Adaptează decorul la anotimp: idei pentru un dormitor primitor în orice sezon

Odată cu schimbarea anotimpurilor, nevoile tale cu privire la dormitor se schimbă și ele. Dacă vara îți trebuie un spațiu răcoros în care să te odihnești, iarna e ideal să găsești un refugiu cald și confortabil. Din fericire, nu ai nevoie de un întreg proces de redecorare ca să obții un dormitor primitor în orice sezon. Sunt suficiente câteva modificări simple, de la așternuturi și lenjerie de pat, la obiecte decorative. Iată cum poți adapta dormitorul tău pentru a fi cât mai primitor în fiecare anotimp:

Vara

Pe timpul verii, confortul termic din dormitor este ideal pentru un somn liniștit. Pe lângă soluții precum un aparat de aer condiționat sau un ventilator, va trebui să alegi așternuturi potrivite. Lenjeria de pat trebuie să fie subțire, fără să aibă o densitate prea mare a firelor și să fie realizată dintr-un material precum bumbacul, care permite pielii să respire, fără să o încălzească prea tare.

Totodată, e bine să alegi o lenjerie de pat în culori deschise, cum ar fi alb sau crem, sau în nunațe puternice, cum ar fi verde sau albastru deschis. Alegerea finală depinde și de restul culorilor din dormitor. Totodată, poți opta pentru imprimeuri florale, vegetale sau nautice.

Ca decorațiuni, sunt indicate cele care îți aduc aminte de mare sau, pur și simplu, de vacanțe însorite. Culorile pot fi mai îndrăznețe în această perioadă, însă e bine să nu exagerezi, ca dormitorul să rămână totuși o cameră relaxantă.

Toamna

Pe măsură ce zilele devin mai răcoroase, e bine să ai la îndemână o pătură mai călduroasă. Un dormitor care reflectă anotimpul de toamnă este unul care folosește nuanțe de maro și cărămiziu, sau care include frunzele ruginii în diferite decorațiuni. Spre exemplu, o modalitate simplă de adaptare a dormitorului la sezon este optarea pentru o ramă foto care să conțină o frunză uscată de dimensiuni mari sau, de ce nu, un set de rame mici cu frunze în diferite nuanțe.

Unii asociază însă toamna cu zilele posomorâte, înnorate și ploioase, fiind nostalgici după trecerea verii. Dacă acesta este și cazul tău, ai putea aștepta o ocazie mai distractivă pentru micile schimbări decorative de toamnă, așa cum este Halloween-ul. Câțiva dovleci decorativi mici și un set de lumânări tematice pot fi suficiente ca să adaptezi dormitorul la spiritul acestei ocazii.

Iarna

Atunci când este frig afară, dormitorul trebuie să fie cât mai călduros. Include mai multe pături pufoase și perne confortabile. În ceea ce privește decorațiunile, ai două opțiuni principale. Prima este un dormitor inspirat din peisajele înzăpezite. Ca nuanțe, te poți orienta către tonuri reci, incluzând alb, gri, albastru și, poate, chiar puțin negru. Decorațiunile pot include simboluri precum fulgi de nea și globuri cu zăpadă.

A doua opțiune principală este anticiparea Crăciunului. Așa cum te-ai aștepta, un dormitor al cărui aspect este inspirat de Crăciun include mult alb și accente de roșu și verde. Iarna poți fi foarte creativ și datorită diversității în decorațiuni, folosite în mod tradițional pentru brad. De exemplu, poți atârna globuri deasupra patului, potrivit The Spruce, și poți folosi funde roșii sau ghirlande pentru decorarea draperiilor. Nu uita să incluzi plante verzi și crenguțe de brad.

Primăvara

După o iarnă lungă, suntem deseori nerăbdători să ne bucurăm de mai mult soare și de mai multă vegetație. De aceea, și dormitorul tău ar trebui să reflecte această schimbare. Lasă mai multă lumină să pătrundă în cameră, folosind draperii mai subțiri și oglinzi. Tonurile pastelate și nuanțele deschise vor fi de asemenea de ajutor. În plus, poți anticipa venirea Paștelui, folosind fie ca imprimeuri, fie ca decorațiuni de sine stătătoare, ouă decorative și flori de primăvară, precum ghioceii și lalelele.

Sursă foto: Shutterstock

Tettu

Articole recente

Cum faci o renovare rapidă

Renovarea unei locuințe poate fi o provocare majoră, mai ales atunci când timpul este scurt…

August 5, 2024

Tot ce trebuie să ştii despre mobilarea noii tale case

Mutarea în casă nouă este un eveniment important, indiferent de vârsta pe care o ai.…

July 24, 2024

Iubirea de sine: cum să-ți porți de grijă în câțiva pași simpli

Iubirea de sine este un concept tot mai întâlnit al zilelor noastre. Prinși în programul…

April 29, 2024

8 moduri să-ți faci viața acasă mai ușoară pentru tine și familia ta

Acasă ar trebui să fie refugiul tău, locul unde te poți relaxa și simți în…

March 28, 2024

Cum să mărești aportul de fier din alimentație

Fierul este un mineral esențial pentru sănătatea și vitalitatea organismului nostru. Acesta este implicat în…

January 23, 2024

Ce se întâmplă când amâni vizita la dentist: complicații ale cariilor netratate

Vizita la dentist este adeseori amânată, din motive dintre cele mai diverse: teamă, buget insuficient,…

December 14, 2023

tettu.ro utilizează fişiere de tip cookie pentru a-ți personaliza și a-ți îmbunătăți experiența. Ne-am actualizat politica de cookies pentru a integra în acestea si în activitatea noastră curentă cele mai recente modificări din Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în privința prelucrării datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea, te rugăm să parcurgi politica de cookies. Prin continuarea navigării confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. Politica de Cookies