Categorii: Grădină

Cum alegi piscina. Ghid pentru curţi de mici dimensiuni

Piscina este cireaşa de pe tort a oricărei case cu curte. Nu te îngrijora dacă spaţiul de lângă casă nu este mare, o piscină se poate integra aproape în orice fel de spaţiu deschis. Tot ce trebuie să faci este să analizezi atent bucata de curte disponibilă. Costurile unei piscine depind de amplasarea şi materialul ei, astfel încât preţul de achiziţie al unei piscine pentru exterior porneşte de la câteva sute de lei şi poate ajunge până la 70.000 RON.

În articolul nostru îţi povestim pe îndelete tot ce trebuie să ştii înainte să alegi piscina potrivită pentru curtea ta.

Tipuri de piscină
Recomandări pentru instalarea piscinei
Modele de piscină

Tipuri de piscină

Există 2 tipuri de piscină de curte: subterană şi supraterană. Chiar dacă ai putea crede că într-o curte mică mărimea acesteia este criteriul de bază între a alege între cele 2 alternative, există modele în fiecare categorie care să acopere nevoile unei astfel de proprietăţi. Aşa că ia decizia în funcţie de:

  • Preţul celor 2 tipuri de piscină
  • Materialul din care sunt realizate
  • Longevitatea lor
  • Dacă sunt sau nu detaşabile şi pot fi instalate sezonier
  • Estetica lor

Piscinele subterane sunt mai scumpe pentru că presupun materiale mai costisitoare, mai multe etape de instalare şi o mentenanţă mai anevoioasă. Ia în calcul că, pe lângă amenajarea spaţiului pentru instalarea acesteia, ce presupune realizarea unui bazin, vei avea de achitat şi conectarea electrică dar şi accesorii precum generatoarele de clor, încălzitoarele, gardurile sau capacele. Atunci când alegi o piscină supraterană, totul devine mai simplu pentru că trebuie să ţii cont doar de preţul piscinei în sine şi preţul instalaţiei.

În timp ce, în cazul piscinelor subterane, poţi opta pentru structura din panouri metalice sau beton, în cazul bazinelor supraterane prefabricate opţiunile sunt limitate. La execuţia lor se folosesc, în proporţie de 90%, panouri ranforsate pentru a rezista la presiunea apei. Există, fireşte, şi alternativa piscinelor gonflabile, mult mai ieftine şi mai uşor de instalat.

O piscină deasupra pământului poate fi la fel de mare, dacă nu chiar mai mare, decât o piscină subterană. De exemplu, o piscină de 30 de metri supraterană presupune de fapt o zonă mai mare de mişcare decât o piscină subterană 18×36.

Când compari cele două tipuri de piscine și întreținerea necesară, nu există cu adevărat o mare diferență. Singurul lucru care poate face diferenţa este puntea din jurul bazinului, pentru facilitarea deplasării. În afară de acest lucru, ambele necesită purificarea apei cu clor, dar şi curăţarea regulată.

Piscina supraterană poate dura intre 7-15 ani înainte ca structura sa să se deterioreze, însă garniturile ar trebui înlocuite după 5-9 ani. Pentru o structură subterană, longevitatea depinde de tipul de piscină. De exemplu, fibra de sticlă ar trebui să dureze peste 20 de ani. În ceea ce privește betonul, structura lor ar trebui să dureze, de asemenea, mult timp, dar ia în calcul că ar trebui să refaci suprafaţa la 9-13 ani, ceea ce se poate dovedi foarte scump.

Marele avantaj în cazul piscinei supraterane este că poţi alege una gonflabilă, care poate fi cu uşurinţă instalată şi dezinstalată în funcţie de sezon, lăsându-ţi opţiunea de a folosi spaţiul şi pentru alte funcţii. Acesta este un beneficiu şi în contextul în care o curte mică trebuie să valorizeze fiecare metru de pământ.

Dar şi piscina supraterană are marele ei avantaj, anume că este mult mai estetică decât alternativa ei. Va fi întotdeauna mai bine integrată în peisaj şi va avea stilul şi eleganta pe care puţine piscine supraterane le-ar putea avea.

Recomandări pentru instalarea piscinei

Dacă te-ai hotărât să construieşti o piscină, îţi recomandăm să eviţi să faci asta vara, când cererile în număr mare pot aglomera firmele specializate şi pot întârzia lucrarea. Un moment la fel de bun este şi toamna.

În ceea ce priveşte bugetul alocat, nu te rezuma doar la costurile ce ţin strict de piscină. Din moment ce te apuci de treabă,  adaugă un plus de confort şi transform-o dintr-o piscină clasică într-un loc atractiv, spectaculos şi distractiv. Cum? Cu sisteme de iluminat exterior şi decoraţiuni precum o trambulină, un tobogan, tunuri de apă, cascade dar şi şezlonguri şi măsuţe pentru relaxare.

O altă recomandare este să ai grijă în privinţa materialului punţii. Vara, acesta va avea tendinţa de supraîncălzire, lucru ce ţi-ar putea cauza disconfortul. Indiferent de material, culorile deschise sunt întotdeauna mai bune pentru evitarea supraîncălzirii. Pavelele de ciment de culoare albă vor fi mai reci decât un cele pe bază de ciment cenuşiu, chiar dacă materialul este similar.

Pentru a evita alunecarea, vei dori să alegi un material pentru punte care să fie texturat și rezistent la alunecare, chiar şi atunci când e ud. De exemplu, betonul lustruit este foarte popular în interior, dar poate fi extrem de alunecos, mai ales dacă este sigilat. Aplică un model ștanțat care adaugă textură pentru un plus de siguranţă.

Dacă îţi plac punţile de lemn, copiază look-ul cu ajutorul ceramicii, pentru a evita deteriorarea lemnului în timp. În contact cu apa, majoritatea tipurilor de lemn s-ar strica rapid. Ia în considerare, pentru un aspect natural, şi piatra naturală. Travertinul arată bine şi are o gamă largă de culori, pentru a nu atrage căldura.

Nu uita să acorzi atentie scurgerii. Trebuie să te gândeşti la locul în care va merge apa. Este important să o scoţi departe de casă. Pregătirea corectă de drenare este cheia succesului unei piscine de succes.

Modele de piscină

Iată câteva modele de piscina pentru curţi mici care te-ar putea inspira:

Speram că ţi-am oferit informaţiile de care aveai nevoie pentru a-ţi face o idee mai clară în ceea ce priveşte implicaţiile piscinei. Nu te lăsa intimidat de mărimea curţii, aceasta poate găzdui cu succes o piscină. Important este să alegi modelul piscinei în funcţie de bugetul, tipul de pământ de suport şi longevitatea ei şi să acorzi atenţie detaliilor, precum puntea, scurgerea şi accesoriile din jur.

Sursa foto: Shutterstock şi Pinterest

Diana Duca

Roşcata jumătate creativă jumătate clumsy. Călătoresc des în ţările calde şi-n Tara Ideilor, de unde îmi culeg energia şi inspiraţia. Am o relaţie de lungă durată cu copywriting-ul şi content writing-ul şi flirtez cu social media management-ul pentru diferite brand-uri. Sunt pasionată de cultura spaniolă, filme şi cărţi twisted, fac design de interior în timpul liber şi scriu pe blog. Mă găseşti şi pe pagina mea personală, dianaduca.ro, unde aştern impresii despre călătorii, design de interior, filme şi evenimente.

Articole recente

Iubirea de sine: cum să-ți porți de grijă în câțiva pași simpli

Iubirea de sine este un concept tot mai întâlnit al zilelor noastre. Prinși în programul…

April 29, 2024

8 moduri să-ți faci viața acasă mai ușoară pentru tine și familia ta

Acasă ar trebui să fie refugiul tău, locul unde te poți relaxa și simți în…

March 28, 2024

Cum să mărești aportul de fier din alimentație

Fierul este un mineral esențial pentru sănătatea și vitalitatea organismului nostru. Acesta este implicat în…

January 23, 2024

Ce se întâmplă când amâni vizita la dentist: complicații ale cariilor netratate

Vizita la dentist este adeseori amânată, din motive dintre cele mai diverse: teamă, buget insuficient,…

December 14, 2023

Cum alegi gresia și faianța pentru baie

Renovarea întregii case sau doar a unei părți a acesteia poate să înceapă de multe…

December 7, 2023

Cum să-ți organizezi o seară de spa acasă

În lumea agitată în care trăim, avem adesea nevoie de momente de relaxare și răsfăț.…

October 30, 2023

tettu.ro utilizează fişiere de tip cookie pentru a-ți personaliza și a-ți îmbunătăți experiența. Ne-am actualizat politica de cookies pentru a integra în acestea si în activitatea noastră curentă cele mai recente modificări din Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în privința prelucrării datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea, te rugăm să parcurgi politica de cookies. Prin continuarea navigării confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. Politica de Cookies