Ce poate fi mai frumos decât ca la final de zi să te retragi în spațiul tău, să lași toate grijile pitite după ușa de la dormitor și să spui – Ce bine e acasă!
Dacă vrei să redecorezi camera de odihnă, nu este nevoie să recurgi la economiile de vacanță. Ideile pe care ți le prezentăm în continuare sunt suficient de accesibile, încât să le aplici într-o zi sau două și vor face o diferență considerabilă în aspectul dormitorului tău.
Checklist pentru cumpărături istețe
10 idei faine de amenajare a dormitorului
Mergi la cumparături cu un plan în minte, altfel riști să lași la casă jumătate din salariu pentru lucruri de care nu ai neapărat nevoie. Sau, și mai grav, lucruri cărora nu le găsești loc sau armonie în casă.
Iată câteva trucuri super-ușoare pentru cumpărături chibzuite:
Și încearcă să te încadrezi. Sigur, vor fi obiecte colorate, sclipitoare sau la reducere, care îți vor lua ochii. Riscul cel mare mare este să ajungi cu sacoșele pline acasă și să constați că nimic nu se potrivește cu nimic. Prin urmare, pune pe o hârtie elementele de care ai nevoie, cât mai specific (de exemplu cinci perne galbene, un covor argintiu, un tablou 100×50, etc.) și subliniază bugetul disponibil pentru toate acestea.
Dacă deja ai mult mobilier în dormitor, nu este o soluție să cumperi și mai multe elemente. Gândește-te la ce poți să renunți și ce poți păstra. Abia apoi, decide dacă chiar ai nevoie de un cadru de pat nou, o noptieră sau, pur și simplu, câteva perne colorate.
Lasă-te inspirat de stilul de viață nordic, Hygge. Păstrează un design simplu, cu pereți vopsiți în nuanțe deschise și câteva piese de mobilier esențiale. Poți adăuga personalitate prin țesături colorate, lucrări de artă, plante agățătoare, cărți și lumânări.
Ți se pare că pereții au un aspect tern? Poate nu culoarea este de vină, ci faptul că, ei bine, sunt complet goi. Nu fugi de decorațiunile handmade, chiar dacă ai impresia că ești stângaci sau că nu ai viziune. Inspiră-te de pe internet și redefinește ideea de bibelou. Ar putea fi orice, inclusiv o vază cu flori uscate, un bol transparent cu conuri de brad poleite sau un claxon de bicicletă colorat.
Nu tot ce e vechi e complet demodat. Mai ales acum, când se poartă piesele de mobilier și designul vintage, te poți gândi cum să dai o nouă fațadă noptierei decolorate sau fotoliului ponosit. Mai multe idei de recondiționare găsești în continuare.
Ideile pe care ți le propunem nu implică costuri foarte mari și vor face ca dormitorul tău să pară desprins dintr-un catalog de amenajări interioare.
O noptieră originală va găzdui cărțile pe care ți-ai propus să le citești și o să te ademenească la lectură. Poți să improvizezi această piesă de mobilier cu o lădiță din lemn nude sau vopsită, pentru a da un aer industrial camerei.
Sau folosește un buștean pe post de noptieră. Astfel, vei fi nevoit să păstrezi doar obiectele esențiale lângă pat, iar prezența o să genereze un sentiment de calm și de liniște.
O tăblie originală va face și cel mai simplu pat să arate bine. Atenție, însă, să nu încarci inutil peretele cu un corp voluminos. Îți propunem să improvizezi o tăblie din paleți de lemn. Pe lângă puțin spațiu de desfășurare pentru procesul creativ, vei mai avea nevoie de:
O altă idee simplă și de efect este să agăți un material textil pe peretele de deasupra patului. Textura și culorile vor aduce stil romantic și o ambianță boemă. Montează o bară și pornește în căutarea modelului preferat. Poate fi o eșarfă mare cu mandala, un material de draperie sau un quilt.
Dacă pui accent pe nevoia de noutate, un covor va schimba pentru o vreme aspectul dormitorului. Măsoară dimensiunea podelei și alege un covor care se încadrează perfect. Dacă forma camerei sau poziția patului îți dau bătăi de cap, poți oricând să suprapui două covoare sau să ai mai multe piese mici, independente. Important este să pășești pe pe o suprafață moale și caldă.
Și când spunem pată de culoare, chiar la asta ne gândim. Sigur ai culori aprinse care îți plac foarte mult, însă nu ai putea sa vopsești toți pereții în roșu sau roz fucsia. Așa că poți vopsi o porțiune mică, care să atragă atenția asupra unui raft sau a unei secțiuni. Poate fi o bulină galbenă sau o dungă albastră, totul ține de imaginația ta.
Te întrebi ce vei face cu restul de vopsea? Du povestea mai departe și vopsește ușa dormitorului pe interior. O să-ți fie mai mare dragul să părăsești dormitorul dimineața, ca și cum ai deschide ușa către un tărâm plin de surprize.
Cuvântul de origine danez hyggekrog s-ar traduce aproximativ în ungher. Este locul acela dintr-o încăpere, unde îți place să te cuibărești sub o pătură, cu o carte în mână și o ceașcă de ceai cald alături. Poziționarea perfectă ar fi undeva lângă fereastră sau lângă o sursă de căldură.
Ideal, hyggekrog-ul tău ar trebuie să fie un spațiu separat de pat, pentru că nu este un loc de dormit, ci de relaxare. Poate fi un fotoliu confortabil, multe perne și pături puse într-un colț de cameră sau chiar un indian teepee.
Plantele de interior produc oxigen și curăță aerul din încapere. Mai mult decât atât, un dormitor verde armonizează toate celelalte obiecte de decor. Iedera agățătoare este alegerea cea mai potrivită pentru un aspect estetic.
Poate părea că o scară de lemn este inutilă într-un dormitor fără un pod suspendat. Nu și când este parte din decor. Nu numai că arată foarte bine, dar o poți folosi treptele pe post de rafturi. Util și plăcut.
Decorează scara cu o ghirlandă de lumini, cărți, o pătură călduroasă, ghivece mici cu cactuși sau orice îți mai trece prin minte. Iar ca poziționare, arată foarte bine izolata de restul pieselor de mobilier, proptită de un perete gol. Dacă este în apropierea refugiului tău, cu atât mai bine pentru că vei acea acces la volumele cu povești.
Lenjeria de pat consolidează fortăreața ta de somn odihnitor. Înainte de toate, optează pentru materiale naturale, bumbac 100% sau cașmir, deoarece calitatea este ultimul lucru de la care vrei să faci rabat când e vorba de confort pe timpul nopții.
Alege o husă de pat într-o culoare neutra și așternuturi complementare. În anotimpul friguros, așterne o pătură voluminoasă pe post de cuvertură și vei avea culcușul ideal.
Ai o perdea simplă și anostă? Foarte bine, nu-i nevoie să o schimbi, o poți decora. Plus că dacă optezi pentru un model încărcat de perdea, există riscul să te obosească sau să te plictisești la un moment dat.
Revenind la perdeaua simplă, poți agăța forme de origami de galerie. Va arata bine atât pe timpul zilei, cat și la ceas de seară, în penumbră.
O altă idee care arată idilic atât ziua, dar mai ales noaptea în lumina blândă a veiozei, este să învălui galeria cu plante agățătoare. Efectul de vegetație luxuriantă la geam te va relaxa în orice moment.
Poate părea o alegere disperată, dar dacă procedura este executată bine, rezultatul va arăta foarte cool. Și bineînțeles, vei economisi o grămadă de bani, nefiind nevoie să mai cumperi un nou dulap.
Împrospătarea unei încăperi nu necesită mereu o sesiune costisitoare de cumpărături, ci să o privești din alt unghi. Cu puțină imaginație și inspirație, poți avea un dormitor cool și caracteristic personalității tale.
Sursă foto: Unsplash, Pinterest, Shutterstock.
Renovarea unei locuințe poate fi o provocare majoră, mai ales atunci când timpul este scurt…
Mutarea în casă nouă este un eveniment important, indiferent de vârsta pe care o ai.…
Iubirea de sine este un concept tot mai întâlnit al zilelor noastre. Prinși în programul…
Acasă ar trebui să fie refugiul tău, locul unde te poți relaxa și simți în…
Fierul este un mineral esențial pentru sănătatea și vitalitatea organismului nostru. Acesta este implicat în…
Vizita la dentist este adeseori amânată, din motive dintre cele mai diverse: teamă, buget insuficient,…
tettu.ro utilizează fişiere de tip cookie pentru a-ți personaliza și a-ți îmbunătăți experiența. Ne-am actualizat politica de cookies pentru a integra în acestea si în activitatea noastră curentă cele mai recente modificări din Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în privința prelucrării datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea, te rugăm să parcurgi politica de cookies. Prin continuarea navigării confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. Politica de Cookies