Principala problemă a depozitării este spațiul redus, însă dacă aplici câteva reguli și încerci să menții ordinea, tot o să fie mai bine. Crede-ne pe cuvânt sau citește articolul următor.

Beneficiile organizării
Reguli de depozitare
Economia de spațiu
Depozitare în funcție de cameră

Depozitarea este, de cele mai multe ori, o problemă ce ține de organizare. Așa că îți propunem câteva sfaturi organizatorice care vor exploata la maximum chiar și cel mai mic spațiu. Iar dacă simți nevoia, poți completa acest articol cu intervenția unui organizator profesionist.

Beneficiile organizarii

Dacă nu eşti convins încă de utilitatea găsirii unor soluții de depozitare mai eficiente, gândește-te doar la cât de mult vei simplifica ulterior curățenia, fără să mai fii nevoit să muţi de colo-colo anumite obiecte, care nu au un loc precis nicăieri și care, în esență, sunt inutile.

Vei evita astfel supraaglomerarea, precum și riscul apariției mucegaiului sau mirosurilor neplăcute, rezultând o ambianță aerisită şi plăcută.. Toate aceste lucruri se traduc prin economie de timp și plăcerea de a te bucura de propria locuință.

Master Bedroom Storage

Reguli de depozitare

Depozitarea e o adevărată știință, însă un set de reguli esențiale se reduce la câteva principii de bază:

  •  depozitează cât mai mult pe verticală;
  •  profită de piesele de mobilier de tip insulă prevăzute cu rafturi pe toate laturile;
  •  găsește o altă utilitate cutiilor vechi, dar care sunt în bună stare și pot fi refolosite;
  •  instalează rafturi suspendate sau de colț, oriunde pot fi amplasate;
  • Folosește vopsea magnetică sau table magnetice pentru a depozita ustensilele de bucătărie;

we d call this home a modern farmhouse but it s so much more 5acbce39727e7f083ec1ccd4 w1000 h1000

Economia de spatiu

Cel mai important este să reţii că cel mai important principiu de depozitare este economia de spațiu.

Spre exemplu, în bucătărie, acest lucru presupune reducerea numărului alimentelor (mai ales că există o tendință reală de a arunca mâncarea), organizarea alimentelor în funcție de ordinea termenului de valabilitate și reducerea cheltuielilor inutile, chiar dacă ai impresia că ai o nevoie vitală de, spre exemplu, o tavă de silicon în formă de prințesă.

landscape 1470662505 kim lewis small kitchen

Depozitare in functie de camera

Cel mai bun lucru pe care-l poți face este să organizezi depozitarea eficientă în funcție de camerele casei tale.

Spre exemplu, în living, canapeaua oferă spațiu de depozitare extins dacă are o ladă din lemn incorporată, dovedind că mobilierul elegant poate fi, de asemenea, funcțional și confortabil. Dacă spațiul nu este suficient de mare pentru o astfel de canapea sau ai investit deja într-una și nu vrei una nouă, există și alte soluții.

Profită de orice suprafaţă plană din cameră. În locul mesei cu lumânări, plante suculente, cărti și obiecte decorative, așază toate aceste obiecte pe pervazul ferestrei. Nu este nevoie să lași masa de cafea complet goală, dar dacă vei răspândi totul, vei da impresia de spațiu aerisit și stilat.

Gândește-te la modalităti de a folosi pereții și plafoanele pentru a oferi spațiu. Rafturile suspendate sunt atât elegante, cât și funcționale, iar cuierul prins de perete este o modalitate excelentă de a păstra eşarfele și pălăriile frumoase și ordonate.

Cuburile nu sunt doar pentru grădiniţe, ci reprezintă o soluție excelentă de stocare, funcționând și ca tabureti.  Cărucioarele chic sunt excelente, deoarece funcţionează ca rafturi improvizate, mese laterale și sertare. Acestea reprezintă alegerea ideală pentru mansarde și studiouri atunci când ai musafiri.

Lada de pat este o idee excelentă în cazul dormitorului, deoarece acolo poți depozita obiecte voluminoase sau chiar cutiile de pantofi sau gecile groase. Un mod chiar mai eficient de a improviza spațiu sub pat este așezându-l pe o platformă ce arată efectiv ca o scenă. Aceasta poate avea scări sau poți poți urcă direct pe ea, dar important este că oferă spațiu de depozitare. Această soluție funcționează mai ales în garsoniere, unde astfel delimitează și tipurile de spații.

Dacă îți dorești o băncuță la fereastră, transform-o într-o mică bibliotecă pentru cărțile pe care îți dorești să le citești la lumina naturală. Va arăta chiar chic. Improvizează și colțul tău de machiaj lângă oglindă, cu ajutorul unei table magnetice, unde să aduni pe verticală toate produsele de machiaj și îngrijire.

În privința dulapurilor, o idee ar fi să ai un dulap încorporat în perete dar și câteva reguli de depozitare a hainelor, care pot face diferența. Spre exemplu, în afara rafturilor obișnuite, adaugă paravane din metal pe rafturi, pentru a separa eficient coloanele de haine. Separă sertarele în compartimente pentru accesorii. Folosește ușile dulapurilor pentru curele și lănțișoare. Introdu cutii cu etichete în care să depozitezi lucrurile, pe rafturi. Le vei găsi și mult mai ușor. Cutiile pot fi așezate și deasupra dulapurilor, în spațiul pe care oricum nu-l foloseai. În cele din urmă, limitează-ți achizițiile în materie de garderobă.

În baie, încearcă să înlocuiești vechile locuri de depozitare cu improvizații. Spre exemplu, dacă prinzi cu o curea un cerc de-o țeava, acesta poate constitui un suport de prosop excelent. Căruciorul mobil supraetajat este bine venit și în acest spațiu, iar o vază mică nefolosită poate deveni suport pentru pensule de machiaj. Cutiile din dormitor reprezintă analogul coșurilor și borcanelor din baie, unde poți depozita de la obiecte de igiena personală până la prosoape. Gândește-te și la un raft aşezat pe cadă sau deasupra.

În bucătărie, exploatează pereții goi: pune-le rafturi, cârlige pentru cârpe, tăblițe magnetice pentru ustensile sau chiar și plante aromatice suspendate. Atârnă un suport pentru detergent și burete la baza chiuvetei și depozitează ustensilele fără metale încorporate în borcane. Folosește multe coșuri sau cutii pentru depozitarea alimentelor care nu se pun în frigider și amplasează în frigider suporturi suspendate care se sprijină de rafturi, folosind un cod al culorilor pentru a identifica mâncarea din interior.

Folosește chiar și tavanul bucătăriei, unde poți bate-n cuie o placă de lemn decupată, de care să agăți pahare cu picior sau chiar și cratițe.

Painted Kitchen Cabinet Ideas Green And Yellow Walls 2017

Toate soluțiile prezentate sunt testate și confirmate, așa că oricând prinzi puțin timp liber, treci la treabă și oferă un aspect nou-nouț casei tale.

Sursa foto: Unsplash & Pinterest

Total
6
Shares
Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*
*

Moda