Articol realizat împreună cu
Dacă ai în gând o redecorare a bucătăriei, sau chiar amenajarea bucătăriei de la zero, dupa schimbarea locuinței, ți-am pregătit o listă completă cu sfaturi. De la tendințe, culori, materiale, la mobilier și accesorii potrivite spațiului tău, în acest articol vei găsi cel puțin o idee creativă pe care să o aplici în bucătăria ta. Până la urmă, bucătăria este, poate, cea mai importantă încăpere din locuința ta. Să reușești să o amenajezi funcțional dar, mai ales, estetic, presupune puțină muncă de documentare.
Cumpără Espressor KRUPS | 🛒Preț : 442,99 lei
Vezi aici mai multe oferte de produse și accesorii pentru bucătărie
Citește și: Sigur acasă. Când este casa ta vulnerabilă în fața hoților și ce poți face să o protejezi
Cum vor arăta bucătăriile anului 2019 în viziunea designerilor
Anul 2019 este anul rafinamentului, al culorilor organice și al subtilității în design. Iată care sunt elementele esențiale într-o bucătărie modernă în 2019:
Materialele mate, mult mai subtile, le înlocuiesc pe cele lucioase, pentru a scăpa de atmosfera rece, deloc firească pentru o bucătărie. Acestea adaugă nu doar un plus de căldură și de confort, dar și o notă de eleganță desăvârșită.
Culorile pământii sunt favoritele anului 2019, cele care dau impresia de sensibilitate și profunzime. De la albastru șters, până la un galben muștar sau un roșu ars, posibilitățile sunt nelimitate chiar și pentru cele mai pretențioase gusturi.
Cumpără Minitocător BEKO | 🛒Preț : 149,99 lei
Vezi aici mai multe oferte de produse și accesorii pentru bucătărie
Stilul retro este reintegrat în designul contemporan, cu accente moderne, conturate în linii minimaliste. Simplitatea mobilei în stil Shaker poate fi accentuată cu o chiuvetă Belfast și reinterpretată printr-o paletă cromatică îndrăzneață. Mobila Shaker se distinge prin simplitatea liniilor și un design atât de eficient și concis, că nu e de mirare că a revenit în forță.
Iată și un scurt videoclip cu câteva dintre cele mai frumoase modele de mobilă de bucătărie aprobate de marii designeri în noul an.
CITEȘTE ȘI:
Ce mobilă de bucătărie se potrivește dimensiunilor spațiului tău?
Indiferent de dimensiunile încăperii, cu un design potrivit, poți crea spațiu în cea mai îngustă ori minusculă bucătărie sau să umpli cu stil o bucătărie imensă.
Cumpără Prăjitor de pâine ZASS | 🛒Preț : 81,99 lei
Vezi aici mai multe oferte de produse și accesorii pentru bucătărie
Idei pentru amenajarea unei bucătării înguste
Dacă ai o bucătărie îngustă, mai mult ca sigur îți dă bătăi de cap din cauza spațiului insuficient pe care ți-l oferă pentru a depozita vasele, tacâmurile sau proviziile. Profită de spațiul liber pe care ți-l garantează peretele de care este lipit un modul ai mobilei de bucătărie și amenajează-ți acolo câteva suporturi de care să agăți cănile preferate sau o bară metalică pentru cel mai des folosite cuțite. Organizarea este primul pas pentru amenajarea corectă a unei bucătării înguste.
Cumpără Storcător de fructe HEINNER | 🛒Preț : 153,99 lei
Vezi aici mai multe oferte de produse și accesorii pentru bucătărie
Următorul pas este alegerea unui mobilier care să se potrivească și care să nu aglomereze și mai mult camera. Te poți orienta la astfel de bucatarii , cu un design compact, ergonomic și modern, care se vor plia perfect chiar și pe cel mai îngust perete. Mai mult decât atât, prin nuanțele deschise ale finisajelor, care reflectă lumina, bucătăria va părea spațioasă și luminoasă. În plus, dulapurile suspendate sau cele înalte până la tavan îți vor oferi mai mult loc pentru depozitarea vaselor, fără a ocupa prea mult din suprafața încăperii. Rămâi până la finalul articolului alături de noi, ți-am pregătit o galerie cu soluții de organizare și depozitare.
Idei pentru amenajarea unei bucătării pe colț
Mobila de bucătărie pe colț sau cea în formă de L poate fi folosită atât pentru designul unei bucătării spațioase, cât și pentru cel al unei bucătării mici. Cu ajutorul ei, putem configura binecunoscutul „triunghi” de lucru, extrem de ușor și de eficient. Regula presupune așezarea celor trei piloni principali ai bucătăriei (chiuveta, frigiderul și aragazul) astfel încât liniile imaginare care le unesc să formeze un triunghi cu laturile cuprinse între 4 și 8 metri, în funcție de spațiul pe care îl ai. În acest fel, te vei bucura de o funcționalitate impecabilă a bucătăriei, așa cum au descoperit cercetătorii Universității Cornell din SUA în anii ’40. Mobila de bucătărie care se desfășoară pe două laturi te va ajuta să realizezi acest lucru.
Cumpără Mașină de tocat carne HEINNER | 🛒Preț : 153,99 lei
Vezi aici mai multe oferte de produse și accesorii pentru bucătărie
Dacă ai o bucătărie mai mare, poți să instalezi chiuveta separat de mobilierul pe colț, pe o insulă suficient de lată cât să poată ține și locul mesei, iar încăperea va căpăta instant o estetică modernă și un stil rafinat. În cazul unei bucătării mici și înguste, acest tip de mobilier servește pentru a mări dimensiunile spațiului de lucru, dar și pentru a-ți oferi posibilitatea să depozitezi mai organizat vasele și accesoriile.
Idei pentru amenajarea unei bucătării în balcon
Pentru amenajarea corectă și practică a unei astfel de bucătării, arhitectul Manuel Saliche argumentează că balconul nu trebuie să reprezinte toată bucătăria în sine, ci doar o parte a acesteia, întrucât nu ar putea îndeplini toate funcțiile necesare unei bucătării. Dacă te decizi să realizezi o astfel de extensie în apartamentul tău, asigură-te că balconul este închis și termoizolat.
Cumpără Cuptor electric SAMUS | 🛒Preț : 243,99 lei
Vezi aici mai multe oferte de produse și accesorii pentru bucătărie
Alege un mobilier care să se potrivească cu cel din bucătăria propriu-zisă, deci din aceeași colecție, și gândește-te bine unde să îți așezi centrala și caloriferul astfel încât să poți oferi balconului o estetică sofisticată. Dacă vrei ca familia să ia masa în această extensie a bucătăriei, te poți orienta la o masă pliabilă care își va face treaba perfect.
Idei pentru amenajarea unei bucătării open-space
Amenajarea livingului și a bucătăriei într-un spațiu comun a ajuns să fie o idee extrem de populară în ultimii ani, idee pe care atât proprietarii caselor, cât și cei ai apartamentelor au început să o abordeze, datorită faptului că încurajează socializarea și conexiunea cu prietenii și familia atunci când pregătești masa.
Cumpără Fierbător de apă PRESTIGE SAMUS | 🛒Preț : 65,99 lei
Vezi aici mai multe oferte de produse și accesorii pentru bucătărie
O astfel de bucătărie open-space mărește vizibil spațiul, sporește luminozitatea și te lasă să te desfășori în voie. Am putea spune chiar că bucătăria în plan deschis reprezintă apogeul modernității în ceea ce privește designul interior al acestei încăperi întrucât favorizează confortul și multitasking-ul, un obicei popular în prezent care, în anumite cazuri, ajută la economisirea timpului.
Pentru o amenajare interioară practică, dar și estetică, asigură-te că finisajele din cele două încăperi pe care le unești (livingul și bucătăria) corespund, fie că este vorba de materiale, texturi sau de paleta de culori pe care o alegi. Pentru delimitarea vizuală, subtilă, a celor două încăperi, plasează o masă suficient de mare în miloc, cu scaune care să se integreze natural în ambele spații. De obicei, cel mai frecvent design al unei bucătării open-space include o mobilă în formă de L și o insulă separată sau o masă mare și culori care generează contraste puternice.
Colțare de bucătărie: sfaturi și idei pentru alegerea colțarului potrivit
Un element esențial care te poate ajuta să economisești mult spațiu și să ai confort este colțarul de bucătărie. Atunci când cumperi unul, trebuie să alegi în primul rând materiale de calitate, precum lemnul masiv și stofa, care rezistă mult, cele care au prețuri mici de obicei nu sunt din cele mai bune materiale.
Cumpără Dozator de apă de podea ZASS | 🛒Preț : 65,99 lei
Vezi aici mai multe oferte de produse și accesorii pentru bucătărie
Mai mult decât atât, trebuie să ții cont de designul bucătăriei și să alegi un colțar care să îl completeze perfect, atât în ceea ce privește paleta de culori, cât și texturile alese. În plus, multe colțare de bucătărie se vând împreună cu o pereche de taburete. În funcție de câți musafiri îți umplu bucătăria de obicei sau de cât de numeroasă este familia ta, poți fie să renunți la acestea sau să te asiguri că sunt incluse în preț.
Ce palete de culori sunt cele mai potrivite pentru mobila de bucătărie?
În funcție de dimensiunile bucătăriei și de cât de multă lumină naturală pătrunde în această încăpere, poți folosi orice culoare care presupune o atmosferă vie, revigorantă, de la cele pământii precum bordo, albastru pal, galben muștar, până la cele metalice sau chiar mate. Culorile pe care le alegi trebuie să reprezinte și stilul pe care îl ai în minte pentru bucătăria ta, fie că este modern, clasic sau vintage. Iată câteva sugestii pentru fiecare dintre aceste trei stiluri:
- Pentru cel modern, este recomandat să folosești acele culori calde despre care vorbeam la capitolul tendințe 2019. De exemplu, în locul unui galben aprins, folosește un galben muștar și combină-l cu un gri mat sau cu negru pentru un contrast deosebit. Totuși, poți folosi și culori mai aprinse, precum albastru navy, combinat însă cu nuanțe deschise de galben, gri sau chiar aqua.
- Stilul clasic se constituie, de obicei, din culori neutre și atât, precum alb și crem și se poate apropia de cel modern cu ajutorul unor obiecte de culoare neagră, precum o insulă într-o bucătărie open-space. Diferite nuanțe de maro, precum castaniul, se potrivesc perfect cu un blat sau cu o masă din marmură.
- Cel vintage presupune culori foarte deschise, șterse, care să confere un aspect elegant dar fresh. Vintage nu înseamnă doar o paletă cromatică neutră, poți aborda și culori precum mov, verde, albastru sau galben, însă în tonuri folosite în glazurarea bomboanelor fondante – cuminți
Cum alegem materialul pentru blatul de bucătărie?
Materialul din care este făcută mobila de bucătărie este la fel de important precum culorile acesteia, atât în ceea ce privește caracterul său estetic, cât și cel practic. Un blat de bucătărie bun trebuie să fie ușor de întreținut și, mai ales, rezistent la umiditate, temperaturi ridicate și agenți chimici. Mai jos, ți-am pregătit o listă cu cele mai des folosite materiale pentru blatul de bucătărie și soluțiile cele mai potrivite de întreținere pentru a asigura o viață cât mai lungă celui mai utilizat element al mobilierului de bucătărie:
Blat din lemn
Lemnul natural poate oferi bucătăriei tale o atmosferă rustică și confortabilă. Mai mult decât atât, blaturile confecționate din acest material sunt extrem de funcționale, igienice și pot fi tratate pentru a rezista la temperaturi înalte sau la umezeală. Totuși, acesta se poate decolora, zgâria și crăpa în timp la contactul cu agenții chimici sau cu alți factori externi. În același timp, blatul de lemn nu se curăță chiar atât de ușor, însă există anumite soluții care te pot ajuta în acest sens. În funcție de felul petelor, acesta poate fi curățat astfel:
- Petele de grăsime pot fi îndepărtate rapid cu ajutorul unei cârpe moi, îmbibate în ceai negru. După ce finalizezi acest proces, șterge blatul cu soluția ta obișnuită pentru curățat suprafețe de lemn
- Petele de apă pot fi șterse cu pastă de dinți albă. Aplică puțină pastă pe o cârpă moale, curăță bine pata, apoi folosește și o soluție potrivită pentru curățat suprafețe din lemn.
- Petele de arsură pot fi eliminate rapid cu o soluție de curățat metalul, apoi frecând pata cu o pastă formată din ulei vegetal și sare și lăsând-o să acționeze câteva ore. La sfârșit, curăță blatul cu o cârpă uscată și moale.
Blat din marmură
Marmura nu este tocmai cel mai ieftin material, însă cu siguranță oferă bucătăriei un design spectaculos. Dacă te interesează mai mult partea estetică decât cea practică a blatului de bucătărie, atunci acest material îți va întrece orice așteptare. Însă, dacă îți dorești să te bucuri de o funcționalitate perfectă a bucătăriei, marmura s-ar putea să-ți facă probleme întrucât este foarte greu de întreținut și se pătează ușor. Nu și dacă folosești substanțe de curățare cu pH neutru, precum apa amestecată cu bicarbonat de sodiu. După ce cureți suprafața cu această soluție, o lași să acționeze o zi, apoi o îndepărtezi cu o cârpă moale înmuiată în apă călduță.
Blat melaminat termorezistent
Dacă îți dorești o mobilă de bucătărie din piatră naturală, lemn sau quartz dar bugetul nu îți permite o astfel de achiziție, te poți orienta asupra unui mobilier din blat melaminat, precum mdf-ul lucios, mult mai ieftin, mai ușor de întreținut și având același aspect modern. Cu siguranță ai auzit de blaturi precum Formica, Wilsonar și Nevamar, realizate din compozit din fibră de sticlă.
Acestea sunt extrem de rezistente, însă un minus îl reprezintă mătuirea inevitabilă pe parcursul anilor. O soluție la asta este evitarea soluțiilor care conțin înălbitori (clor), alcool (spirt), acid, dizolvant (acetonă, diluant) sau substanțe abrazive precum detergentul de vase solid. În schimb, poți șterge acest material cu o lavetă umedă, apoi cu una uscată când suprafața mobilei este încă reavănă.
Blat din granit
Dacă dispui de un buget generos, granitul este, poate, cea mai bună opțiune în ceea ce privește blatul pentru mobila de bucătărie. Materialul are o duritate sporită, este ușor de întreținut și se comportă exemplar în fața agenților chimici și a altor factori externi care îi amenință integritatea. Un dezavantaj l-ar putea reprezenta prețurile destul de ridicate la care se vinde acest material. Curățarea blaturilor din granit se face cu o lavetă înmuiată în apă călduță și, opțional, cu puțină soluție de curățat piatra naturală.
Blat de inox
Inoxul nu numai că are o durată de viață foarte mare, dar este și foarte igienic întrucât nu atrage mirosuri sau germeni, se întreține ușor, rezistă la temperaturi ridicate și reflectă lumina pentru o bucătărie senină și spațioasă. Totuși, acest material se poate păta și zgâria destul de ușor. Pentru o curățare rapidă și eficientă, folosește o lavetă îmbibată în apă. În cazul petelor de grăsime, se diluează substanțe alcaline în apă și nu se recurge la produse de curățare pe bază de acid salicilic sau de clor. În bucătăriile minimaliste, acest tip de blat va fi exact elementul memorabil, care face diferența dintre o amenajare ternă și una spectaculoasă.
Cumpără Blender HEINNER | 🛒Preț : 373,99 lei
Vezi aici mai multe oferte de produse și accesorii pentru bucătărie
Mobilă de bucătărie la comandă sau cumpărată direct din magazin?
Este o întrebare frecventă, care nu a primit un răspuns general valabil întrucât acesta depinde de o serie de factori specifici precum timpul pe care îl ai, bugetul de care dispui, stilul preferat. În magazinele de specialitate este foarte posibil să nu găsești întotdeauna modelul de mobilier care să îți facă cu ochiul. Și dacă totuși găsești, se poate ca acesta să nu se potrivească cu dimensiunile bucătăriei tale, ceea ce înseamnă că trebuie să îți iei din timp pentru a căuta un alt model asemănător, de dimensiunile dorite.
Cumpără Râșniță de cafea ZASS | 🛒Preț : 373,99 lei
Vezi aici mai multe oferte de produse și accesorii pentru bucătărie
Dacă ești o persoană ocupată, cea mai bună opțiune este mobila realizată la comandă. Pur și simplu găsești câteva imagini cu modele de bucătării care îți surâd și mergi cu ele la atelierele de specialitate. Acolo îți vei alege materialele dorite și combinațiile de culori și, în funcție de formele bucătăriei tale, specialiștii îți vor confecționa mobilierul dorit. Însă dacă lucrezi cu o firmă mai mică, s-ar putea să ai surpriza ca aceasta să îți realizeze mobilierul din corpuri modulare, de dimensiuni standard, pe care le combină astfel încât să se potrivească bucătăriei tale.
Soluții de organizare și depozitare. De ce accesorii are nevoie mobila de bucătărie pentru a fi cât mai practică?
Lăsând decorațiunile la o parte, bucătăria trebuie să fie echipată cu accesorii practice care să îți ușureze munca și care să-ți pună la îndemână toate ustensilele de care ai nevoie când gătești, speli vase sau întinzi masa. Iată accesoriile care ți-ar putea fi de mare folos pentru o bună depozitare și organizare a bucătăriei:
- Suporturi: pentru început, vei avea nevoie de suporturi rezistente pentru vesela proaspăt spălată, astfel încât apa să se scurgă înainte să pui vasele la loc în dulap, ceea ce înseamnă mai puține prosoape ude la finalul zilei. Paharele pot fi depozitate deasupra chiuvetei, cu ajutorul unui suport suspendat, pentru a economisi spațiu. Chiar și condimentele, ceaiurile sau cafeaua pot fi sortate inteligent cu ajutorul unui astfel de accesoriu. Acestea nu numai că vor oferi un aspect modern bucătăriei, dar te vor și ajuta să ai aceste ingrediente frecvent folosite la îndemână.
- Organizatoare: pentru depozitarea tacâmurilor pe categorii, te poți orienta la un organizator pentru sertar din plastic, inox sau chiar lemn. Ustensilele de bucătărie, precum telul, paletele și pensulele pentru gătit pot fi depozitate într-o halbă înaltă din ceramică, cu design minimalist.
- Depozitare: te poți orienta chiar la un cărucior pentru vase, asemenea celor utilizate de chelneri la restaurant, pe care să depozitezi vesela sau pe care să îl transformi într-un spațiu destinat alcoolului rafinat și paharelor sofisticate folosite atunci când îți vin musafiri. Pentru a-ți face mai mult loc pe blatul de bucătărie, prinde un raft pentru cărți și reviste de perete și pune-ți acolo toate cărțile de bucate, revistele și notițele.
Indiferent de spațiul pe care îl avem la dispoziție, soluțiile de depozitare inteligente ajută la obținerea unui aspect unitar în bucătărie, ajutându-ne să ascundem ustensilele mai puțin estetice și să le expunem pe cele care complimentează designul. Mai jos, o galerie cu cele mai inovative soluții de organizare și depozitare pentru bucătăria ta.
Cele mai frumoase și mai funcționale bucătării
Știm că, uneori, satisfacția unei amenajări vine din capacitatea de a face o idee care îți pică cu tronc să funcționeze în spațiul pe care îl ai la dispoziție. Pentru asta, ți-am pregătit o selecție cu cele mai frumoase bucătării văzute de noi, și care te vor ajuta să vezi cum pot fi puse în aplicare idei mai puțin comune și care pot fi utilizare în orice tip de spațiu.
Mai multe idei practice de amenajare a bucătăriei și a spațiului pentru gătit găsești aici.
Sursă fotografie principală: adambutler.com
Am ales sa aplic o parte din sfaturile pe care le-am citit 🙂 Abia astept sa vad rezultatul!
Caut de jumatate de an idei pentru bucatarie si tot nu ma pot hotari exact ce vreau. Iar cu atatea idei misto, m ati derutat si mai tare) in primavara ma mut in Cosmopolis la casa si voi avea o bucatarie destul de mare si mie chiar imi place sa gatesc, asa ca sunt ff prettentioasa cu ce aleg.