Iluminatul inteligent poate transforma locuința noastră, dintr-o casă ca oricare alta, într-un cadru de vis. Putem realiza jocuri de lumini și culori, care vor da un aspect complet diferit casei noastre, fără să fie însă nevoie să renovăm încăperile sau să schimbăm mobila ori obiectele decorative. În plus, iluminatul inteligent are și alte avantaje: este ecologic și economic, pentru că becurile folosite consumă puțin curent electric, astfel încât ne vom amortiza foarte repede investiția făcută într-un sistem de acest fel.
Rolul iluminatului inteligent în amenajările interioare
Iluminatul inteligent și sisteme de iluminat inteligent
Philips Hue, un sistem de iluminat inteligent plin de imaginație
De multe ori, neglijăm partea legată de iluminarea casei atunci când ne construim sau ne redecorăm locuința. Tindem să lăsăm la sfârșit, pe ultimul loc, alegerea becurilor, lustrelor și sistemului de iluminat, iar asta e o mare greșeală.
Iată de ce este bine să ne gândim de la bun început la alegerea unui sistem inteligent de iluminat pentru întreaga casă sau măcar pentru anumite încăperi. Putem obține un efect estetic deosebit foarte simplu, prin jocuri de lumini sau culori.
Rolul iluminatului inteligent în amenajările interioare
Atunci când vrem să schimbăm radical aspectul unei camere sau al întregii case, de cele mai multe ori ne cumpărăm altă mobilă sau ne văruim pereții într-o culoare diferită. Uneori, soluția de care avem nevoie este însă mult mai simplă, mai ieftină și mai la îndemână decât ne-am fi imaginat. Astfel, putem crea efecte decorative deosebite cu ajutorul unui sistem modern de iluminat.
Desigur, cel mai indicat este să cerem sfatul specialiștilor în design interior, pentru că alegerea luminilor poate face diferența dintre o amenajare inspirată și un adevărat dezastru estetic, scrie publicația britanică The Telegraph.
Spre exemplu, o vază cu aspect banal poate deveni un obiect de decor cu totul deosebit dacă este luminată din spate. Texturile și culorile mobilei și ale obiectelor din cameră pot fi puse în valoare printr-o lumină corect amplasată. În plus, putem da impresia că unele lucruri „au prins viață” prin efecte de lumină, cum este cel de cascadă, de apă care curge pe perete. Totodată, un tablou sau o fotografie frumoasă poate trece neobservată dacă nu este pusă în valoare așa cum trebuie, printr-o alegere inspirată a luminii.
1. Impactul iluminatului inteligent asupra delimitării spațiului interior
Delimitarea încăperilor poate fi făcută în mai multe feluri, trebuie doar să ne punem în valoare imaginația. Nu trebuie neapărat să avem uși la fiecare cameră, mai ales dacă vrem să obținem un efect optic de mărire a spațiului, extrem de util în special în cazul apartamentelor mici de bloc.
Astfel, putem delimita spațiul prin obiecte de mobilier, prin schimbarea texturii podelei, dar și printr-un iluminat inteligent. În acest sens, ne sunt foarte utile benzile de leduri colorate, care se pot monta deasupra sau sub diferite obiecte, precum masa sau scaunele de la barul din bucătărie.
2. Impactul iluminatului inteligent asupra mediului creat în cameră
De altfel, alegerea diferită a luminii în funcție de destinația încăperilor este și o idee foarte practică, nu doar cu efect estetic. Specialiștii de la Tech Hive ne recomandă să folosim becuri cu „lumină caldă” în sufragerie, unde vrem să lăsăm impresia de căldură și relaxare, ideală pentru o seară romantică. Trebuie să ținem cont însă că becurile care dau lumină caldă luminează într-o ușoară nuanță portocalie.
Pentru biroul de lucru, în schimb, este mai indicat să alegem „lumina rece”, care are o discretă tentă de albastru. Acest tip de lumină ne ajută să lucrăm mai eficient, să citim fără să ne obosească ochii și să ne concentrăm mult mai ușor asupra sarcinilor pe care le avem de îndeplinit. Acest tip de lumină este recomandat și pentru dormitoare, pentru că ne ajută să ne trezim mai repede dimineața, dar și pentru baie. Lumina rece este mai apropiată de cea naturală, astfel că putem observa mai bine fiecare detaliu al machiajului, de exemplu, înainte să ieșim din casă.
Foarte important este să alegem becurile și sistemul de iluminat înainte de a finaliza văruitul pereților, în cazul în care vrem să ne redecorăm casa. Experții în amenajări interioare spun că un perete alb va arăta foarte diferit într-o lumină caldă față de cum ar arăta într-o lumină rece. Deseori, diferențele de aspect pot fi semnificative și putem avea surprize neplăcute, mai ales dacă alegem o anumită culoare pentru pereți în loc de clasicul alb.
3. Impactul culorilor luminilor inteligente asupra altor obiecte din casă
Marele avantaj al becurilor LED, tot mai folosite în prezent, mai ales la sistemele de iluminat inteligent, este că permit jocuri de lumini și culori. Astfel, putem schimba aspectul unei încăperi doar prin modificarea culorii becurilor, fără nicio altă intervenție asupra mobilei sau pereților.
Aceeași cameră, de exemplu sufrageria, poate arăta diferit când vrem să ne relaxăm după o zi de muncă, atunci când vrem să lucrăm eficient la un proiect ori când dăm o petrecere pentru prieteni. Nu trebuie să modificăm decât lumina și efectul este garantat! Iar la acest capitol sistemele de iluminat inteligent sunt foarte utile, pentru că pot fi programate foarte simplu, în funcție de nevoile noastre.
De exemplu, sistemul Philips Hue poate fi setat să lumineze în mai multe variante de temperatură a luminii, ca să asigure atmosfera dorită: programul „concentrare” oferă o lumină intensă, iar opțiunea „relaxare” este ideală pentru sfârșitul zilei, când vrem să ne relaxăm și să adormim cât mai ușor.
Fiecare culoare are o temperatură diferită pe scara Kelvin, iar efectele decorative obținute prin schimbarea nuanțelor de lumină sunt deosebite. Practic, orice obiect poate fi pus în valoare dacă este luminat din unghiul potrivit sau scăldat într-o lumină de o anumită culoare.
Modificarea culorilor luminii alungă și monotonia decorului, pentru că aceeași masă poate arăta complet diferit de la o zi la alta sau chiar de la o oră la alta. Trebuie doar să folosim un alt tip de lumină.
Iluminatul inteligent și sisteme de iluminat inteligent
Iluminatul inteligent face parte din noile tendințe în amenajările interioare, care presupun și automatizarea locuinței. În curând, vom putea controla de la distanță toate obiectele electrocasnice și chiar lumina din casă. De altfel, folosirea iluminatului inteligent este primul pas pe care specialiștii îl recomandă atunci când vrem să începem automatizarea locuinței.
1. Ce înseamnă iluminatul inteligent
Iluminatul inteligent este un sistem prin care putem controla de la distanță, cu ajutorul unei aplicații pentru mobil, luminile dintr-o încăpere. Printr-o aplicație instalată pe tabletă sau pe telefonul mobil, putem aprinde sau stinge luminile din casă, chiar și atunci când suntem la mare distanță.
Totodată, putem controla intensitatea luminii, culorile pe care vrem să le emită becurile și totul poate fi programat din timp. Astfel, prin alegerea unei opțiuni deja instalate în aplicație, obținem atmosfera ideală pentru vizionarea unui film romantic, pentru citit sau pentru lucrul la un proiect important.
Practic, prin iluminatul inteligent nu mai avem nevoie de clasicul întrerupător, pentru că luminile se pot aprinde sau stinge automat când intrăm sau ieșim dintr-o încăpere. Sistemul este dotat cu senzori speciali, care detectează imediat prezența unei persoane într-o cameră.
2. Ce este un bec inteligent și tipuri de becuri inteligente
Un bec inteligent este un bec de tip LED, considerat în prezent cel mai economic și ecologic tip de iluminat. Din punct de vedere al formei, există trei tipuri principale de becuri inteligente: becurile standard, spoturile și becurile candelă (cele cu fasung foarte mic).
Deoarece funcționează cu tehnologie LED, becurile inteligente consumă puțină energie în comparație cu un bec de tip clasic, incandescent. Un LED consumă în jur de 9,5W, în timp ce un bec obișnuit consumă în jur de 60W, pentru a da aceeași lumină.
În momentul în care alegem un sistem de iluminat inteligent, putem opta pentru becuri albe, obișnuite, sau becuri colorate, care costă mai mult, dar oferă efecte vizuale deosebite, prin jocuri de lumină și culoare, scrie Tech Radar. Desigur, să nu uităm că, în cazul becurilor cu lumină albă, avem de ales dacă dorim o lumină „rece” sau o lumină „caldă”.
3. Ce este un comutator inteligent
Spre deosebire de întrerupătoarele clasice, montate pe perete, în cazul unui sistem de iluminat inteligent vorbim de comutatoare inteligente. Acestea pot fi wireless – tableta sau telefonul mobil -, îndeplinind de la distanță rolul de întrerupător care controlează becurile. Acest lucru este posibil datorită aplicației instalate și a legăturii dintre becuri și dispozitivul mobil, care se realizează prin Bluetooth sau Wi-Fi.
Există însă și comutatoare inteligente similare celor clasice, dar care funcționează cu baterii și sunt magnetice. Se numesc variatoare și pot fi amplasate oriunde, putând fi fixate cu bandă adezivă sau cu șuruburi. Dacă nu vrem să îl folosim asemenea unui comutator clasic, variatorul poate funcționa ca o telecomandă, având o rază de acțiune de aproximativ 12 metri, în cazul variatorului Philips Hue. Un alt avantaj al comutatoarelor inteligente de acest fel este că unul singur poate controla până la 10 becuri, simultan.
4. Avantajele unui iluminat inteligent
Iluminatul inteligent are multe avantaje. Pe lângă rolul de necontestat pe care îl are în schimbarea aspectului casei – despre care am vorbit deja -, becurile inteligente sunt prietenoase cu mediul și ne ajută să facem economie la curentul electric. Conform studiilor, becurile clasice consumă aproximativ 30% din toată energia electrică folosită într-o locuință. Iată deci că vom amortiza foarte repede sumele cheltuite pentru cumpărarea și instalarea unui sistem de iluminat inteligent, micșorând suma de pe factura de curent.
În plus, nu vom mai uita niciodată lumina aprinsă atunci când plecăm de acasă. Putem programa becurile să se stingă automat când ieșim dintr-o cameră. Scăpăm astfel de pericolul unui scurtcircuit și de grija că vom plăti facturi uriașe la electricitate, din cauza neglijenței noastre.
Totodată, iluminatul inteligent ne poate ajuta să ne simțim mai în siguranță. Becurile pot fi programate să se aprindă singure la anumite intervale de timp, atunci când lipsim de acasă mai multe zile. În acest fel, hoții vor sta la distanță, crezând că este cineva prezent la respectiva adresă.
Pe lângă economia pe care o facem cu ajutorul becurilor inteligente cu LED, acestea sunt și foarte prietenoase cu mediul. De altfel, un amplu studiu realizat în Statele Unite de Ministerul Mediului a demonstrat că becurile LED sunt cele mai ecologice tipuri de becuri. Au o durată de viață foarte mare, consumă foarte puțin curent și sunt realizate din materiale care nu sunt poluante.
Acest studiu a arătat că un bec standard, incandescent, pierde 90% din energie prin generarea de căldură și doar 10% din energia consumată de el se transformă în lumină. În schimb, becurile fluorescente consumă cu 75% mai puțină energie electrică, în timp ce LED-urile sunt cu până la 80% mai eficiente energetic decât acestea din urmă. Astfel, dacă toată lumea ar folosi numai becuri cu LED, consumul global de energie electrică ar fi redus semnificativ, inclusiv impactul negativ pe care îl au oamenii asupra mediului.
Chiar dacă sunt mai scumpe decât alte tipuri de becuri, cele cu LED funcționează mult mai mult. La o folosire zilnică de șase ore, un bec LED are o durată de viață de 11,5 ani, în timp ce un bec incandescent rezistă numai câteva luni.
5. Tipuri de sisteme de iluminat inteligent
Există două tipuri principale de sisteme de iluminat inteligent: cele care au senzori încorporați și cele care nu au senzori.
-
Sisteme de iluminat inteligent pe bază de senzori și tipuri de senzori folosiți
Sistemele care se bazează pe senzori sunt cele mai avansate și utilizate. Senzorii pe care îi au încorporați aceste sisteme sunt senzori de mișcare și senzori care analizează lumina ambientală. Aceștia din urmă sting becurile atunci când în cameră există suficientă lumină naturală, de afară.
Senzorii de mișcare sau de proximitate detectează prezența unei persoane în încăpere și aprind sau sting lumina, după cum este nevoie. Senzorii trimit datele spre rețeaua sistemului de iluminat, care comandă apoi acțiunea, în funcție de parametrii setați pentru fiecare în parte.
-
Sisteme de iluminat inteligent fără senzori
În cazul sistemelor de iluminat inteligent fără senzori, becurile nu au senzori de proximitate sau de lumină ambientală, dar pot fi programate să se stingă sau să se aprindă. Prin urmare, chiar și în acest caz vorbim despre becuri inteligente, însă sistemul este mai puțin complex și mult mai accesibil ca preț.
-
Sisteme de iluminat inteligent controlate printr-un panou de comandă
Becurile inteligente pot fi controlate în două moduri: printr-un hub de control (panou de comandă) sau prin dispozitive inteligente, explică jurnaliștii de la Pocket Lint. În cazul unor sisteme instalate în clădiri de mari dimensiuni (blocuri, instituții publice, clădiri de birouri), iluminatul inteligent trebuie controlat cu ajutorul unui panou de comandă special.
-
Sisteme de iluminat inteligent controlate prin aplicații pentru smartphone
Pentru consumatorii casnici, cele mai bune sisteme de iluminat inteligent sunt cele controlate prin aplicații, de pe diferite dispozitive inteligente. Sistemele de acest fel sunt mult mai ieftine și mai ușor de folosit decât cele controlate prin panou de comandă.
Controlul și programarea becurilor se poate face de pe smartphone, tabletă, laptop sau chiar desktop. Singura condiție este ca dispozitivul inteligent și becurile să fie conectate între ele prin Wi-Fi sau Bluetooth. Marele avantaj este că putem controla iluminatul din locuință indiferent unde ne aflăm în acel moment.
Becurile inteligente pot fi controlate prin dispozitive mobile cu Android sau iOS. Trebuie să ținem cont însă că unele funcționează numai prin Bluetooth (cum este cazul sistemului Samsung Smart Bulb), iar altele doar prin Wi-Fi (de exemplu, Philips Hue), prin urmare în acest caz avem nevoie de un router wireless.
6. Componentele unui sistem de iluminat inteligent
De obicei, sistemul de iluminat inteligent este compus dintr-o rețea de becuri LED, fiecare fiind legat wireless la cel de lângă el. Întregul sistem (rețeaua de becuri) este controlat de un mic panou de comandă, care este montat în routerul wireless, astfel încât becurile pot fi controlate de la distanță, prin smartphone sau tabletă.
Unele sisteme au și o opțiune prin care becurile pot fi controlate și atunci când suntem la mare depărtare de casă. Există și diferite accesorii care pot fi incluse, opțional, într-un sistem de acest fel. Este vorba de detectoarele de mișcare sau de un comutator pentru a regla intensitatea luminii.
7. Montarea unui sistem inteligent de lumini
Montarea unui sistem de acest fel este relativ simplă, însă nu o putem face singuri. Avem nevoie de un router wireless (dacă vrem să folosim un sistem de iluminat controlat prin Wi-Fi), de un dispozitiv inteligent (smartphone sau tabletă) și, desigur, de un sistem de iluminat inteligent. Pe piață există mai multe produse de acest fel, de la diferite branduri, în funcție de ce anume ne dorim și de bugetul pe care îl avem.
De cele mai multe ori, schimbarea sistemului de iluminat cu unul inteligent presupune și instalarea de noi fire de curent, prin urmare vom avea nevoie de ajutorul unui electrician. Dacă vrem să ne descurcăm singuri, va trebui să ne limităm la cumpărarea unui comutator inteligent, prin care putem transforma o lampă obișnuită într-una inteligentă. Însă în acest caz nu putem vorbi de un sistem de iluminat inteligent, care este mult mai complex.
8. Interconectarea iluminatului cu alte sisteme, într-o casă inteligentă
Multe sisteme de iluminat inteligent pot fi interconectate cu orice alt sistem al unei case automatizate. Astfel, becurile vor reacționa la comenzi vocale, folosind platformele de voce ale asistentelor digitale Siri, Alexa sau Cortana, care controlează Apple HomeKit, Echo de la Amazon sau Google Home.
Așa cum precizam la începutul articolului, iluminatul inteligent este doar o parte componentă a casei viitorului, care va fi complet automatizată. O casă inteligentă ne va permite să controlăm de la distanță orice, de la becuri și lămpi la termostat și încuietorile automate ale ușilor. Acest control va fi posibil cu ajutorul aplicației sau prin comandă vocală, în cazul în care vorbim de asistente virtuale precum Siri.
Însă, până când casele inteligente vor fi accesibile oricui, iluminatul inteligent poate fi un prim pas în integrarea tehnologiilor de ultimă oră în locuințele noastre.
Philips Hue, un sistem de iluminat inteligent plin de imaginație
Philips Hue este un sistem de iluminat inteligent wireless care funcționează cu ajutorul unei aplicații pentru mobil sau tabletă. Este foarte simplu de utilizat, iar opțiunile sistemului ne permit să dăm frâu liber imaginației, pentru a obține efecte de lumini și culori deosebite.
1. Componentele sistemului inteligent Philips Hue
Sistemul Philips Hue este compus din setul de becuri Philips Hue, dintr-un Bridge și din aplicația Philips Hue. Bridge-ul este un dispozitiv care se leagă la rețeaua Wi-Fi prin router și asigură, practic, legătura dintre becuri și aplicație. În acest fel, până la 50 de becuri inteligente pot fi controlate de la distanță, simultan.
Prin intermediul aplicației Philips Hue putem schimba culorile sau luminozitatea becurilor, indiferent unde ne aflăm. Becurile pot fi controlate individual sau simultan.
2. Cum instalezi un sistem inteligent Philips Hue
Sistemul Philips Hue se instalează foarte simplu. După montarea becurilor trebuie să aprindem lumina, apoi punem în priză Bridge-ul, care va porni automat. Cu ajutorul cablului de rețea furnizat cu setul Hue, conectăm Bridge-ul la routerul nostru Wi-Fi. Apoi descărcăm aplicația gratuită Philips Hue, din Google Play Store sau App Store, și o instalăm. În momentul în care ne-am conectat prin aplicație la Bridge, suntem gata să controlăm de la distanță sistemul de iluminat.
Pentru început, ca să ne familiarizăm cu iluminatul inteligent, putem folosi kitul Starter de la Philips Hue, care conține numai două sau trei becuri. Acest set care conține, pe lângă cele trei becuri inteligente LED de 8,5 W, și un Bridge costă 900 lei. Apoi, putem extinde cât de mult dorim sistemul de iluminat inteligent, pentru că putem controla până la 50 de becuri.
Putem folosi benzi cu LED-uri precum LightStrip Plus, ca să luminăm sub blatul de la bucătărie sau dulapurile de perete, ori în spatele echipamentelor audio-video. Aceste benzi pot fi îndoite, tăiate sau prelungite după cum avem nevoie. O bandă cu LED-uri costă 460 lei, are o lungime de 1 metru și o putere de 20W.
O lampă Hue Bloom Iris este utilă pentru lumină ambientală și luminarea obiectelor de mobilier sau a diferitelor elemente din locuință. Se montează la o priză de perete, are o putere de 10W și costă 500 lei.
Philips Hue Go este o lampă wireless care asigură jocuri de lumini și culori în locuință. Se poate conecta la priză, dar este și portabilă, având o baterie reîncărcabilă, cu autonomie de până la trei ore. Cu ajutorul ei putem lumina pereții în până la 16 milioane de nuanțe de culoare, sau în alb, având posibilitatea de a regla luminozitatea. Lampa portabilă Hue Go costa 417 lei.
3. Tipuri de control al luminilor realizat cu sistemul Philips Hue
Cu sistemul Philips Hue putem controla de la distanță intensitatea luminii și spectrul culorilor, pentru a crea atmosfera perfectă pentru locuința noastră. În funcție de nevoile noastre, putem alege opțiunea „Concentrate”, dacă vrem să ne concentrăm când lucrăm la un proiect important. Varianta „Energize” este ideală atunci când ne simțim obosiți și ne dorim o lumină puternică.
Avem și opțiunea Timer, prin care putem programa alarme și schimba lumina în diferite momente ale zilei. Ne putem chiar trezi cu lumina Hue Lux, care va crește treptat în intensitate, asigurând astfel o atmosferă mai plăcută la trezire, în locul sunetelor deranjante ale unei alarme.
De asemenea, putem alege o lumină „rece” pentru citit sau una „caldă” când vrem să ne relaxăm. Dacă lipsim mai mult timp de acasă, putem programa de la distanță aprinderea și stingerea becurilor.
În concluzie, iluminatul inteligent, parte a procesului de automatizare a locuințelor viitorului, ne oferă multe avantaje, atât din punct de vedere practic (economie la curent, durată lungă de viață a becurilor), cât și estetic, ajutându-ne să obținem atmosfera dorită în fiecare încăpere, cu un minimum de efort.
Surse foto: Philips.ro