Care este diferența dintre o casă și acasă? Casa este un spațiu în care trăiești, care îți oferă siguranță și răspunde necesităților de bază. Acasă este locul care îți oferă sprijin mental și emoțional, locul unde aștepți cu nerăbdare să ajungi și în care îți dorești să evadezi din lumea exterioară. Căminul tău trebuie să îți spună povestea, să îți facă oaspeții să se simtă bine-veniți și să îți reflecte personalitatea și interesele.
Tu simți asta vizavi de casa ta? Dacă nu, urmează acești cinci primi pași extrem de simpli și la îndemână.
1. Ordinea și curățenia sunt sfinte
Probabil că ți s-a întâmplat să ai zile în care să nu îți dorești sub nicio formă să mergi spre casă imediat cum ieși de la lucru. Chiuveta plină de vase murdare, patul nefăcut, coșul de rufe care dă pe dinafară, hainele și bijuteriile aruncate prin living sunt doar câteva din elementele care ne împiedică să ne bucurăm de momentul în care ajungem acasă.
Așa cum ne facem timp, zilnic, pentru rutina de frumusețe personală, la fel trebuie să acordăm atenție și îngrijirii căminului nostru. Chiar dacă faci curățenie generală în fiecare weekend, aceasta trebuie dublată de un minim efort în fiecare zi, pentru a păstra lucrurile în ordine. Fă patul imediat după ce te trezești, spală vasele după fiecare masă, pune lucrurile în dulap.
În primele săptămâni îți va fi puțin mai greu dar, odată ce te obișnuiești, vei vedea că nu le vei mai simți ca pe o corvoadă, ci le vei face din reflex. Iar rezultatul va merita din plin!
2. Prospețime și arome îmbietoare
Una dintre cele mai importante reguli este să aerisești fiecare cameră, cel puțin o dată pe zi. Ideal ar fi să faci acest lucru mai întâi dimineața, imediat cum te trezești, și apoi seara, înainte de culcare, chiar și pentru 10-15 minute.
Plantele de apartament aduc și ele numeroase beneficii. În afară de faptul că ajută la curățarea și împrospătarea aerului din casă, sunt obiecte de decor natural, mai frumoase și mai puțin costisitoare decât cele din comerț, iar îngrijirea lor reprezintă o modalitate bună de relaxare și un ajutor în lupta împotriva stresului.
Pentru miresme exotice apelează la lumânări sau bețișoare parfumate, însă ai grijă să alegi mereu variante cât mai naturale, dacă se poate fără ingrediente nocive.
3. Aruncă sau înlocuiește lucrurile vechi și inutile
Specialiștii în feng shui susțin că o casă încărcată și aglomerată blochează fluxul energetic și armonia, iar asta ne poate cauza tot felul de neplăceri. Tot ei ne sfătuiesc să renunțăm la lucrurile care nu ne mai sunt de folos sau care nu ne mai bucură la fel ca atunci când le-am cumpărat.
Fă periodic curățenie în dulapuri și aruncă, fără niciun regret, tot ce nu ai mai folosit de mult timp, pentru că sunt slabe șanse să le folosești în viitorul apropiat. Fie că vorbim de haine, accesorii sau tot felul de suvenire adunate prin călătorii, dăruiește-le prietenilor sau donează-le și fă loc pentru lucruri noi, frumoase și utile.
4. Fă mici schimbări din când în când
Chiar dacă nu îți permiți sau nu ai timp să redecorezi toată casa, există mici schimbări pe care le poți face, care pot schimba substanțial aspectul unei camere și îi pot da un suflu nou.
Bucătăria nu mai pare un loc primitor sau pur și simplu te-ai plictisit de cum arată? Nu trebuie să faci o investiție majoră și să schimbi tot mobilierul. Încearcă, de exemplu, să vopsești masa și scaunele în culorile tale preferate. Toată operațiunea nu va dura mai mult de câteva ore, în funcție de îndemânarea fiecăruia, iar materialele te vor costa foarte puțin.
Canapeaua, supranumită „regina livingului”, este un element important în fiecare casă, atât din punct de vedere estetic, cât și din punct de vedere al confortului personal. Atunci când culorile nu mai sunt atât de vii, are pete, zgârieturi, scârțâie sau pernele s-au aplatizat și ai senzația că te înghite atunci când te așezi, e clar că trebuie înlocuită. Și dacă tot dai o raită prin magazine, alege și un fotoliu comod sau un taburet colorat care să îți înveselească sufrageria.
Ajungem, bineînțeles, și la dormitoare. Atunci când mobilierul este nou sau într-o stare bună și nu vrei să îl înlocuiești, dar simți totuși nevoia unei reîmprospătări, cea mai accesibilă variantă este schimbarea perdelelor și a draperiilor. Specialiștii de la ElleDecor ți-au pregătit câteva sfaturi utile despre cum să alegi perdelele și draperiile potrivite stilului și dorințelor tale.
5. Personalizează fiecare colțișor
Fotografii, tablouri, caricaturi, diplome, trofee, cărți de suflet, obiecte confecționate de tine sau de cei dragi, toate acestea ar trebui să se regăsească, la vedere și nu uitate prin sertare, în casa ta. Impactul asupra stării tale de bine va fi mult mai mare decât în cazul în care folosești obiecte de decor luate din magazinele de profil, doar pentru că ai citit despre ele într-o revistă sau pentru că sunt „la modă”. De asemenea, vei avea ocazia de a povesti prietenilor care îți calcă pragul despre amintirile și experiențele care te leagă de fiecare dintre acele obiecte.
Renovarea unei locuințe poate fi o provocare majoră, mai ales atunci când timpul este scurt…
Mutarea în casă nouă este un eveniment important, indiferent de vârsta pe care o ai.…
Iubirea de sine este un concept tot mai întâlnit al zilelor noastre. Prinși în programul…
Acasă ar trebui să fie refugiul tău, locul unde te poți relaxa și simți în…
Fierul este un mineral esențial pentru sănătatea și vitalitatea organismului nostru. Acesta este implicat în…
Vizita la dentist este adeseori amânată, din motive dintre cele mai diverse: teamă, buget insuficient,…
tettu.ro utilizează fişiere de tip cookie pentru a-ți personaliza și a-ți îmbunătăți experiența. Ne-am actualizat politica de cookies pentru a integra în acestea si în activitatea noastră curentă cele mai recente modificări din Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în privința prelucrării datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea, te rugăm să parcurgi politica de cookies. Prin continuarea navigării confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. Politica de Cookies