Iubirea de sine este un concept tot mai întâlnit al zilelor noastre. Prinși în programul agitat al vieții cotidiene, de cele mai multe ori, ignorăm obiceiurile sănătoase, care ne-ar putea face viața mai bună, sau considerăm că iubirea de sine este egoism. Ei bine, mișcarea, alimentația sănătoasă, iubirea, meditația sunt doar câteva dintre lucrurile care ne fac bine în fiecare zi, pe termen lung.
În cele ce urmează, ți-am pregătit câteva idei care să te ajute să îți menții sau să începi să-ți formezi o stare de bine în fiecare zi.
Sportul are un efect benefic asupra sănătății oricărui om. De la o plimbare dimineața devreme, până la exerciții intense de câte 15 minute sau chiar mersul la sală de cel puțin două ori pe săptămână, orice tip de mișcare te va conecta cu propriul corp și vei începe să te simți din ce în ce mai bine.
La început îți va fi mai greu, dar pe zi ce trece, vei fi din ce în ce mai tonică și mai prezentă în viața ta, deoarece atunci când faci sport, organismul eliberează endorfine, cunoscute ca hormonul fericirii. Acestea sunt responsabile cu reducerea stresului și creșterea bucuriei de viață. Dacă vrei companie, apelează la o prietenă bună, la iubit sau îți poți lua cu tine chiar copiii.
Alte tipuri de mișcare pe care le-ai putea practica ar putea fi înotul, yoga sau mersul pe bicicletă.
O altă modalitate prin care ai putea să-ți menții sănătatea și starea de bine este alimentația. Alege să consumi cât mai multe legume și fructe proaspete, de sezon, carne de pui, de curcan sau pește și fructe de mare. Mănâncă ciorbe, supe și hidratează-te cu apă plată, de preferat alcalină. Renunță la dulciuri cu mult zahăr, la carbohidrați și evită alcoolul și băuturile acidulate.
Ca să ai și energie pe tot parcursul unei zile, încearcă să te odihnești bine. Ideal ar fi să mănânci cu cel puțin două ore înainte de a te așeza în pat. Evită să te expui la ecrane cu lumină albastră cu cel puțin o oră înainte să te culci. Citește zece pagini și aerisește bine camera. Dormi 7-8 ore pe noapte și astfel te vei simți odihnită a doua zi.
Deseori, avem tendința să nu băgăm în seamă ce simțim, mai ales dacă nu e un sentiment confortabil. Ne amăgim că trece, de cele mai multe ori. Însă, toate aceste lucruri nespuse și neexprimate se adună și nu ne ajută prea mult. Când ai o situație delicată, mai degrabă identifică-ți emoția și exprimă-te clar, cu empatie, dar și cu fermitate, în fața interlocutorului.
O modalitate care ajută la menținerea stării de bine este petrecerea timpului cu cei dragi, prieteni sau familie. Așadar, fă-ți timp de îmbrățișări, cine romantice, sesiuni de cumpărături sau hobbyuri comune.
Recompensează-te de câte ori ai ocazia. Ca să poți avea grijă de alții, este important ca tu să fii bine mai întâi. Scrie zilnic într-un jurnal ce te bucură, fă-ți bucurii mici și dese. Plimbă-te și singură sau mergi la o sesiune de SPA. Cumpără-ți ce îți place să porți, haine, parfumuri, lenjerii.
Indiferent de ceea ce alegi să faci, este necesar să găsești echilibru în toate. Să te simți bine de la interior, spre exterior, să știi că dacă te pui pe primul loc în viața ta, nu este dovadă de egoism, ci dimpotrivă. Doar așa vei putea să ai grijă de ceilalți și să le acorzi și lor atenția de care au nevoie.
Sursa foto: www.pexels.com
Renovarea unei locuințe poate fi o provocare majoră, mai ales atunci când timpul este scurt…
Mutarea în casă nouă este un eveniment important, indiferent de vârsta pe care o ai.…
Acasă ar trebui să fie refugiul tău, locul unde te poți relaxa și simți în…
Fierul este un mineral esențial pentru sănătatea și vitalitatea organismului nostru. Acesta este implicat în…
Vizita la dentist este adeseori amânată, din motive dintre cele mai diverse: teamă, buget insuficient,…
Renovarea întregii case sau doar a unei părți a acesteia poate să înceapă de multe…
tettu.ro utilizează fişiere de tip cookie pentru a-ți personaliza și a-ți îmbunătăți experiența. Ne-am actualizat politica de cookies pentru a integra în acestea si în activitatea noastră curentă cele mai recente modificări din Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în privința prelucrării datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea, te rugăm să parcurgi politica de cookies. Prin continuarea navigării confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. Politica de Cookies