Categorii: Plante de interior

Orhideea – tot ce trebuie să știi ca să o îngrijești corect

Chiar dacă floarea durează doar câteva luni, orhideea este o plantă rezistentă ce-ți poate împodobi apartamentul timp îndelungat. În articolul nostru, îți povestim pe îndelete cum trebuie să o îngrijești, la ce trebuie să te aștepți de la ea și ce probleme poate avea.

Despre orhidee
Cum alegi orhideea
Cele mai renumite soiuri de orhidee
Cum îngrijești orhideea
Cum se înmulțește orhideea
Boli și dăunători ai orhideei

Te vei amuza, dar rădăcină cuvântului orhidee vine dintr-un cuvânt grecesc antic care făcea referire la testicule, iar asocierea se datorează formei rădăcinilor bulbice. Termenul “orhidee”, care este doar o formă scurtă pentru denumirea științifică Orchidaceae, a apărut abia  în anul ​​1845.

Despre orhidee

Familia orhideelor ​​(Orchidaceae) este una dintre cele mai diverse familii de plante cu flori, cu aproximativ 25.000 de specii știute pană acum (ceea ce face dificilă identificarea orhideelor). Ele provin de pe toate continentele, cu excepția Antarcticii, deși majoritatea speciilor de orhidee sunt tropicale. Acestea variază pe scară largă; Grammatophyllum speciosum poate cântări până la mai mult de o tonă, în timp ce există multe orhidee decorative în miniatură, care, în multe cazuri, sunt doar de câțiva milimetri inăltime. Acestea au și flori diferite.

De exemplu, florile Paphiopedilum sanderianum au petale roșii de 90 cm, în timp ce florile Masdevallias au petale atât de mici încât pot părea aproape invizibile. Florile de orhidee se regăsesc în toate culorile, cu excepția albastrului și negrului.

Cele mai multe orhidee cultivate în apartament sunt epifite, ceea ce inseamnă că ele cresc pe copaci, cu rădăcinile lor lipite de coaja copacului, mai degrabă decât în ​​pămant. Celelalte categorii de orhidee sunt litofiți, adică cresc pe stânci. Unele sunt orhidee terestre, sau orhidee la sol. Orhideele temperate sunt în general terestre, în timp ce orhideele tropicale tind să fie epifite.

Orhideele de apartament sunt preferatele tuturor, deoarece arată superb și au miresme îmbietoare și plăcute, nu necesită timp pentru cultivare iar florile lor rezistă până la 6 luni, în funcție de specie.

Cum alegi orhideea

Alegerea orhideei potrivite reprezintă un punct de încercare pentru mulți iubitori de flori. Unul dintre cele mai importante aspecte este sănătatea plantei. Orhideea trebuie aibă frunzele tari în nuanțe de verde închis. Fii atent la frunze pentru a evita plantele cu frunze uscate, îngălbenite sau brune. Orice zgârietură sau crestătură pe frunze reprezintă o anomalie și trebuie evitată.

Mai apoi, tulpina trebuie să aibă o nuanță de verde similară frunzelor, fără pete, decolorări, adâncituri sau găuri.

Aspectul rădăcinii este și el important. Rădăcina trebuie să aibă o culoare naturală așa că este bine să te ferești de orhideele cu rădăcina neagră, maro sau galbenă.

Un alt lucru important este stabilitatea. Orhideea trebuie să fie stabilă în ghiveci, deci rădăcina și tulpina nu trebuie să se miște atunci când le manevrezi. De asemenea, este recomandat să fie suficient substrat (sol/pământ) în vas iar fundul ghiveciului să aibă găuri mari și numeroase pentru a împiedica stagnarea apei la rădăcină. Acesta trebuie să fie curat, ferit de mucegai sau decolorări care ar putea indica prezența ciupercilor (care ar putea compromite floarea).

Odată ce ai verificat aceste lucruri ți-ai putea spune că poți lua floarea acasă. Nu te grăbi, însă. Mai trebuie să verifici ceva: dăunătorii. Aceștia se ascund sub frunze, în zonele umbroase sau în alte locuri mai puțin vizibile (la îmbinarea frunzelor pe tulpină sau în jurul florilor mai ales atunci când au culori speciale care ar putea masca dăunătorii).

Mai mult, existența chiar și a unei mici pânze de păianjen poate fi primul semn că orhideea a fost “invadată” de dăunători, deci trebuie evitată. Pe lângă păianjen, cel mai răspândit dăunător este păduchele lânos care seamănă cu o bucată minusculă de vată (deci poate fi ușor confundat cu o scamă).

Mai apoi trebuie să fii atent la flori. Acestea trebuie să fie mici sau medii, cu aspect proaspăt, fără a fi îngălbenite sau maronii. Dacă ai cum alege o orhidee cu tiha parțial înflorită pentru a te bucura cât mai mult de colorit și mirosul plăcut.

Acest ultim lucru verificat, poți lua orhideea acasă. Drumul de la magazin până acasă este important și el.

Dacă iei orhideea iarna, floarea trebuie acoperită cu plastic sau hârtie pentru a fi ferită de frig sau precipitații.

Vara, orhideea nu suportă temperaturile ridicate motiv pentru care este bine să eviți orele prânzului dar și spațiile aglomerate (de exemplu, mijloacele de transport în comun). Cea mai bună protecție pe timp de vară este un strat de hârtie care va împiedica avarierea florilor pe drumul spre casă.

Cele mai renumite soiuri de orhidee

Majoritatea persoanelor sar peste cultivarea orhideei și merg direct la magazinul de specialitate pentru a alege soiul preferat de orhidee. Mai jos sunt cele mai populare varietăți.

Dacă ai o orhidee de tip brassavola în casă, înseamnă că ştii deja că emană parfum doar seara. Culoarea sa albă o face irezistibilă şi se încadrează perfect în orice decor.

Dacă vorbim însă de specia Catasetum, trebuie să ştii că există o varietate de modele, dar o caracteristică pe care o au în comun majoritatea este trăsătura de a produce atât flori masculine, cât şi flori de sex feminin, care nu seamănă însă prea mult una cu cealaltă. Florile de sex masculin poartă un declanșator anatomic care eliberează puternic polenul pentru albinele care le vizitează.

Orhideele Cattleya au fost hibridizate pe scară largă şi ne încântă cu varietate de culori și forme. Multe orhidee Cattleya au pistrui, dungi sau alte caracteristici bicolore. Acestea sunt puternic parfumate și sunt cele mai populare din familia orhideelor.

Rudă a orhideei Cattleya, Cycnoches este de asemenea cunoscută sub numele de orhidee lebădă, deoarece inflorescența elegantă a florilor de sex masculin seamănă cu gâtul unei lebede. Un număr de 30 de flori parfumate cu durată lungă de viaţă pot crește pe o tulpină.

Orhideele Cymbidium pot avea flori mici comparativ cu unele soiuri de orhidee, dar florile lor multiple asigură un aspect plăcut.

Orhideea Dendrobium numără mai mult de 1.000 de specii incluse în acest gen de orhidee mare, de aceea sfidează clasificarea uşoară. Cele mai comune soiuri pe care le vei găsi au flori albe, galbene sau de culoarea lavandei.

Unii horticultori spun că orhideea Encyclia arată ca o caracatiţă, datorită formei petalelor sale. Deși nu este parfumată, orhideea Encyclia poate să inflorească timp de câteva luni consecutive.

Cum îngrijești orhideea

În primul rând, cele mai multe orhidee de cumpărat sunt în ghivece ce oferă condiții greșite pentru a asigura creșterea pe termen lung. Majoritatea se găsesc în ghiveci de plastic și sunt împachetate cu mușchi în jurul rădăcinilor. În natură, orhideele cresc în mod obișnuit pe copaci, iar rădăcinile lor sunt organe de colectare a apei care au nevoie de incărcături de aer curat pentru a fi sănătoase. Orhideele cu rădăcini ude sunt sensibile la putregaiul rădăcinii și la alte probleme. Trebuie să ştii de asemenea că nu este deloc indicat să repozitionezi o orhidee înflorită. E prea stresant pentru plantă.

În loc de replantare, este mai bine să ții ghiveciul pe o farfurie cu apă, din când în când. Majoritatea oamenilor cred că plantele au nevoie de o cantitate mare de apă pentru a crește bine, dar nu este adevărat. Cu excepția cazului în care orhideele cresc în aer liber, suspendate  în coșuri unde se pot usca complet în decurs de o oră de la udare, orhideea are nevoie de foarte puţină apă. Deci, iată un sfat grozav: de fiecare dată când crezi că vrea apă, așteaptă trei zile. Planta ta nu va suferi.

Aerul foarte uscat, căldura directă și frigul sunt dușmanii florilor exotice. Floarea va dura mai mult dacă poți oferi un mediu cald și oarecum umed.

Când floarea se usucă, este timpul să treci de la o îngrijire pe termen scurt la o întreținere pe termen lung. În funcție de sezon, poți alege să repozitionezi orhideea într-un ghiveci mai prietenos, cu mediul de creștere adecvat.

Alte sfaturi de îngrijire

  • Fertilizează planta o data pe săptămâna în ciclul de creștere;
  • Asigură un substrat de coajă de copac, lemn de ferigă sau plută;
  • Aşază planta în vase transparente;
  • Dacă vrei s-o muți, fă-o o dată la 1-2 ani, între februarie și august;
  • Cel mai bun loc de păstrare este pervazul ferestrei;

Deoarece orhideele cresc mai lent decât majoritatea plantelor, procesul de multiplicare a acestora necesită mai mult timp. Pentru a duce o orhidee de la sămânţă la înflorire poate dura de la cinci pană la șapte ani.

Impărţirea orhideelor ​​pui este cea mai sigură și mai rapidă modalitate de a crește orhideele. Această metodă funcţionează numai cu orhidee de tip simpodial (cele care cresc lateral). La nivel industrial, se practică înmulțirea în vitro, în laboratoare performante.

Cum ai grijă de orhidee iarna

Orhideea are nevoie de un plus de grijă și ocrotire pe timpul iernii. Mai jos sunt câteva sfaturi generale pentru ca această floare ta să treacă cu bine peste perioada rece:

  • Oferă-i lumină – dacă în timpul verii ai ținut-o pe balcon odată ce temperatura nocturnă atinge mai puțin de 18 grade Celsius este bine să o aduci în casă (indiferent de tipul de orhidee, floarea necesită căldură pentru a se dezvolta armonios). Asigură-te că are acces la lumina naturală, așezându-o în cel mai luminos colț al camerei sau într-o încăpere cu multe ferestre
  • Ține-o departe de calorifer – orhideea are nevoie de căldură însă ce este prea mult strică. Dacă observi ofilirea și căderea bobocilor, înseamnă că este expusă la prea multă căldură
  • Verifică regulat dacă mai este nevoie de apă – orhideea are nevoie de mai multă apă pe timpul iernii prin comparație cu alte flori de apartament. Verifică acest lucru introducând un deget în ghiveci până la o adâncime de 4-5 cm. Dacă este uscat, mai este nevoie de apă. Udatul trebuie să se facă cu apă la temperatura camerei pentru a evita stresarea plantei. Mai mult, un exces de apă reprezintă principalul motiv pentru ofilirea orhideei așa că este bine să acorzi atenția necesară
  • Crește umiditatea încăperii – orhideea adoră un mediu umed. Pentru a face acest lucru, pune pe fundul ghiveciului o farfurie umplută cu apă și pietricele. Alternativ poți apela la un umidificator sau poți stropi în cameră cu un pulverizator cu apă
  • Evită să stai prea mult timp cu fereastra deschisă – chiar dacă nu ții planta pe balcon, florile orhideei tot se pot ofili dacă sunt expuse la frig

Cum se înmulțește orhideea

Dacă apelezi la înmulțirea prin plantare de semințe ai de așteptat chiar și 4-5 ani până la prima înflorire. Dacă vrei să te bucuri de orhidee mult mai repede poți apela la alte forme de înmulțire considerate populare în rândul iubitor de flori de apartament.

Înmulțirea orhideelor prin “pui”

Înmulțirea prin pui sau “keiki” este una dintre cele mai eficiente forme de înmulțire a orhideelor. Dezvoltarea puilor are loc treptat, ei apărând de-a lungul tulpinii de flori a plantei-mamă.

Dacă există suficientă umiditate puii vor forma inclusiv rădăcini. Dacă rădăcinile întârzie să apară le poți stimula apariția.

Pentru a face acest lucru este nevoie să învelești punctul de contact dintre pui și tulpină într-un fel de bandaj realizat din turbă iar ghivecele trebuie așezate pe o tavă cu pietriș ud (pentru a crește umiditatea). Odată ce apa se evaporă de pe pietriș este bine să mai completezi.

În tot acest timp, orhideea trebuie să se bucure de lumină naturală, căldură (minim 18 grade Celsius) și umiditate. După câteva săptămâni, puii orhideei vor dezvolta rădăcini. Atunci când acestea din urmă ajung la circa 5 cm, le poți planta în propriul ghiveci.

Înmulțirea orhideei prin divizarea tufei

Dacă ai un soi de orhidee care nu dezvoltă pui poți apela la o altă modalitate de înmulțire: divizarea tufei. Metoda de înmulțire se folosește doar în cazul orhideelor mature și care formează tufă.

Pentru a avea rezultate trebuie să existe minim cinci pseudobulbi (mici plăntuțe asemănătoare bulbilor).

Procedura se realizează atunci când muți orhideea într-un alt ghiveci (acest lucru trebuie să se întâmple la un interval de 2-3 ani). În momentul mutării orhideei, lăstarii tineri se despart de trunchiul principal și ajung în alte ghivece.

Divizarea trebuie făcută cât mai fin, cu ajutorul unui cutter. Ai grijă să nu rănești rădăcina sau pseudobulbii și poartă-te cu mănuși atunci când scoți planta din pământ. Schimbarea de la un ghiveci la altul trebuie să se facă lin pentru a minimiza stresul provocat florii.

Înmulțirea orhideelor prin butășire

Dacă orhideea nu face pui și nici nu este un soi care să formeze tufe, este recomandat să te orientezi spre butășire. Butașii pot fi mutați fără probleme odată ce au ajuns la 20-30 cm lungime și au început să dezvolte rădăcini aeriene.

Dacă sunt mai mici, trebuie ținuți într-un vas cu apă, cu acces direct la lumină și căldură. După câteva zile, rădăcinile vor apărea iar atunci când ating o lungime de circa 5 cm, pot fi mutați în ghiveci.

Este bine de știut că butași se obțin din bucăți de tulpină care cuprinde minim 2-3 noduri.

Când înflorește orhideea

Orhideele pot înflori de mai multe ori într-un an. Primele semne ale înfloriri constau în emiterea unor tije florale (tulpini subțiri și tari) în vârful cărora se formează mai multe flori. Florile țin pentru 5-6 luni după care se ofilesc.

Odată cu trecerea florilor, tija trebuie tăiată de la bază, în apropierea frunzelor. După tăierea tijei, orhideea va emite noi tije, iar procesul de înflorire va fi reluat.

Poți vedea stadiul în care se află orhideea uitându-te la rădăcină. Dacă aceasta este  gri-cenușie înseamnă că se află în pauză vegetativă (apărută după înflorire); dacă rădăcinile sunt verzi atunci orhideea va înflori în curând.

Dacă vrei mai multe înfloriri pe an este bine să iei notițe. Dacă în mod normal orhideea este în repaus 6-9 luni pentru a-și reface rezervele de nutrienți pentru o nouă înflorire, există  o serie de trucuri pentru a stimula o nouă înflorire înainte de vreme.

Dacă tulpinile încă sunt verzi, mută planta într-un spațiu răcoros în care nopțile temperatura atinge 13-15 grade Celsius. Aplicarea de fertilizator (sau amestec format din materiale organice; de exemplu, frunze uscate și gunoi de grajd) trebuie să se facă de 1-2 ori pe săptămână iar floarea trebuie udată o dată pe săptămână cu apă la temperatura camerei. Un fertilizator bun trebuie să conțină trei elemente esențiale dezvoltării orhideei: azot, fosfor și potasiu. Aplicarea sa trebuie să se facă în momentul creșterii plantei, în celelalte perioade fiind indicat să predomine un fertilizator doar pe bază de fosfor și potasiu.

Odată cu formarea primilor boboci, mută orhideea în locul inițial (unde ar trebui să aibă acces natural la lumină).

Un alt truc ușor de pus în practică este să tai tija cu 1,5 cm deasupra celui de-al treilea nod (în general, se taie la 1-2 noduri).Pentru a ajuta la obținerea unei noi înflori este indicată fertilizarea cu substanțe nutritive care pot fi luate de la magazinele specializate în grădinărit (acolo poți cere detalii cu privire la alte aspecte care îți dau bătăi de cap în ceea ce privește înflorirea orhideei).

Boli și dăunători ai orhideei

Când observi pentru prima oară dăunători pe orhideele tale, trebuie să îi identifici cu promptitudine, astfel încât să aplici măsura cea mai eficientă pentru a îi combate. În multe cazuri, va trebui să aplici măsuri de control împotriva dăunătorilor la fiecare 7-10 zile, cel puțin de trei ori, deoarece ouăle sunt rezistente.

Acarienii, gândăceii mici, apar în toate culorile: verde, roșu, roz, negru și galben și se găsesc de obicei pe ramurile noi, suculente, inclusiv pe mugurii de flori.

Alte insecte mici, de forma unor viermi, se întâlnesc în zone similare cu afidele – vârfurile de creștere, mugurii și tulpinile de flori. De asemenea, se găsesc şi pe rădăcinile plantelor. Pentru combatere sunt necesare de obicei mai multe tratamente cu insecticide.

“Punctele roşii” produse de păianjenul roșu comun apar pe frunzele orhideelor atunci când ele sunt uscate și așezate la prea mult soare. În condiții extreme, vei observa o pânză pe suprafața florii, asupra căreia trebuie să intervii imediat.

Alte probleme pot fi cauzate de putregaiuri de origine micotică, putregaiuri cauzate de bacterii, păduchele lânos și păduchi de frunze.

În fine, dacă le scoți în curte sau grădină, pot fi atacate de albine, muște și tot felul de insecte zburătoare. În acest, caz stropirea cu un amestec organic de ulei de neem și apă în raport 2:1 poate rezolva problema.

Orhideele sunt minunate și produc dependență cu ușurință. Odată ce ai una, vei găsi motive să-ți dorești alta, și alta, și alta. Asigură-te că știi tot ce e nevoie înainte de a aduna o adevărată grădină de orhidee.

Sursa: Unsplash, Shutterstock si Pinterest

Diana Duca

Roşcata jumătate creativă jumătate clumsy. Călătoresc des în ţările calde şi-n Tara Ideilor, de unde îmi culeg energia şi inspiraţia. Am o relaţie de lungă durată cu copywriting-ul şi content writing-ul şi flirtez cu social media management-ul pentru diferite brand-uri. Sunt pasionată de cultura spaniolă, filme şi cărţi twisted, fac design de interior în timpul liber şi scriu pe blog. Mă găseşti şi pe pagina mea personală, dianaduca.ro, unde aştern impresii despre călătorii, design de interior, filme şi evenimente.

Articole recente

Cum faci o renovare rapidă

Renovarea unei locuințe poate fi o provocare majoră, mai ales atunci când timpul este scurt…

August 5, 2024

Tot ce trebuie să ştii despre mobilarea noii tale case

Mutarea în casă nouă este un eveniment important, indiferent de vârsta pe care o ai.…

July 24, 2024

Iubirea de sine: cum să-ți porți de grijă în câțiva pași simpli

Iubirea de sine este un concept tot mai întâlnit al zilelor noastre. Prinși în programul…

April 29, 2024

8 moduri să-ți faci viața acasă mai ușoară pentru tine și familia ta

Acasă ar trebui să fie refugiul tău, locul unde te poți relaxa și simți în…

March 28, 2024

Cum să mărești aportul de fier din alimentație

Fierul este un mineral esențial pentru sănătatea și vitalitatea organismului nostru. Acesta este implicat în…

January 23, 2024

Ce se întâmplă când amâni vizita la dentist: complicații ale cariilor netratate

Vizita la dentist este adeseori amânată, din motive dintre cele mai diverse: teamă, buget insuficient,…

December 14, 2023

tettu.ro utilizează fişiere de tip cookie pentru a-ți personaliza și a-ți îmbunătăți experiența. Ne-am actualizat politica de cookies pentru a integra în acestea si în activitatea noastră curentă cele mai recente modificări din Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în privința prelucrării datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea, te rugăm să parcurgi politica de cookies. Prin continuarea navigării confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. Politica de Cookies