Cine spune că nu poți reproduce atmosfera idilică a unei case din lemn chiar în propriul dormitor? Sau că balconul apartamentului nu poate semăna mai degrabă cu prispa casei bunicilor? Nimic mai simplu și mai estetic: decorează pereții cu plăci de lambriu.
Lemnul este un material care se potrivește oricărei încăperi, de la sufragerii de lux, la dormitoare cu obiecte artizanale. Iar decorarea pereților cu lambriu este o tendință care nu se demodează niciodată.
Descoperă în continuare care sunt beneficiile termoizolatoare ale lambriului, instrucțiunile tehnice de montare și câteva idei de amenajare a fiecărei încăperi. Odată ce alegi un model, poți apela oricând la ajutorul unui specialist sau, și mai distractiv, monta pe cont propriu lambriul pe pereți. Îți spunem noi cum.
Avantajele amenajării camerelor cu lambriu
Tipuri de lambriu
Cum montezi lambriul
Idei creative de amenajare a interiorului cu lambriu
Avantajele amenajării camerelor cu lambriu
Iarna vine cu pași repezi și nu este nimic mai plăcut, decât să te refugiezi cu o cană de ceai și șosete colorate la adăpostul casei tale. Indiferent dacă locuiești la bloc și ești legat la o centrală comună sau dacă locuiești la casă, important este să ai ai o temperatură optimă în încăperi, fără o factură prea mare la întreținere.
În sprijinul economiei de energie vine lemnul, unul dintre cele mai bune materiale izolatoare, și un mijloc foarte bun de păstrare a căldurii în interior pe timpul iernii sau a unei temperaturi scăzute în anotimpul călduros.
Pe lângă proprietățile termoizolatoare, lambriul din lemn aplicat pe pereți mai are o serie de avantaje estetice și practice:
-
Finisaj versatil, potrivit pentru toate gusturile
Și pentru toate vremurile. Deși este la origine un element clasic, chiar rustic, de design interior, lambriul a trecut testul timpului și a rămas în trend. Într-o încăpere se armonizează la fel de bine cu un fotoliu minimalist, cât și cu un covor artizanal, țesut manual.
-
Diversitate de modele și culori
Nu numai că poți găsi o grămadă de opțiuni cromatice, dar există în comerț lambriuri din diverse materiale și de diferite grosimi, în funcție de preferințele personale, de mobilier și de restul obiectelor de decor.
-
Inspiră la joacă și creativitate
Dacă nu găsești modele pe gustul tău în comerț, poți vopsi plăcile de lemn într-o singură culoare care să integreze perfect celelalte obiecte de mobilier sau poți opta pentru un joc de culori complementare.
-
Se întreține foarte ușor
Pereții cu placaj din lemn se păstrează mai curați, decât cei vopsiți. Lambriul se împrospătează foarte ușor cu o cârpă îmbibată în apă cu puțin oțet. Un mare plus este că materialul nu este afectat de curățările repetate și rezistă în perfectă stare chiar și zeci de ani.
-
Atmosferă de liniște și armonie
Lemnul păstrează vie legătura cu natura. Senzația de calm te ajută să te relaxezi și să scapi de agitația de peste zi.
-
Libertate de creație
Poți realiza un design interior unic, integrând lambriul în orice cameră a casei tale, pe pereți, tavan sau chiar în mobilier. Este o alegere neconvențională în design interior și conferă unicitate.
-
Eleganța unui salon burghez
Camerele placate cu lambriu capătă un design robust, fiind apreciate pentru textura bogată a lemnului. Mai ales dacă optezi pentru un lemn rezistent și de o calitate superioară, poți fi sigur că încăperea va avea o identitate proprie, bine definită.
Tipuri de lambriu
În funcție de preferințe și buget poți opta între cele trei tipuri principale de materiale:
- Lambriu din lemn masiv
Cel mai folosit și rafinat material rămâne lemnul natural, de rășinoase. Este și cel mai costisitor, prețul unei plăci pornind de la 80 de lei.
Ideale pentru finisarea rapidă a unei suprafețe, panourile decorative din lemn pot fi aplicate chiar și de un începător. Atenție, însă, la cumpărare, plăcile nu trebuie să fie lovite, crăpate sau încovoiate.
- Lambriu din MDF
O alternativă la panourile decorative din lemn sunt panourile din MDF, disponibile pe piață într-o mare varietate de modele și culori, simple, gravate 3D sau perforate. Sunt formate din fibre de cireș, păr, stejar sau pin.
Materialul poate fi vopsit în orice culoare și este aproape la fel de dur și rezistent ca lemnul masiv. Este însă mai puțin costisitor, prețul unei plăci de MDF pornește de la 20 de lei.
- Lambriu din PVC
PVC-ul este o alternativă mult mai accesibilă, însă nu la fel de rafinată sau de rezistentă precum lemnul. Materialul este plăsticos, iar prețul unei plăci decorative pornește de la 4 lei și poate ajunge pană la aproximativ 50 de lei, în funcție de cât de bine imită lemnul.
Cum montezi lambriul
Poți apela la ajutorul unui specialist, care să vină cu toate materialele și instrumentele necesare, sau poți transforma amenajarea casei într-un proiect personal. Pe lângă plăcile de lemn, vei avea nevoie însă de câteva materiale, ustensile speciale și instrucțiuni de montare pas cu pas, ținând cont de câteva recomandări.
Moduri de montare
- pe verticală
- pe orizontală
- pe diagonală
Materiale necesare
- șipci de lemn
- șuruburi autoforante și dibluri
- polistiren pentru izolare, plăci de lambriu și accesorii pentru acestea
- doze pentru prize și întrerupătoare
Ustensile
- șurubelniță și bormașină
- cutter și riglă metalică
- freză metalică de dimensiunea dozelor
- boloboc
- ruletă
- pistol de capsat
Pași montare
- Verifică cu bolobocul dacă șipcile sunt perfect orizontale și fixează-le pe perete cu ajutorul diblurilor. Este recomandat să lași un spațiu de aproximativ 50 de centimetri între șipci.
- Introdu vată minerală sau polistiren extrudat între lambriu și perete pentru o izolație corespunzătoare.
- Începe montarea lambriului cu unul dintr-un colț al camerei și verifică în permanență cu bolobocul ca acestea sunt perfect verticale.
- Prinde lambriurile pe șipci cu pistolul de capsat.
- Folosește freza metalica pentru a da găuri în lambriu, exact în zonele unde sunt prizele și întrerupătoarele și montează-le în noul perete.
- Fixează colțarele cu ajutorul unui adeziv special la îmbinarea plăcilor, pe la colțuri sau intre perete și tavan/podea.
Idei creative de amenajare a interiorului cu lambriu
Această soluție decorativă poate fi integrată în orice încăpere din casă, fie că vorbim despre living, dormitor, birou, hol, camera copiilor, bucătărie și chiar în baie. Este recomandată însă chibzuința, în caz contrar apartamentul va fi prea încărcat.
Dormitor și living
Un living decorat cu lambriu este un spațiu prietenos și primitor. Lambriul poate îmbrăca și tavanul, oferind încăperii o imagine unitara. Atenție însă, dacă încăperea este mică, lambriul pe tavan ar putea crea o atmosferă claustrofobică.
O alta modalitate de integrare a plăcilor de lambriu în dormitor este utilizarea acestora strict pentru tăblia patului sau pe peretele pe care este fixat patul. Astfel, dormitorul va căpăta eleganță și rafinament, mai ceva ca la un hotel cu multe stele.
Lambriu pentru mobilier
Lambriurile utilizate în construcția mobilei te vor duce cu gândul la o casă liniștită în munți. Poți opta pentru o comodă cu suport din lambriu, o măsuță de cafea sau o bibliotecă neconvențională, în culori pastelate.
Baia
Această încăpere nu trebuie să fie neapărat sobră sau plictisitoare. Dacă înlocuiești gresia și faianța cu plăci de lambriu, îi vei da un aspect mult mai plăcut și mai natural.
Bucătărie retro
O bucătărie colorată și jucăușă te va determina să gătești cu plăcere. Iar dacă gătești cu plăcere, nu numai că mâncarea va fi mai gustoasă, dar te vei simți și mai bine după o zi lungă.
Holul
Poți oricând să mobilezi doar o mică porțiune dintr-un perete cu lambriu și observa cum te acomodezi cu designul. Optează pentru cuierul din hol, în felul ăsta hainele, accesoriile și încălțămintea vor deveni parte din decor.
Sursă foto: Pinterest, Unsplash, Shutterstock