amenajarea gradinii

Timpul petrecut în grădină are efecte pozitive importante asupra sănătății noastre, atât fizice, cât și mentale. De aceea, nici nu e de mirare că atât de mulți dintre noi visăm la o casă cu grădină care să ne deconecteze de la cotidian și unde să petrecem cât mai multe ore cu activități relaxante. Dacă te afli în situația fericită în care ai o grădină pe care o poți amenaja cum dorești, profită de ocazie și pune-ți la bătaie forțele creative: nu e atât de greu să-ți transformi fanteziile în realitate.

Tipuri de curți și cele mai potrivite soluții de amenajare
Amenajarea curților cu spații funcționale
Stiluri de amenajare a grădinii
Soluții ieftine de amenajare a grădinii
Sfaturi pentru întreținerea grădinii
Decorațiuni pentru grădină
Idei pentru amenajarea unei grădini de poveste

Tipuri de curți și cele mai potrivite soluții de amenajare

Dacă ești de curând proprietarul unei curți sau dacă pur și simplu vrei să schimbi fața unei grădini pe care o ai deja, probabil că te afli în fața unui noian de idei și de imagini care de care mai paradisiace, întrebându-te cum ai putea să le pui în practică și câte dintre ele ai putea înghesui în curtea ta.

Înainte să te entuziasmezi prea tare, îți recomandăm să cerni printr-un prim filtru toate materialele care ți-au ajuns sub ochi, pentru a economisi timp prețios, și să le selectezi de la început plecând de la un prim criteriu simplu: ce tip de grădină ai?

Curtea din fața casei

Dacă ai o curte în fața casei, primul lucru pe care trebuie să îl ai în vedere este faptul că orice activitate vei avea acolo, se va vedea și se va auzi din stradă.

Dacă ai de gând să te ocupi cu grădinăritul, să plantezi flori, să folosești o parte semnificativă din spațiu pentru garaj (situație întâlnită de obicei când curtea este laterală și vizibilă din stradă) sau să te relaxezi citind o carte, probabil că acest lucru nu te va deranja. Însă lucrurile s-ar putea complica dacă vrei să folosești spațiul pentru întâlniri cu prietenii, caz în care te-ai bucura mai degrabă de un spațiu mai intim. Soluții posibile? Un gard înalt prin care să nu se vadă nimic sau chiar și un rând de arbuști care să-ți ascundă proprietatea.

Dacă spațiul din fața casei este de mici dimensiuni, probabil va avea mai mult sens să îl pui în valoare din punct de vedere estetic, să plantezi flori, gazon sau decorațiuni, pentru a îmbunătăți imaginea locuinței tale.

Curtea din spatele casei

Într-o curte aflată în spatele casei, îți poți permite luxul de a face (aproape) orice dorești. În funcție de spațiul pe care îl ai la dispoziție și de buget, poți amenaja, de exemplu, spații pentru relaxare și socializare.  

 Curtea interioară

Dacă ai șansa de a te bucura de o curte interioară, înconjurată de construcții pe toate cele patru laturi, te poți considera cu adevărat norocos. Este ca și cum ai avea o cameră în plus, în aer liber. Într-o astfel de curte îți poți petrece timpul oricum dorești, vei fi în totală intimitate – de aceea o idee foarte răspândită pentru curțile interioare este aceea de a amplasa o piscină în mijlocul ei. Te poți inspira din arhitectura vechilor vile romane sau a celor marocane.

Curtea îngustă

O curte îngustă nu e o variantă care să sune atractiv, însă dacă ai puțină fantezie poți transforma spațiul într-unul deosebit, chiar dacă este foarte mic. Ca să îl poți exploata cât mai bine, va trebui să cauți soluții pentru valorificarea lui pe verticală. Gândește-te la plante agățătoare, la arbuști înalți și subțiri, la o vie sau la decorațiuni și oglinzi cu care să acoperi pereții.

Curtea de dimensiuni mici

Dacă ai o curte micuță, vei avea de ales între două variante. Fie o abordezi decorativ, ca pe o vitrină (mai ales dacă este vizibilă din stradă), fie o consideri un spațiu dedicat special unei anumite activități și o amenajezi ca atare. Da, poți avea și o piscină, atât timp cât îți asumi faptul că nu vei mai avea loc de gazon, straturi de flori sau terasă.  

Curtea de dimensiuni mari

Când ai o curte de dimensiuni mari, te vei lovi de un cu totul alt tip de probleme: ai spațiu suficient pentru a face din ea orice dorești, și probabil și bugetul necesar, dar oare cât timp ai pentru îngrijirea ei? După ce îți pui ideile pe hârtie, gândește-te cam câtă implicare ar necesita din partea ta implementarea și întreținerea lor. Un gazon extins poate fi întreținut destul de ușor cu mașina de tuns iarba potrivită, pavajul se curăță și mai ușor, florile și pomii vor cere, în schimb, mai multă atenție.

Curtea cu teren în pantă

Chiar dacă la început ar putea părea astfel, terenul în pantă nu este un dezavantaj, ci poate chiar să ajute la crearea unor efecte decorative foarte interesante sau a unor amenajări complexe care nu ar fi fost posibile pe un teren drept.

Vei putea profita de ocazia de a te juca cu treptele și cu terasele, de a-ți delimita spațiile cu funcționalități diferite și prin nivel, nu doar prin alei, garduri sau straturi, și, de ce nu, poți încerca să amenajezi și o cascadă.  

Amenajarea curților cu spații funcționale

Al doilea lucru pe care trebuie să îl ai în vedere când planifici amenajarea grădinii este ce tip de activități vrei să desfășori acolo. Chiar dacă ai o grădină foarte mică, asta nu înseamnă neapărat că nu va putea avea decât un rol decorativ. Nu îți trebuie foarte mult spațiu pentru o masă cu câteva scaune, dar dacă te hotărăști că îți dorești așa ceva, spațiul rămas va fi amenajat în jurul acestor elemente.

Să vedem, așadar, care ar putea fi elementele funcționale centrale în jurul cărora va gravita grădina ta:

  • Un spațiu pentru grătar și luat masa
  • Garajul
  • Loc de joacă pentru copii
  • Piscină  
  • Grădină de plante
  • Grădină de legume
  • Un foișor
  • Un balansoar
  • Spațiu pentru animale
  • Un heleșteu

În afară de acestea, alte elemente în jurul cărora te vei orienta mai pot fi decorațiuni de dimensiuni relativ mari, cum ar fi o cascadă, o fântână arteziană, o statuetă sau chiar niște totemuri.

Spațiile funcționale pot fi delimitate prin alei, garduri sau odată cu situarea lor pe niveluri diferite.

Nu uita să iei în considerare spațiile necesare pentru depozitare (pivniță, șopron, alte anexe) și sistemele de iluminat.

Stiluri de amenajare a grădinii

În caz că nu ai dat atenție până acum acestui fapt, există o serie de stiluri foarte clar determinate de amenajare a grădinilor. Dacă vrei să ai o grădină cu un aspect echilibrat și unitar și nu una care să arate ca o colecție de suvenire, plină de elemente disparate frumoase, dar care nu au nicio legătură unul cu celălalt, ar trebui să le cunoști și să te hotărăști, cu ajutorul lor, care e personalitatea pe care vrei să o dai grădinii tale. Astfel vei avea niște repere estetice foarte clare și vei ști să faci toate alegerile mult mai conștient, având în minte o imagine de ansamblu și nu doar o sumă de colțișoare drăguțe.

Grădina englezească

Grădina englezească respiră un aer semi-sălbatic romantic și cuceritor. Ea este caracterizată printr-o alternanță atent gândită între petice de gazon perfect întreținut (da, faimosul gazon englezesc) și oaze de verdeață pline cu o varietate mare de plante. La loc de cinste se află trandafirul, marea vedetă a peisajului. Pe lângă acestea, sunt bine-venite plante precum levănțica, mușcatele, salvia, nalba, degețelul roșu, glicina, plantele aromatice, diverse alte flori perene cât mai colorate și arbuștii solitari.  

Grădina franțuzească

Grădina franțuzească este definită în primul rând de ordine, simetrie, aranjamente geometrice, gard viu tăiat la milimetru, plante cățărătoare și ochiuri de apă care reflectă cerul. Chiar dacă dimensiunile grădinii tale sunt incomparabil mai mici, un astfel de spațiu se proiectează cu rigla și compasul, cum a proiectat celebrul Andre Le Notre grădinile de la Versailles, și este foarte potrivită pentru spiritele tehnice.

Grădina mediteraneană

Amenajarea unei grădini în stil mediteranean se poate dovedi ceva mai dificilă în clima țării noastre, deoarece multe din plantele caracteristice regiunii mediteraneene, cum ar fi bougainvillea, se adaptează mai greu în regiunile reci din România. Te poți gândi totuși la lavandă, iarba Domnului, rozmarin, cimbru, oregano, busuioc, mentă, rodiu, yucca și agave sau arbuști precum oleandrul, citricele și măslinul, care se recomandă a fi plantați în ghiveci și mutați în interior pe timpul sezonului rece.

O mare parte din atmosferă va fi asigurată de arhitectură și decor: ziduri de cărămidă, culori calde, arcade cu arcuri în plin cintru, ghivece și amfore de teracotă. Dacă vrei un design mai îndrăzneț, îți recomandăm să încerci un mozaic sau alte decorațiuni cu plăci de ceramică sau faianță. Dacă poți include și o sursă de apă, e cu atât mai bine! De avut în vedere faptul că iarba și gazonul nu fac parte din estetica mediteraneană, așa că vei ocupa spațiul dintre alei cu plante de sol.

Grădina rustică

Decorul rustic este unul foarte simplu de obținut la noi în țară. O astfel de grădină va fi dotată cu mobilier preponderent din lemn, răchită sau alte materiale naturale, decorațiuni tradiționale (ștergare, roți, roabe etc.). Plantele recomandate sunt zambilele, hortensiile, lalelele, bujorii, trandafirii, margaretele, petuniile, mușcatele, gălbenelele sau liliacul.

Elementele cu aer vintage se potrivesc în general bine într-un astfel de decor, iar o grădină de legume este și ea bine-venită. Dacă vă doriți o grădină rustică, veți fi probabil tentați să plasați în peisaj diverse figurine de ipsos sau ceramică: pitici, ciupercuțe, animale de curte – gândiți-vă bine înainte să cedați impulsului. Multe dintre aceste materiale sunt kitschuri prost lucrate, iar piticii de grădină, oricât de simpatici ar fi, nu fac parte din tradiția și estetica românească, ci din cele ale popoarelor germanice.     

Grădina sălbatică

O grădină sălbatică poate suna tentant pentru cei care nu au resurse mari de timp sau bani pentru întreținerea ei, însă trebuie să știi că sălbatic nu înseamnă neîngrijit, dezorganizat sau neglijent. Plantele trebuie lăsate să crească în voie, dar nu în voia sorții.

Grădina sălbatică trebuie și ea planificată atent. Vei trasa aleile cu grijă, vei alege plantele pe care le dorești, te vei ocupa să aibă tot ce le trebuie (spațiu, apă, lumină), doar că în locul aleilor betonate vei avea mai degrabă lespezi neregulate, alei fără bordură, pietriș sau chiar cărări de pământ. În locul gazonului vei planta iarbă amestecată cu flori micuțe de câmp, trifoi sau caprifoi. Gândește-te și la iederă, narcise, brândușe, ghiocei, păpădii, margarete, sunătoare, măcriș.

Grădina minimalistă

Grădina minimalistă a fost foarte în tendințe în ultimii ani pentru imaginea de grădină modernă pe care o oferă cuplată cu ușurința întreținerii ei. Elementele-cheie sunt gazonul, piatra, spațiul deschis, o paletă vegetală și cromatică redusă dominată de plante verzi puțin pretențioase, fără flori, și importanța texturilor.

Este alegerea ideală pentru persoanele ocupate care nu doresc să investească prea mult timp în întreținerea plantelor, pentru cei care simt nevoia de mult spațiu liber sau pentru cei cărora le plac amenajările aerisite și ordonate. Într-o grădină minimalistă gardul viu și gazonul sunt, de regulă, singurele elemente care cer mai multă atenție.

Soluții ieftine de amenajare a grădinii

Principalul aspect care determină costul general al amenajării curții tale este modul de acoperire a suprafeței, iar variantele pe care le ai la dispoziție sunt foarte diverse.

Cea mai ieftină dintre ele este acoperirea cu pietriș de râu sau de balastieră. Pe lângă avantajul costului, pietrișul este estetic, nu necesită întreținere și se poate înlocui oricând cu altceva. Iarna în schimb, o acoperire cu pietriș poate pune probleme, deoarece zăpada căzută deasupra lui este foarte greu de curățat, așa că nu este recomandabil pe toată suprafața grădinii.

Ar trebui să planifici măcar o alee mică în fața intrării, iar dacă ai o mașină care stă în curte, pietrișul nu este o soluție potrivită pe terenul pe care urmează să circule aceasta. În general, pietrișul este o opțiune potrivită pentru suprafețele de curte fără trafic intens.

Următoarea opțiune recomandabilă pentru un buget redus este betonul, pe care îl poți combina fie cu pietrișul, fie cu gazonul. Sau cu ambele. În funcție de obiectivele estetice sau necesitățile pe care le aveți, poți betona toată curtea sau vă puteți rezuma doar la alei și la spațiile utile (zone de luat masa, de exemplu).

Nu uita nici de faptul că gazonul va avea nevoie de întreținere atentă, iar dacă nu sunteți dispuși să-i dedicați timp, energie și bani (o investiție într-o mașină de tuns iarba e de la sine înțeleasă), vă puteți orienta către o grădină sălbatică sau rustică în care să semănați semințe de iarbă și flori de câmp.

În situația în care aveți un buget redus, cel mai probabil nu vă veți gândi la piscină, heleșteu, fântâni arteziene sau piese scumpe de mobilier. Vestea bună este că, odată eliminate aceste surse mari de costuri, limita este imaginația voastră și disponibilitatea de a căuta idei și decorațiuni ieftine într-o multitudine de variante. De asemenea, în domeniul obiectelor decorative, există o mulțime de idei de proiecte convenabile ca preț de tip Do It Yourself, care pot fi o activitate foarte plăcută, mai ales dacă le lucrați împreună cu partenerul sau cu copiii.

În ceea ce privește plantele, este bine să vă orientați către cele ieftine, dar și către cele perene, astfel încât să nu fiți nevoiți să cumpărați flori noi în fiecare sezon.  

Sfaturi pentru întreținerea grădinii

În primul rând, pentru a avea o grădină bine întreținută, în care să vă simțiți bine și cu care să vă puteți mândri, trebuie să vă dotați cu toate uneltele necesare, pe care să le și îngrijiți corespunzător.

Veți avea nevoie de unelte pentru tunsul ierbii, al gazonului, al gardurilor vii, al ramurilor arbuștilor, pomilor sau copacilor (mașini de tuns iarba, motocoase, drujbe, fierăstraie sau foarfeci speciale), scule de mână pentru grădină (sapă, greblă, săpăligă, scafă, plantator pentru bulbi), un aspirator sau un tocător pentru frunze și crengi.

Odată ce v-ați dotat cu toate cele necesare, veți începe activitatea în grădină în funcție de sezonul în care vă aflați.

Nu neglijați echipamentele de protecție: mănușile, ochelarii și casca pot fi foarte importante pentru a vă proteja de așchii sau de substanțe periculoase.

Nu neglijați nici curățarea uneltelor după fiecare folosire, deoarece materialele se vor deteriora în timp dacă nu ștergeți toate urmele de noroi, sevă sau alte resturi vegetale. Pe timpul depozitării lor de-a lungul sezonului rece, atât lamele, cât și mânerele de lemn trebuie unse cu ulei.

Țineți cont de calitatea solului și verificați ce tip de sol aveți înainte să cumpărați plante și să aveți surpriza neplăcută de a vedea că nu le merge bine. Fertilizați solul corespunzător și luați aminte că în compoziția îngrășământului pot fi adăugate și hârtie, carton, zaț de cafea, cenușă și turbă.

De asemenea, înainte de a vă hotărî ce plante să alegeți, fiți atenți la tipul de îngrijire pe care îl necesită și la perioada în care înfloresc. Dacă sunteți iubitori de flori, veți dori să aveți cât mai mult timp în grădină măcar o specie în floare.

Documentați-vă asupra tratamentelor fitosanitare de care ar putea avea nevoie plantele voastre, mai ales dacă aveți legume sau pomi fructiferi, și aplicați-le de câteva ori pe an.

Acordați cât mai multă atenție irigării grădinii, mai ales în lunile cu temperaturi caniculare.

În general, când amenajați grădina, gândiți-vă la cum ați putea-o transforma într-un loc plăcut în fiecare sezon. Chiar dacă e clar că nu veți putea petrece timp afară în zilele cele mai reci, gândiți-vă la metode de încălzire de exterior și planificați ansamblul în așa fel încât să arate bine și în timpul iernii sau toamna târziu.

Decorațiuni pentru grădină

Decorațiunile pentru grădină adaugă un plus de sugar and spice spațiului din jurul casei. Chiar dacă ai un spațiu mic pentru grădină, câteva piese alese cu grijă sunt tot ceea ce ai nevoie. Dacă ai copaci în grădină, gândește-te la câteva felinare agățate ici-colo. Vor cufunda serile într-o atmosferă romantică, iar dacă alegi unele alimentate cu energie solară, nici nu consumă curent. Alternativ, pentru a-ți impresiona prietenii, poți alege câteva felinare sub formă de pietre de râu alimentate similar de la soare (odată cu lăsarea serii se vor face văzute).

Dacă îți plac florile și ceainicele, le poți combina transformând ceainicele în ghivece de flori și așezându-le de la mic la mare sau alternant după culori.

Mai mult, dacă ai spațiu mic poți profita creând o grădină verticală. În alegerea plantelor, opțiunile sunt aproape nelimitate (cu condiția ca grădina ta să aibă acces la apă și lumină). Poți alege menta, busuiocul sau rucola sau te poți îndrepta spre plante decorative verzi sau flori – poți realiza combinații geometrice sau poți combina plante verzi diverse creând iluzia unei mici jungle la tine în grădină. Pentru un aspect rustic (și dacă ai spațiu) poți folosi vechea căruță a bunicilor pe post de ghiveci (mare) de flori. Va fi ceva inedit și va atrage toate privirile cunoscuților.

O altă opțiune, dacă ai o grădină generoasă, este o mică fântână arteziană și o băncuță pe care te poți relaxa alături de prieteni sau familie sau poți profita de liniște în compania unei cărți. Similar, dacă ai copaci zdraveni în grădină, poți atârna câteva hamace pentru a te relaxa până târziu în serile călduroase de vară.

Există foarte multe opțiuni și depinde de tine ce vrei de la grădină. Vrei să te ocupi de grădinărit? Ai nevoie de gazon, flori și grădină de legume. Vrei să te relaxezi? Ia-ți șezlonguri, amplasează un grătar și cheamă-ți cei mai buni prieteni pentru proiecția unui film de comedie. O fântână arteziană sau o mini-cascadă îți vor ține companie dacă vrei liniștea naturii după o săptămână aglomerată.

Idei pentru amenajarea unei grădini de poveste

Dacă simți că nu ești încă suficient de inspirat, mai jos îți prezentăm o serie de idei ușor de pus în practică ce pot face din grădina ta un loc deosebit și cu personalitate.

Sursa foto: Shutterstock & Pinterest

Total
52
Shares
Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*
*

Moda