor mai potrivite perdele și draperii pentru casa ta. Hai să vedem împreună care sunt trendurile anului 2017 și cum le poți integra în decorul locuinței tale.

Perdele și draperii în nuanța teracotei

Culoarea teracotei este, cum probabil v-ați dat seama, o culoare caldă și foarte plăcută. Puteți combina diferitele variațiuni de nuanțe, optând pentru o nuanță pastelată în ceea ce privește perdeaua și o nuanță cu câteva tonuri mai închisă pentru draperie. Evident că, în acest context, nuanța pereților trebuie să fie una rece pentru a contrasta, iar mobila trebuie să fie din aceeași paletă de culori pentru a se asorta corespunzător. Dacă nu se îndeplinesc aceste condiții, atunci cumpără și un covor în nuanțe teracota și totul se rezolvă.

Draperii din catifea

Adeptele stilului vintage pot aplauda acum, căci draperiile din catifea sunt un top trend al anului 2017. O alegere pretențioasă și greu de asortat, dar una opulentă și luxoasă, care va crea un efect uimitor. În funcție de decorul casei tale, poți opta pentru culori închise, într-un stil mai dark, dar și pentru culori pastelate, în stil shabby-chic.

Inspirație retro

Aici avem de-a face cu lipsa imprimeurilor, însă ne putem bucura de culori puternice, neon – galben, portocaliu, albastru. Minimalismul este la putere și poți pune fără probleme perdele scurte în toată casa. Nu este exclusă nici varianta în care ai un decor în stil retro, foarte colorat, și atunci vei fi nevoit să pui perdele simple, albe.

De inspirație hygge

Hygge este un curent recent intrat în trend și se referă la stilul danez și la felul lor minimalist, dar plăcut de a trăi. Și în acest caz avem de-a face cu nuanțe prăfuite – roz prăfuit, galben prăfuit ș.a.m.d. Detalii precum franjuri sau luminițe agățate de perdea fac diferența. De asemenea, inspirația hygge ne trimite la materiale vaporoase, care să nu ocupe mult spațiu și care să permită așezarea multor ghivece de flori în dreptul ferestrelor.

Cum asortezi perdeaua cu draperia

În ceea ce privește modul în care asortezi perdeaua cu draperia, există două principii simple:

  1. Dacă draperiile sunt bogate în imprimeuri, atunci perdelele vor fi simple și în culori neutre.
  2. Cromatic vorbind, draperiile vor fi întotdeauna mult mai închise la culoare decât perdelele.

Perdele și draperii lungi VERSUS perdele și draperii scurte

Parcă îți plac perdelele lungi. Dar nici cele scurte nu sunt de neglijat. Ajungi să ai o dilemă destul de mare pentru că nu îți dai seama ce e mai potrivit pentru casă. Ei bine, aici intervenim noi și îți spunem când poți opta pentru perdelele scurte și când poți opta pentru cele lungi.

Când optezi pentru perdele lungi

Perdelele lungi sunt recomandate în camerele înalte, în mod deosebit în living. Acestea au un aspect elegant, luminos și transformă imediat atmosfera unei camere. În schimb, sunt mai greu de întreținut față de perdelele mai scurte. Necesită accesorii pentru a le putea ține aranjate, cum sunt inelele sau ciucurii.

Când optezi pentru perdele scurte

Perdelele scurte sunt recomandate, în schimb, bucătăriilor. Nu este, însă, o regulă strictă, astfel că se acceptă perdelele scurte și în dormitor, de exemplu. Dacă te confrunți cu un spațiu foarte mic, perdelele scurte ar putea fi salvarea ta, întrucât îți permit mobilarea camerei în dreptul ferestrei – poate cu o noptieră sau un birou.

Cum poți prinde perdeaua și draperia și de ce accesorii mai ai nevoie

Există foarte multe sisteme de prindere a perdelelor și, la prima vedere, poate părea dificil să îl alegem pe cel mai eficient. Există, de exemplu, șina din aluminiu, galeriile metalice, galerii din lemn, sisteme electrice ș.a.m.d. Dar dacă înțelegi exact care sunt avantajele și dezavantajele fiecăruia, totul devine mult mai simplu.

  • Șina din aluminiu este potrivită pentru stilul minimalist și materialele ușoare, vaporoase.
  • Galeriile metalice sunt o formă mai elegantă a șinelor metalice, fiind, de asemenea, ușor de montat și potrivite pentru stilurile moderne.
  • Galeriile din lemn sunt mult mai pretențioase, o marcă a stilului clasic, elegant. Pot susține și materiale precum catifeaua și accesoriile mai greoaie.
  • Sistemele electrice sunt pentru cei mai comozi dintre noi, fiind ușor accesate prin telecomandă sau alte tehnologii.

Așadar, în funcție de cameră, decor, mobilier și gusturile personale, variantele sunt dintre cele mai diverse. Nu trebuie decât să urmărim niște principii de bază în home design și te asigur că perdelele tale se vor subordona perfect întregului decor.

Total
18
Shares
2 comments
  1. Buna ziua.
    In articolul dumneavoastra am gasit multe raspunsuri la intrebarile pe care mi le-am pus in legatura cu alegerea perdelelor si a draperiilor.

    Totusi, mai am o intrebare la care nu am gasit raspunsul: in situatia in care la bucatarie exista
    – o usa cu geam inalt, care da pe terasa, si
    – o fereastra, care este pozitionata pe alt perete decat cel cu usa,
    cum pot alege perdelele si, mai ales, ce as putea face in privinta usii, care este folosita de multe ori pe zi?

    Va multumesc

    1. Buna, Ingrid ne bucuram ca ti-a placut continutul articolului nostru. Ne poti trimite cateva poze ca sa-ti trimitem sugestiile noastre?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*
*

Moda