Categorii: Apartament

De ce să ții cont atunci când îți renovezi apartamentul?

Amenajările interioare au un rol important asupra oricărei locuințe, atât din punct de vedere al aspectului, cât și în ceea ce privește confortul celor ce locuiesc în ea. Când vine vorba de confort, ne referim și la cell fizic, care este influențat de calitatea obiectelor de mobilier și de modul în care acestea sunt aranjate, și la cel psihic, influențat de elemente care, la prima vedere, nu par atât de importante, precum culorile alese, obiectele de decor, iluminatul, dar și rezultatul final în ansamblu.

Dacă vrei să dai un aer fresh apartamentului tău, ai două variante: să aduci câteva mici îmbunătățiri acestuia, prin adăugarea unor elemente moderne sau să schimbi radical apartamentul, prin achiziționarea unor elemente noi, de la mobilier sau decorațiuni și până la usi noi pentru interior. Dacă prima variantă este mai ieftină și nu necesită eforturi prea mari, cea de-a doua îți poate da bătăi de cap, mai ales dacă nu ai o idee în privința așteptărilor de la noul tău apartament.

Aspecte importante în ceea ce privește renovarea apartamentului

Amenajarea interioară diferă de la locuință la locuință. De exemplu, amenajarea unui apartament poate fi mai complexă în comparație cu amenajarea unei case. Acest lucru se datorează faptului că, în general, apartamentele au spații mai mici, iar camerele comunică între ele. Astfel, trebuie creată o armonie între toate încăperile apartamentului, atât ca și stil, cât și din punct de vedere cromatic.

Amenajarea în funcție de numărul de camere

Atunci când vorbim de amenajarea apartamentelor, trebuie să avem în vedere numărul camerelor, pentru a delimita de la bun început destinația fiecărei încăperi în parte. De exemplu, atunci când amenajezi un apartament cu o cameră, trebuie să profiți la maximum de tot spațiul de care dispui. Pe de altă parte, dacă apartamentul are minimum două camere, atunci nu trebuie să-ți mai faci atât de multe griji în privința spațiului, deoarece vei avea mai multe posibilități de amenajare, astfel încât toate încăperile să fie perfect funcționale.

Amenajarea în funcție de dimensiunea apartamentului

Un alt aspect important în ceea ce privește amenajarea interioară este dimensiunea apartamentului și, implicit, dimensiunea încăperilor din acesta. Atunci când dispui de spațiu suficient, ai posibilitatea de a amenaja camerele după bunul tău plac, astfel încât să ai un rezultat final plăcut din punct de vedere vizual, să poți avea parte de confortul așteptat și să te bucuri de un apartament care să-ți descrie perfect personalitatea. Lucrurile devin puțin mai dificile atunci când vine vorba de un apartament cu încăperi de dimensiuni mici. Totuși, există câteva trucuri prin care să câștigi spațiu și chiar să mărești vizual camerele. Dacă vrei să câștigi spațiu, renunță la obiectele inutile, care nu fac altceva decât să aglomereze camera și apelează la obiecte de mobilier multifuncționale, precum canapele sau mese cu spațiu de depozitare. Dacă vrei să mărești vizual camera, poți apela la nuanțe deschise pentru pereți și la ușile albe de interior și poți adăuga cât mai multe oglinzi și corpuri de iluminat.

Fă un boost elementelor vechi din apartamentul tău

De cele mai multe ori, amenajările interioare sunt foarte costisitoare. Totuși, dacă vrei să schimbi puțin peisajul, fără să cheltui prea mulți bani, poți să apelezi la câteva mici trucuri. De exemplu, dacă mobilierul vechi este într-o stare bună, îl poți transforma astfel încât să se integreze în noul design, prin vopsirea acestuia și prin schimbarea accesoriilor, respectiv a mânerelor. Și gresia și faianța pot fi vopsite cu ajutorul unor vopseluri speciale, însă cea mai ușoară modalitate de a schimba aspectul acestora este reîmprospătarea rosturilor.

Chiar dacă am vorbit de mobilier, gresie și faianță, prima schimbare pe care o facem atunci când renovăm apartamentul este reînnoirea lavabilei de pe pereți. Fie că optăm pentru o culoare nouă, fie că rămânem la culoarea veche, acest lucru va schimba cu siguranță aspectul oricărei camere. În plus, ține cont că, pentru a avea un aspect inedit, poți vopsi un perete într-o culoare de accent. Un alt mod prin care poți reîmprospăta atmosfera din apartamentul tău este schimbarea covoarelor și a perdelelor, două elemente ce au un rol important în ceea ce privește aspectul.

Iată câte posibilități ai la îndemână pentru a aduce un suflu nou spațiului în care locuiești. Nu trebuie decât să decizi care este bugetul alocat, să faci un plan, în funcție de acesta, și să îl pui în aplicare. Schimbarea se va face simțită inclusiv în starea ta de spirit de zi cu zi!

Sursa foto: canva.com

Tettu

Articole recente

8 moduri să-ți faci viața acasă mai ușoară pentru tine și familia ta

Acasă ar trebui să fie refugiul tău, locul unde te poți relaxa și simți în…

March 28, 2024

Cum să mărești aportul de fier din alimentație

Fierul este un mineral esențial pentru sănătatea și vitalitatea organismului nostru. Acesta este implicat în…

January 23, 2024

Ce se întâmplă când amâni vizita la dentist: complicații ale cariilor netratate

Vizita la dentist este adeseori amânată, din motive dintre cele mai diverse: teamă, buget insuficient,…

December 14, 2023

Cum alegi gresia și faianța pentru baie

Renovarea întregii case sau doar a unei părți a acesteia poate să înceapă de multe…

December 7, 2023

Cum să-ți organizezi o seară de spa acasă

În lumea agitată în care trăim, avem adesea nevoie de momente de relaxare și răsfăț.…

October 30, 2023

Echilibrul dintre autoritate și empatie – cum gestionezi relațiile cu echipa ta când ești manager la început de drum

Un antreprenor autentic nu se definește doar prin decizii autoritare, ci și prin capacitatea de…

September 12, 2023

tettu.ro utilizează fişiere de tip cookie pentru a-ți personaliza și a-ți îmbunătăți experiența. Ne-am actualizat politica de cookies pentru a integra în acestea si în activitatea noastră curentă cele mai recente modificări din Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în privința prelucrării datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea, te rugăm să parcurgi politica de cookies. Prin continuarea navigării confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. Politica de Cookies