De mii de ani, trandafirul este simbolul pasiunii și al dragostei. Potrivit legendei, Afrodita, zeița frumuseții, a protejat corpul lui Hector, unul dintre eroii Iliadei, cu “uleiuri nemuritoare de trandafir”. O altă legendă spune că Flora, zeița primăverii și a florilor, la auzul veștii că cea mai devotată nimfă a murit, a cerut zeilor să îi transforme corpul în cea mai frumoasă floare, Regina Florilor.
Zeii i-au ascultat rugămintea: Apollo i-a dat viață florii, Bacchus i-a oferit nectar, Vertumnus i-a oferit parfum, Pomona fruct, iar Flora însăși a decorat-o cu o diademă de petale. Dacă în trecut trandafirul devenise atât de popular încât parfumul său era folosit pe post de monedă de schimb în cadrul licitațiilor, în prezent această floare aduce culoare și parfum în milioane de grădini din întreaga lume și cu puțin efort și atenție poate înfrumuseța și grădina ta.
Care sunt condițiile necesare plantării trandafirilor?
Cum se îngrijesc trandafirii?
Cum se înmulțesc trandafirii?
De câte tipuri sunt trandafirii?
Galerie de trandafiri de grădină
Asigurarea unor condiții de bază pentru trandafiri este esențială dezvoltării lor. Tufele de trandafiri ar trebui să primească 6-8 ore de soare zilnic, mai ales în prima parte a zilei (soarele puternic de după-amiază poate crește riscul de ofilire timpurie). În zonele reci trandafirii trebuie plantați în sudul sau vestul unui gard pentru a fi protejați de înghețul din timpul iernii.
Trandafirii au nevoie de un sol bogat în materii organice și bine drenat, ușor acid, cu un pH de 5,5-7. Dacă ai un sol argilos, adaugă resturi de grajd, frunze uscate și resturi de lemn pentru a evita staționarea apei la rădăcină și ofilirea care apare ca urmare a acestui lucru. Un sol alcalin (bazic) poate fi temperat prin adăugarea pulberii de sulf (se găsește în magazinele specializate pe plante de grădină).
Cea mai bună perioadă pentru plantare este primăvara, după ultimul ger sau toamna, cu cel puțin șase săptămâni înainte de venirea iernii. Plantarea ar trebui făcută într-o zi înnorată, deoarece excesul de soare stresează floarea.
Găurile săpate pentru plantarea trandafirilor sunt foarte importante. Indiferent de tipul de trandafir ales, groapa trebuie să fie suficient de adâncă și lată pentru a permite acomodarea rădăcinilor plantei și pentru a permite distribuirea egală a apei. Dacă plantezi mai mulți butași, lasă o distanță de cel puțin 90 cm între ei pentru a asigura dezvoltarea normală a fiecărei plante în parte.
Îngrijirea constantă a trandafirilor este un element-cheie pentru a obține o grădină plină de culoare. Mai jos poți afla informații despre cât de des trebuie udați, cum și când trebuie hrăniți, cum se face iernatul și care sunt și cum poți scăpa de dăunătoare specifice trandafirilor.
Trandafirii trebuie udați de cel puțin două ori pe săptămână pe timpul iernii (cu ajutorul unei găleți/sticle evitând stropitorile) și la 2-3 săptămâni pe durata iernii. Pentru o dezvoltare armonioasă, solul trebuie să fie bine drenat pentru a nu permite apei să staționeze la rădăcină. Pentru a evita acumularea apei și pentru a încuraja creșterea naturală a trandafirilor este bine să aplici la rădăcină 2-5 cm de frunze uscate sau resturi de lemn (procesul poartă numele de mulcinare).
Îngrășămintele lichide deși promovează creșterea florilor cresc riscul de apariție a afidelor și a altor paraziți.
Pe de altă parte, dacă te concentrezi asupra compostului și a altor fertilizatori naturali vor exista șanse mai mici de dăunători.
Aplică fertilizator natural din aprilie până în iulie (circa 200 g pentru fiecare butaș) iar pentru un boost amestecă fertilizatorul cu o lingură de sare epson (mai ales în lunile mai și iunie).
Un alt fertilizator foarte popular printre cei care cultivă trandafiri este coaja de banană (conține calciu, magneziu, sulf și fosfați). Pentru a beneficia de efectele bananei, taie o coajă (sau mai multe) în bucățele mici, pune-le într-un borcan cu apă și lasă-le pentru două săptămâni într-un loc umbros cu temperatură constantă (de exemplu, în beci sau debara). Pune acest lichid la baza fiecărui trandafir mai ales pe perioada verii.
Trandafirii trebuie curățați toamna, după înflorire. Poartă mănuși lungi și groase, apelează la o foarfecă de grădină și apucă-te de treabă. Taie frunzele uscate, tulpinile trecute (poți tăia până la două treimi fără probleme). Îndepărtează inclusiv florile trecute pentru a face loc viitoarea înfloriri.
Înainte de pregătirea trandafirilor pentru iernat este bine să verifici dacă există paraziți sau frunzele au fost afectate de boli sau infecții fungice (pentru siguranță poți aplica un spray pe bază de ulei de neem sau un produs insecticid din comerț).
Încetează fertilizarea cu șase săptămâni înainte de toamnă, însă continuă udarea dacă toamna este secetoasă.
Pune resturi de frunze și lemn în jurul trandafirilor imediat după lăsarea frigului, dar înainte de înghețarea solului.
Odată ce temperaturile scad sub zero, acoperă fiecare butaș cu un vas cilindric în care ai introdus frunze uscate, compost, resturi de lemn și ace de brad.
Dacă ai grijă regulat de trandafiri (îndepărtezi frunzele moarte, prășești ușor în jurul rădăcinii etc) vei reduce mult riscul de apariție a dăunătorilor. Dacă totuși aceștia apar, uleiul de horticultură și săpunul insecticid reușește să țină insectele și fungii sub control (trebuie să te uiți regulat la rădăcini, tulpini și frunze pentru a detecta eventualele probleme din timp și pentru a evita compromiterea trandafirilor).
Mai jos sunt principalii dăunători ai trandafirilor:
Trandafirii se înmulțesc mai ales prin butășire.
Pentru început, nu toți trandafirii sunt potriviți pentru butășire, ci doar trandafirii cu lemn moale (de exemplu, trandafirii poliantha sau unele soiuri de trandafiri urcători). Butașii verzi se obțin prin tăierea unor lăstari care au înflorit. Pentru obținerea butașilor, lăstarii trebuie să fie lungi de 10-45 cm. Tăierea trebuie realizată la bază imediat sub ochi și la vârf, la 1-2 cm de ultimul ochi. Butașul este plantat într-o ladă cu nisip (în acest caz trebuie udat la 2-3 zile) sau în pământ bine drenat și este acoperit cu un borcan.
Butășirea în uscat, prin comparație, se realizează la mijlocul toamnei, după trecerea florilor și uscarea frunzelor. Acestea din urmă sunt îndepărtate, se taie din tulpinile uscate, iar butașii se păstrează într-o ladă cu nisip în pivniță. Se plantează în grădină abia în primăvară, după ultimul ger.
La început, trandafirii necesitau îngrijire zilnică. Cu timpul și odată cu avansul biotehnologiei, trandafirii au început să necesite din ce în ce mai puțină grijă (1-2 ore săptămânal sunt suficiente atâta timp cât nu uiți de ei cu lunile). Mai jos sunt cele mai populare tipuri de trandafiri de la noi:
Trandafirii necesită ceva timp din partea ta, însă cu puțină grijă și atenție la începutul verii îți vor încânta simțurile prin mireasmă și culori. Acordă-le 1-2 ore săptămânal, ai grijă la apariția dăunătorilor, udă-i regulat și te vei putea bucura de grădina de trandafiri întreaga vară.
Sursa foto: Shutterstock
Renovarea unei locuințe poate fi o provocare majoră, mai ales atunci când timpul este scurt…
Mutarea în casă nouă este un eveniment important, indiferent de vârsta pe care o ai.…
Iubirea de sine este un concept tot mai întâlnit al zilelor noastre. Prinși în programul…
Acasă ar trebui să fie refugiul tău, locul unde te poți relaxa și simți în…
Fierul este un mineral esențial pentru sănătatea și vitalitatea organismului nostru. Acesta este implicat în…
Vizita la dentist este adeseori amânată, din motive dintre cele mai diverse: teamă, buget insuficient,…
tettu.ro utilizează fişiere de tip cookie pentru a-ți personaliza și a-ți îmbunătăți experiența. Ne-am actualizat politica de cookies pentru a integra în acestea si în activitatea noastră curentă cele mai recente modificări din Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în privința prelucrării datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea, te rugăm să parcurgi politica de cookies. Prin continuarea navigării confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. Politica de Cookies