Categorii: DESIGN & RENOVARE

Cum amenajezi camera unui adolescent?

Decorarea camerei adolescentului casei poate părea o adevărată provocare indiferent de bugetul de care dispui pentru amenajare. Primul lucru pe care trebuie să îl iei în considerare este personalitatea tânărului/tinerei. Dacă adolescentul are între 10 și 18 ani, ar fi bine ca redecorarea camerei să devină o activitate comună, poate chiar o oportunitate de a vă suda și mai mult familia.

Ce funcții trebuie să îndeplinească dormitorul adolescentului?
Cum poți decora camera tânărului?
De ce mobilă ai nevoie?
Care sunt cele mai potrivite culori?
Cum alegi decorațiunile?
Sfaturi generale pentru decorarea camerei unui adolescent

Ce funcții trebuie să îndeplinească dormitorul adolescentului?

În cele mai multe cazuri, camera adolescentului/adolescentei va îndeplini mai multe funcții. Va fi, pe rând, loc de odihnă, zonă de studiu, un posibil spațiu de întâlnire cu prietenii precum și locul în care își va depozita lucrurile (de la haine și încălțări la accesorii, chitară, skateboard etc în funcție de pasiuni). Dormitorul tânărului trebuie să îndeplinească toate aceste funcții și să arată bine, ordonat și primitor. O provocare, cu siguranță însă nu un lucru imposibil.

Cum poți decora camera tânărului?

Atunci când vine vorba de decorarea camerei tânărului, există posibilități aproape infinite. Poți alege decorațiuni în funcție de personalitate (dacă este extrovertit/ă alege culori puternice care oferă energie iar dacă este introvertit mergi pe culori neutre și câteva pete de culoare după inima lui/ei), hobbyuri sau pasiuni (de exemplu, o cameră decorată în stilul “New York în anii ‘80”, diverse decorațiuni cu șevalet sau tablouri dacă este pasionat de pictură, tablă de șah, postere cu artiștii preferați etc), preferințe pentru sport.

Dacă ai un spațiu mic, asigură spațiile esențiale (odihnă și studiu) și montează pe un perete (sau mai mulți) tablă de plută pentru ca el/ea să o decoreze cu lucrurile care îl/o inspira. De asemenea, pentru a conferi ideea de zonă de recreere, pune pe canapeaua strânsă, câteva perne decorative în modele alese de el/ea.

De ce mobilă ai nevoie?

Deși camera tânărului trebuie să fie multifuncțională, asta nu înseamnă că trebuie să faci sacrificii atunci când vine vorba de mobilier. Mai jos sunt piesele care nu ar trebui să lipsească din camera unui adolescent:

  • Masa de lucru/biroul – este bine să fie așezată perpendicular pe peretele cu fereastra pentru ca lumina să cadă pe foaie/carte din partea stânga, dacă este dreptaci și din partea dreaptă dacă este stângaci. Dacă nu ai spațiu suficient, biroul poate fi așezat cu fața spre fereastră. Este bine să eviți să îl pui cu spatele la fereastră deoarece riști ca lumina să se reflecte în monitorul calculatorului. Alege un scaun confortabil și nu uita de lampa pentru birou
  • Patul – dacă spațiul nu permite poți merge pe varianta unei canapele extensibile sau a unui pat supraetajat prevăzut cu birou la “parter” (adică să lucrezi pe verticală pentru a lăsa loc pentru spații de depozitare). Dacă încăperea este împărțită de doi frați sau două surori, poți opta pentru paturi supraetajate
  • Spații de depozitare – aici intră dulapul de haine/încălțări, rafturi puse pe perete pentru a economisi din spațiu și eventual spații speciale de depozitare sub pat sau în lada patului (dacă există). Chiar dacă vei vrea să redecorezi din nou după câțiva ani rafturile și dulapul sunt practice și pot fi păstrate

Cum alegi decorațiunile?

La capitolul decorațiuni ai la dispoziție o mulțime de opțiuni de la cele clasice la cele nonconformiste care pun în valoare personalitate adolescentului. Alege cu grijă perdeaua, covorul (dacă ai un spațiu mic poți sări peste el), storul sau parchetul (alege unul pentru trafic mediu pentru a rezista zilelor în care tânărul uită să se descalțe). Mai jos sunt alte idei de decorațiuni:

  • Postere cu formațiile preferate/echipa de fotbal favorită/filmul preferat – înrămează aceste postere sau lipește-le direct pe perete (gusturile se schimbă destul de des în adolescență deci s-ar putea ca peste două luni să asculte alte formații)
  • Tânărul cântă la chitară? Scoate-o din dulap sau din colțul camerei și pune-o direct pe perete
  • Este talentat la desen? Ia câteva dintre picturile sale favorite, înrămează-le și pune-le pe pereți
  • Pereți despărțitori pentru a separa spațiul de odihnă/relaxare de cel de studiu
  • Oglindă – nicio fată sau băiat nu vrea să facă o figură proastă în fața prietenilor așa că o oglindă oricât de mică este utilă în camera unui adolescent
  • Tablă de plută pentru a adolescentul/adolescenta familiei să o decoreze așa cum își dorește. Bilete la concerte, fotografii cu prietenii, mici amintiri din vacanță, toate acestea își pot găsi locul aici

Care sunt cele mai potrivite culori?

În ceea ce privește culorile și aici ai la dispoziție o gamă largă de variante. Pentru camera unui băiat poți alege nuanțe de gri, verde, galben, combinații de alb și albastru, alb și negru, gri și verde sau bej și portocaliu. Alegerea nuanțelor depinde mult și de ce își dorește adolescentul casei.

Pentru o cameră de fată poți merge pe nuanțe pastelate, decorațiuni florale, nuanțe de crem sau alb, gri și mov, albastru sau roz și portocaliu pentru un aspect tropical.

Trebuie să iei în considerare mai ales dorințele tânărului/tinerei atunci când vine vorba de culori însă gândește-te bine înainte de a vărui în portocaliu cu picățele deoarece există un risc destul de mare ca după 1-2 ani să nu îi mai placă. Poți opta, mai degrabă, pentru nuanțe neutre pentru pereți, alegând culorile pentru accesorii, postere, eventual un tapet, perne decorative, o cuvertură chic etc

Sfaturi generale pentru decorarea camerei unui adolescent

În fine, decorarea camerei adolescentului reprezintă o muncă în doi (sau trei sau mai mulți), ultima decizie trebuind să îi aparțină lui/ei (aici nu e vorba despre drumul la magazin ci este bine să îi propui mai multe variante care sunt ok pentru tine ca model, culoare și preț și să îl/o lași să aleagă). Mai jos sunt câteva sfaturi care te vor ajuta să decorezi fără a face rabat de calitate:

  • Dacă ai o cameră mică vopsește pereții albi, apelează la oglinzi și dacă stai la casă și ai cum alege ferestre mari pentru un efect de mărire optică a încăperii
  • Pentru a evita efectul “cu de toate”, alege nuanțe neutre pentru pereți și cel mult două culori pentru cameră. Decideți de comun acord care este punctul central. Poate că îi place o cuvertură funky sau un fotoliu-balansoar turcoaz
  • Dacă spațiul îți permite pune și câteva plante
  • Tot pentru a economisi spațiu alege un birou rabatabil (conține masa propriu-zisă care se pliază pe perete) care poate avea dublu rol, loc de studiu și noptieră

Camera unui adolescent trebuie să pună în valoare hobbyurile și pasiunile locuitorului. Alege cu grijă mobila, accesoriile și culorile și consultă-te cu tânărul casei la fiecare pas. Decorarea propriei camere poate fi prima responsabilitate a adultului în formare.

Galerie camere de adolescent

Sursa foto: Pexels & Pixabay

Silvia Patriche

Schimbarea vine și din interiorul casei. Îmi plac liniile simple și formele geometrice, fotoliile comode în culori vii așezate fix lângă geam pentru a te putea bucura de peisaj. Când scriu pentru Tettu cuvintele devin pensule pentru a decora încăperi. Sunt inspirată zi de zi de creațiile Zahei Hadid și Juliei Morgan, de liniile lui Kandinsky și de albastrul lui Picasso. Mă găsești pe blogul personal (http://www.silviapatriche.com/) și pe LinkedIn (https://www.linkedin.com/in/silviapatriche/). O dată la două săptămâni trimit un newsletter (https://tinyletter.com/plictisfree).

Articole recente

Cum faci o renovare rapidă

Renovarea unei locuințe poate fi o provocare majoră, mai ales atunci când timpul este scurt…

August 5, 2024

Tot ce trebuie să ştii despre mobilarea noii tale case

Mutarea în casă nouă este un eveniment important, indiferent de vârsta pe care o ai.…

July 24, 2024

Iubirea de sine: cum să-ți porți de grijă în câțiva pași simpli

Iubirea de sine este un concept tot mai întâlnit al zilelor noastre. Prinși în programul…

April 29, 2024

8 moduri să-ți faci viața acasă mai ușoară pentru tine și familia ta

Acasă ar trebui să fie refugiul tău, locul unde te poți relaxa și simți în…

March 28, 2024

Cum să mărești aportul de fier din alimentație

Fierul este un mineral esențial pentru sănătatea și vitalitatea organismului nostru. Acesta este implicat în…

January 23, 2024

Ce se întâmplă când amâni vizita la dentist: complicații ale cariilor netratate

Vizita la dentist este adeseori amânată, din motive dintre cele mai diverse: teamă, buget insuficient,…

December 14, 2023

tettu.ro utilizează fişiere de tip cookie pentru a-ți personaliza și a-ți îmbunătăți experiența. Ne-am actualizat politica de cookies pentru a integra în acestea si în activitatea noastră curentă cele mai recente modificări din Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în privința prelucrării datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea, te rugăm să parcurgi politica de cookies. Prin continuarea navigării confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. Politica de Cookies