Categorii: Dormitor

Trucuri ingenioase pentru amenajarea unui dormitor mic, dar dinamic

Dormitorul este spațiul în care te odihnești, spațiul în care îți aduni puterile și în care te relaxezi. Această oază de relaxare este locul ideal în care evadezi pentru câteva ore bune. De aceea, această încăpere trebuie să conțină câte un loc ideal pentru toate activitățile menționate mai sus.

Indiferent de spațiul de care dispui, mai jos vei găsi idei de amenajare a unui dormitor, în funcție de nevoile pe care le ai. Până la urmă, o încăpere trebuie să răspundă nevoilor umane, însă aceste nevoi pot fi combinate călduros cu finisaje plăcute.

Scapă de lucrurile vechi

Pentru ca dormitorul să nu se transforme într-un loc anost, în care nu îți mai este plăcere să îți petreci timpul, tot ce trebuie să faci este să eliberezi încăperea.

Altfel spus, scapă de lucrurile vechi, pe care nu le mai folosești sau depozitează-le într-o altă cameră sau într-o debara.

O cameră liberă îți va oferi senzația de spațiu încăpător, prietenos și te vei putea relaxa acolo cu plăcere, ori de câte ori vei avea ocazia.

O opera de artă poziționată deasupra patului

Odată ce ți-ai eliberat încăperea, vei simți că îi lipsește ceva. Conform personalitățîi pe care o ai, poți alege o opera de artă pe care să o poziționezi deasupra patului sau îi poți da frâu liber imaginației și poți picta chiar tu ceva care să înveselească încăperea. Momentele petrecute aici vor fi pline de viață și personalitatea ta își va pune amprenta pe amenajarea acestui spațiu.

Cine spune că un dormitor este doar un loc în care dormim? Dormitorul este ca și cartea de vizită pentru o persoană sau pentru o companie: îl reprezintă!

Apelează la oglinzile mari pentru a mări spațiul vizual

Pentru ca dormitorul tău să pară și mai mare decât este, apelează la piese de mobilier care au oglinzi pe uși. De asemenea, poți comanda și oglinzi ce pot fi agățate pe perete, pentru ca dormitorul să pară mai încăpător și mai luminat.

Oglinzile contribuie și la impresia unei încăperi mai primitoare, mai prietenoase.

Ai nevoie de mai multă lumină!

Pentru a te bucura de o cameră mică, dar care pare spațioasă, ai nevoie de mai multă lumină în încăpere. În mod normal, ferestrele sunt prima opțiune care îți oferă lumina naturală, ideală pentru un dormitor mic, dar dinamic.

Pe timpul zilei, lasă ferestrele libere pentru ca lumina naturală să pătrundă și să îmbrace încăperea. Pe timpul nopții, folosește-te inteligent de corpurile de iluminat ce pot fi poziționate în încăperea ta.

Corpuri de iluminat principale: acestea sunt corpurile de iluminat de pe tavan, suficient de puternice pentru a acoperi întreg spațiul, dar și cu posibilitatea de a reda o lumina caldă, intimă. Pentru acest lucru, poți alege un întrerupător reglabil.

Corpuri de iluminat secundare: optează pentru două lămpi poziționate în perete, de-o parte și de cealaltă a patului sau pe noptierele laterale. Acestea pot fi pornite doar atunci când citești sau lucrezi, fără să deranjeze persoana de lângă ține.

Alege cromatica potrivită

Un dormitor amenajat în culori reci sau țipătoare nu se asociază deloc cu o încăpere care emană liniște, odihnă. Optează pentru culorile în nuanțe neutre, care oferă un sentiment plăcut, un sentiment de refugiu față de stresul cotidian.

Folosește texturile elegante pentru perne care să coincidă atât cu gusturile tale, cât și cu modul în care te relaxezi și te odihnești.

Design complementar

Înainte de a reamenaja dormitorul, asigura-te că toată casa ta are deja un stil ales și implementat. Apoi, optează pentru a amenaja dormitorul complemetar cu restul casei tale. Piesele de mobilier din această încăpere, dar și accesoriile, nu trebuie să iasă din linia generală a amenajării.

De exemplu, dacă ai o casă amenajată într-un stil vintage, în dormitor poți opta pentru un cadru de pat din metal, cu gratii.

De asemenea, decorațiunile vintage sunt potrivite și își fac loc cu succes în această încăpere. Dacă toată casă ta este amenajată într-un stil modern, dar clasic, în dormitor poți opta pentru a instala un pat din lemn masiv, puternic și impunător. Un candelabru simplu, dar mare, își poate face apariția pe tavanul din dormitorul tău.

Delimitează cele trei zone!

Unul dintre cei mai importanți pași în obținerea unui dormitor mic, dar multifuncțional, este să poți diferenția clar cele trei zone din această încăpere: zona dedicată muncii, dressingul și zona dedicată somnului.

Dacă dormitorul tău este într-un apartament micuț, te poți folosi de delimitatoare pentru a crea impresia mai multor spații amenajate în unul singur.

Folosește-te isteț de fiecare colț din cameră!

Fără să aglomerezi încăperea, folosește-te de fiecare colț din cameră pentru a amenaja dormitorul inteligent.

Dacă vrei să câștigi un loc semnificativ pentru depozitare, folosește-te de spațiul de sub pat. Încorporează sub pat sertare pentru depozitare sau apelează la o canapea extensibilă, cu ladă pentru depozitare.

De asemenea, nu uita că rafturile de pe perete te pot scuti de mult spațiu pierdut. Îți poți crea singur un mic dressing poziționat până în tavan pentru a economisi spațiul.

Folosește nuanțele deschise

Fie că este vorba de piesele de mobilier, de pereți sau chiar de lumina artificială care pătrunde în încăpere, asigură-te că folosești doar nuanțe deschise. Pereții albi sunt o alegere perfectă pentru un dormitor mic. Culorile deschise te ajută să mărești vizual orice spațiu pe care îl ai și să dai impresia de o cameră mare și luminoasă.

De asemenea, culorile deschise îți oferă confort, liniște, acestea fiind sentimentele pe care trebuie să le ai atunci când intri într-un dormitor.

Indiferent de designul pe care îl folosești pentru a îți amenaja dormitorul, nu uita că această încăpere trebuie să răspundă cerințelor tale pentru a fi cât mai practice. Amenajează-ți dormitorul cu ajutorul acestor idei ingenioase, crează ambientul pe care îl dorești și pune-ti personalitatea în evidență cu ajutorul accesoriilor și al unor piese de mobilier îndrăznețe!

Sursa foto: Pinterest și Shutterstock

Simona Giosusi Iulia Vaculisteanu

Vorbesc mult, iubesc viața, sunt pozitivă, pasionată de lectură, de scris, dar și de design interior. Sunt echilibrată, nu-mi plac lucrurile extreme, dar asta nu mă face o persoană plictisitoare. Sunt dog parent de doi ani, Ares devenind de atunci centrul universului meu. Mă găsești pe Instagram, pe blogul personal: simonagiosu.ro, dar și pe Facebook. Serios, sunt peste tot.

Articole recente

Iubirea de sine: cum să-ți porți de grijă în câțiva pași simpli

Iubirea de sine este un concept tot mai întâlnit al zilelor noastre. Prinși în programul…

April 29, 2024

8 moduri să-ți faci viața acasă mai ușoară pentru tine și familia ta

Acasă ar trebui să fie refugiul tău, locul unde te poți relaxa și simți în…

March 28, 2024

Cum să mărești aportul de fier din alimentație

Fierul este un mineral esențial pentru sănătatea și vitalitatea organismului nostru. Acesta este implicat în…

January 23, 2024

Ce se întâmplă când amâni vizita la dentist: complicații ale cariilor netratate

Vizita la dentist este adeseori amânată, din motive dintre cele mai diverse: teamă, buget insuficient,…

December 14, 2023

Cum alegi gresia și faianța pentru baie

Renovarea întregii case sau doar a unei părți a acesteia poate să înceapă de multe…

December 7, 2023

Cum să-ți organizezi o seară de spa acasă

În lumea agitată în care trăim, avem adesea nevoie de momente de relaxare și răsfăț.…

October 30, 2023

tettu.ro utilizează fişiere de tip cookie pentru a-ți personaliza și a-ți îmbunătăți experiența. Ne-am actualizat politica de cookies pentru a integra în acestea si în activitatea noastră curentă cele mai recente modificări din Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în privința prelucrării datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea, te rugăm să parcurgi politica de cookies. Prin continuarea navigării confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. Politica de Cookies