spy-shop profilul hotilor de locuinte „Locuiesc într-un cartier sigur. E imposibil să fiu jefuit”. Majoritatea proprietarilor de locuințe trăiesc cu acest gând, care, de cele mai multe se dovedește a fi fals. Adevărul este că orice locuință poate fi călcată de hoți, indiferent de zona în care se află, iar pentru a preveni acest lucru este cazul să iei măsuri. Alături de Spy-Shop lansăm seria Sigur Acasă, în care te învățăm cum să-ți securizezi cu adevărat casa și cum să ții hoții la distanță.

Atunci când te muți în casă nouă, unul din primele gânduri va fi să-ți montezi o ușă solidă, care să te protejeze de orice musafir nepoftit. Această inițiativă este foarte bună, dar nu și suficientă pentru a-ți proteja cu adevărat locuința. 

Atunci când un hoț plănuiește să-ți spargă locuința, el nu va intra pe ușa din față, ci va căuta breșele de securitate ale casei tale, anumite puncte slabe care îi vor face intrarea și ieșirea mult mai simple. Pentru a evita să fii jefuit, va trebui să analizezi care sunt principalele puncte slabe ale casei tale și cum poți să le securizezi.

  • Ferestrele 

Dacă locuiești la casă, probabil închizi de fiecare dată ferestrele înainte de a ieși, tocmai pentru a nu fi jefuit. Cu toate acestea, sistemele care asigură închiderea geamurilor nu sunt la fel de puternice precum cele ale ușilor, iar un intrus care își dorește cu adevărat să-ți spargă locuința va putea intra cu ușurință pe aici. 

Pentru a nu fi pus în situația în care să fii jefuit, este recomandat să-ți instalezi un sistem de închidere suplimentar de ferestre sau un sistem de alarmă cu senzor de geam spart, care se va activa atunci când va detecta orice încercare de intrare prin efracție. Chiar dacă securizarea ferestrelor este costisitoare, faptul că vei dormi liniștit noaptea și că nu vei mai avea grija că ai putea fi jefuit valorează mult mai mult.

  • Uși glisante

Chiar dacă la intrarea în casă fiecare dintre noi are o ușă care se aseamănă cu poarta unei cetăți, în curtea din spate ne este mai comod să instalăm o ușă glisantă pentru a intra și ieși ușor pe terasă sau pentru a putea aerisi mai ușor casa. 

Știm că este confortabil să ai o ușă glisantă la intrarea din spate a casei tale, însă un hoț poate foarte ușor să sară gardul proprietății tale și să forțeze această ușă pentru a intra în locuință. 

Totuși, vestea bună este că nu trebuie să renunți cu totul la ușa glisantă ci doar să o înlocuiești cu una dotată cu un sistem de închidere interior sau să îți montezi un sistem de alarmă cu senzori de mișcare. 


Citește și : Ce să faci dacă observi că în locuința ta a pătruns cineva fără voia ta – recomandările specialiștilor


  • Ușă pentru animalele de companie

În prezent, tot mai mulți proprietari de locuințe își instalează o ușiță pentru animalele de companie. E foarte ușor de instalat și te scapă de grija de a deschide și închide de fiecare dată ușa pentru animalele tale.

Cu toate acestea, tipul acesta de ușă este și o invitație pentru hoți, care se vor folosi de această breșă de securitate pentru a intra în casa ta. Cel mai simplu mod de a rezolva această vulnerabilitate este de a bloca această ușă definitiv. Însă, dacă vrei totuși să nu renunți la ea, o poți dota cu un sistem de închidere pe care să îl folosești atunci când pleci de acasă sau să montezi un sistem de supraveghere video CCTV în curtea casei tale. 

  • Ușa garajului 

Chiar dacă este o anexă a casei, garajul poate fi văzut de hoți ca pe o portiță de intrare în locuință, dacă nu este securizat foarte bine. Un hoț experimentat poate deschide o ușă de garaj în doar câteva minute, iar pagubele produse după intrarea în locuință pot fi uriașe.

Pentru protecție suplimentară, vei avea nevoie de o ușă de garaj cu sistem de securizare prin limitarea șinei de culisare. În momentul în care vei închide ușa, limitatorul șinei va intra imediat în funcțiune și o va bloca. Astfel, hoții nu vor mai putea intra prin efracție și nu vor mai putea forța ușa de garaj cu ajutorul unei pârghii. Cel mai mare avantaj al acestui sistem de securitate constă în faptul că este acționat mecanic, iar în cazul unei pene de curent va rămâne activ.

Înainte de a ține piept unui asediu, primul lucru pe care cavalerii îl făceau era să găsească punctele slabe ale cetății pe care o apărau și să le întărească. Chiar dacă acea perioadă este demult apusă, încă putem învăța din acele practici și înțelege un lucru: pentru a-ți proteja cu adevărat locuința, trebuie mai întâi să-i găsești vulnerabilitățile. 

Sursa Foto: Pixabay 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*
*

Moda