Casele vechi au farmecul lor. Unele vin cu o arhitectură deosebită, altele au valoare simbolică și istorie pentru fiecare membru al familiei. De multe ori există situația în care casa bunicilor sau a părinților de la țară ajunge în mâinile tale, iar în loc să o vinzi alegi să o folosești ca un refugiu în zilele libere sau în vacanțele de vară. În mod evident, unele dintre aceste case au nevoie de lucrări ample pentru a putea deveni mici locuințe de relaxare și de vacanță, în care să-ți petreci orele de liniște alături de familia ta, fără să sacrifici nimic din confortul pe care ți-l dorești.
7 pași de urmat ca să pui la punct o casă veche:
Unele case foarte vechi au trecut și prin cutremure, apa s-a infiltrat cu timpul, iar structura de rezistență s-a slăbit. În niciun caz nu trebuie să alegi să te muți sau să începi să o folosești ca o locuință de relaxare până nu chemi un specialist care să verifice structura de rezistență a casei. Mai ales că, în dese rânduri, casele care au fost extinse în timp au în structura lor materiale diferite, care se comportă și rezistă diferit în fața uzurii.
Oricât de bine ar fi pusă la punct o casă, senzația de nou vine abia după ce ai renovat-o complet. De aceea îți recomandăm să urmărești cele mai bune sfaturi pentru fațade de case și să îi dai un aer proaspăt noii tale locuințe de care să te poți bucura alături de familia ta.
În multe zone rurale, apa încă se mai transportă cu găleata din curte pentru a putea fi folosită pentru consumul propriu într-o casă. Poți foarte simplu să te folosești de o pompă submersibilă sau de hidrofor pentru a asigura apă în locuință pentru bucătărie și baie. Este mult mai igienic în acest fel și foarte confortabil.
O casă neizolată din punct de vedere termic se va uza mult mai repede. De aceea este important să ai acest lucru în vedere înainte de a începe să o folosești. Repară pereții interiori ai casei, schimbă geamurile și ușile cu totul și repară acoperișul pentru a te asigura că nu există riscul de a apărea infiltrații pe timpul iernii.
Pentru cei mici, curtea unei case poate fi un loc de vis pentru joacă. Pentru cei mari, același loc poate fi un spațiu de relaxare alături de prieteni, la un grătar. Dacă nu ai de gând să folosești casa pentru grădinărit, atunci poți pune gazon, iar spațiul disponibil poate fi folosit pentru a avea o zonă de joacă și una de relaxare, cu șezlonguri, scaune și o masă încăpătoare.
Dincolo de plusurile pe care le aduce în privința aspectului, un gard nou înseamnă și o siguranță mai mare. Iar acest lucru este valabil mai ales în situația în care te decizi că ai dori să ai în curte și câteva păsări, dacă știi că vei sta mai mult acolo sau cineva poate avea grijă de ele.
Și pentru că am vorbit despre siguranță, un sistem de securitate, cu o cameră și o alarmă și chiar cu lumini acționate de senzori de mișcare ar putea fi inspirat. Acestea sunt foarte importante în contextul în care casa este mai mereu nelocuită.
Sursă foto: Shutterstock / Copyright: Richard Cavalleri
Renovarea unei locuințe poate fi o provocare majoră, mai ales atunci când timpul este scurt…
Mutarea în casă nouă este un eveniment important, indiferent de vârsta pe care o ai.…
Iubirea de sine este un concept tot mai întâlnit al zilelor noastre. Prinși în programul…
Acasă ar trebui să fie refugiul tău, locul unde te poți relaxa și simți în…
Fierul este un mineral esențial pentru sănătatea și vitalitatea organismului nostru. Acesta este implicat în…
Vizita la dentist este adeseori amânată, din motive dintre cele mai diverse: teamă, buget insuficient,…
tettu.ro utilizează fişiere de tip cookie pentru a-ți personaliza și a-ți îmbunătăți experiența. Ne-am actualizat politica de cookies pentru a integra în acestea si în activitatea noastră curentă cele mai recente modificări din Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în privința prelucrării datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea, te rugăm să parcurgi politica de cookies. Prin continuarea navigării confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. Politica de Cookies