Categorii: PLANTE & GRĂDINĂ

Foișoarele de grădină, colțul de rai din grădina ta. Modele, sfaturi de constructie și amenajare

Dacă îți dorești să te bucuri de ambianța relaxantă a unui foișor de grădină, îl poți construi de la zero, poți comandă un kit gata de montat sau poți apela la ajutorul unei echipe specializate. Orice variantă alegi, o astfel de construcție îți va oferi un spațiu ideal pentru petreceri și grătare, dar și pentru meditație, relaxare sau fitness. Dacă dimensiunea curţii o permite, ar putea fi folosit chiar și pentru organizarea unei nunți sau a evenimentelor speciale din viaţa ta.

Modele de foișoare
Materiale pentru foișoare de grădină
Cum se construiește un foișor de grădină

Modele de foișoare de grădină

Ai o mulțime de variante în ceea ce privește stilul foișorului. Poți opta între foișoare dreptunghiulare, pătrate, rotunde, hexagonale, rustice, moderne sau cu grătar încorporat.

Foișorul poate arăta ca o construcție ornamentală, extravagantă, în stil romantic, sau ca o construcţie cu o cupolă rotundă, care seamănă cu o catedrală, ori poate avea formă de pavilion sau pergolă.

Gândește-te la rolul foișorului și, în funcție de acest lucru, ia cea mai potrivită decizie pentru amplasarea în grădina ta. Cel mai important aspect pe care trebuie să-l ai în vedere este că stilul foișorului ar trebui să se potrivească şi cu cel al casei, al garajului și al altor structuri permanente. De exemplu, nu este ideal să utilizezi un design tradițional sau clasic, dacă ai o casă în stil modern. În ceea ce privește forma, trebuie să te gândești de două ori la instalarea unui foișor rotund. Nu numai că nu completează cele mai multe stiluri de case, dar trebuie să ai o structură foarte mare pentru a avea spațiu suficient pentru a se potrivi cu mobilierul şi accesoriile.

O masă rotundă se va potrivi foarte bine într-o structură octogonală. Un octogon de 14 metri poate găzdui cu ușurință șase persoane și poate lăsa spațiu suficient pentru a se deplasa.

Dacă lucrezi singur, un pătrat sau un dreptunghi simplu va fi cel mai ușor de construit, deși un foișor pătrat nu funcționează foarte bine cu o masă rotundă. Dacă doresti să incluzi câteva cuptoare și mobilier de luat masa, un dreptunghi poate fi cea mai bună opțiune.

O altă alegere pe care trebuie să o faci este între un foișor permanent sau baldachin temporar. Dacă ai spatiu de depozitare, ar putea fi mai puţin costisitor şi mai practic unul temporar, pe care să-l foloseşti doar pe timpul sezonului cald.

Materiale pentru foişoare de grădină

Alegerea materialelor pentru construcţia unui foişor de grădină poate fi la fel de dificila ca cea privind alegerea modelului, deoarece şi în acest caz ai o gamă generoasă din care poţi alege. Printre cele mai populare materiale pentru construcţia foişorului se numără lemnul, metalul, vinilinul şi foişoarele extensibile.

Din metal

Un foișor din metal este, de obicei, construit din aluminiu, fier forjat sau oțel, aluminiul fiind cel mai ieftin, în timp ce fierul forjat este cel mai scump. Tablourile din oțel sunt deosebit de durabile, în timp ce aluminiul este ușor dar puternic.

Cu toate acestea, cele mai populare sunt foişoarele din fier forjat, în primul rând pentru că sunt atât de frumoase și adaugă o nota de eleganță și farmec pentru orice decor de grădină. Indiferent din ce este făcut, majoritatea acestor foişoare nu necesită aproape nicio întreținere și nu trebuie să iti faci griji niciodată că vor putrezi sau vor fi mănâncate de furnici.

Din lemn

Lemnul este întotdeauna o opţiune fantastică, datorita aspectului său natural. Din păcate, nu toate tipurile de lemn pot fi folosite pentru a construi un foișor. Iată primele două variante de lemn care sunt garantate pentru durabilitate:

Cheresteaua tratată sub presiune este cea mai ieftină opțiune din cele trei. Se realizează din brad sau din pin tratat chimic anterior. Acest tratament permite lemnului să fie folosit în exterior fără probleme. Atât pinul, cât şi bradul, pot varia de la verde până la maro. Pe măsură ce vor îmbătrâni, ei se vor schimba încet într-o culoare cenușie.

Cedrul este un lemn foarte popular pentru construirea unui foisor. Constructorii îl iubesc deoarece este ușor și relativ moale. Acest lucru înseamnă că este ușor de prelucrat. De asemenea, este rustic și are o aromă foarte plăcută. Cea mai importantă caracteristică este totuși rezistența sa naturală la putrezire și degradare, ceea ce îl face perfect pentru utilizare în aer liber.

Din vinilin

Vinilinul necesită de asemenea o întreținere minimă și poate părea la fel de atractiv ca lemnul real, fără probleme de putrezire sau de deformare. Singura grijă o reprezintă precipitaţiile.

Cum se construiește un foișor de grădină

Dacă te-ai hotărât să îți construiești singur un foișor de grădină, ține cont de următoarele sfaturi:

  • Asigură-te că solul construcției este plat.
  • Nu construi pe un teritoriu traversat de țevi de apă sau cabluri electrice.
  • Verifică legislația de construcții.
  • Verifică regulile de urbanistică.
  • Anunță-ți vecinii.

Dacă toate aceste recomandări sunt bifate, iată cum poți trece la treabă:

  • Decide și marchează locul în care vei instala foișorul
  • Este timpul să nivelezi pământul
  • Începe cu baza foișorului. O poți construi atât din plăci de lemn, cât și turnând ciment într-o ramă.
  • Pregătește-te să fixezi 4 stâlpi de susținere pe care se va sprijini foișorul. Pentru a-i fixa va trebui să sapi 4 gropi cu o adâncime de maximum un metru, cu un diametru de 35 de centimetri, în care vei fixa stâlpii. Apoi vei turna ciment pentru a umple gropile și a construi astfel o structură rezistentă.
  • Instalează și fixează apoi grinzile superioare și aliniază cu atenție capetele.
  • Prinde cu șuruburi 4 grinzi de susținere în formă de V, cu un unghi de 45 de grade.
  • Fixează o bârnă de 3,65 m lungime și 1,45 m inăltime la jumătatea grinzilor superioare, în lateral, și prinde-o cu ajutorul șuruburilor sau a unor cleme metalice.
  • Mai ai puțin. Instalează 16 căpriori de lemn și apoi acoperișul.

Pentru a-ţi veni în ajutor, îţi prezentăm un video care îţi arată trucuri utile pentru construcția unui foișor:

Oricum vei decide să-ți construiești foișorul, sperăm că sfaturile și inspirația noastră ți-au fost de folos și ți-au lămurit curiozitățile. Mult succes.

Sursa foto: Shutterstock

Diana Duca

Roşcata jumătate creativă jumătate clumsy. Călătoresc des în ţările calde şi-n Tara Ideilor, de unde îmi culeg energia şi inspiraţia. Am o relaţie de lungă durată cu copywriting-ul şi content writing-ul şi flirtez cu social media management-ul pentru diferite brand-uri. Sunt pasionată de cultura spaniolă, filme şi cărţi twisted, fac design de interior în timpul liber şi scriu pe blog. Mă găseşti şi pe pagina mea personală, dianaduca.ro, unde aştern impresii despre călătorii, design de interior, filme şi evenimente.

Articole recente

Iubirea de sine: cum să-ți porți de grijă în câțiva pași simpli

Iubirea de sine este un concept tot mai întâlnit al zilelor noastre. Prinși în programul…

April 29, 2024

8 moduri să-ți faci viața acasă mai ușoară pentru tine și familia ta

Acasă ar trebui să fie refugiul tău, locul unde te poți relaxa și simți în…

March 28, 2024

Cum să mărești aportul de fier din alimentație

Fierul este un mineral esențial pentru sănătatea și vitalitatea organismului nostru. Acesta este implicat în…

January 23, 2024

Ce se întâmplă când amâni vizita la dentist: complicații ale cariilor netratate

Vizita la dentist este adeseori amânată, din motive dintre cele mai diverse: teamă, buget insuficient,…

December 14, 2023

Cum alegi gresia și faianța pentru baie

Renovarea întregii case sau doar a unei părți a acesteia poate să înceapă de multe…

December 7, 2023

Cum să-ți organizezi o seară de spa acasă

În lumea agitată în care trăim, avem adesea nevoie de momente de relaxare și răsfăț.…

October 30, 2023

tettu.ro utilizează fişiere de tip cookie pentru a-ți personaliza și a-ți îmbunătăți experiența. Ne-am actualizat politica de cookies pentru a integra în acestea si în activitatea noastră curentă cele mai recente modificări din Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în privința prelucrării datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea, te rugăm să parcurgi politica de cookies. Prin continuarea navigării confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. Politica de Cookies