Anumite materiale se pătează cu uşurinţă şi par o adevărată atracţie pentru praf şi acarieni. În plus, pot căpăta mirosuri neplăcute cu timpul, atât din cauza transpiraţiei, cât şi din cauza anumitor substanţe pe care le pot absorbi, dacă pătezi tapiţeria. În ciuda acestui lucru, avem pentru tine câteva propuneri care să elimine aparitia petelor şi a mirosurilor neplăcute, fără mare bătaie de cap. Citeşte articolul şi descoperă soluţii de curăţare şi îngrijire a tapiţeriei.

Curăţarea tapiţeriei în funcţie de material
Curăţarea tapiţeriei în funcţie de tipul petei
Etapele curăţării
Cum să-ţi protejezi tapiţeria

Curăţarea tapiţeriei în funcţie de material

Acelaşi tip de pată se va comporta diferit pe un material distinct, în funcţie de caracteristicile acestuia. Spre exemplu, indiferent de pată, lâna este foarte sensibilă atunci când este tratată cu apa caldă pentru că materialul va intra la apă şi se va micşora, modificând tapiţeria. Acest lucru se va întâmpla şi dacă vei aplica aerul cald al uscătorului pe pata umezita. Mai bine foloseşte o perie de îmbrăcăminte.

Funcționează bine pentru a elimina murdăria și praful adunat. Periază în lungimea ţesăturii, umezind-o foarte puţin cu apă rece. Poţi adăuga şi un detergent delicat precum Wool Fresh. Preferabil ca acesta să menţioneze pe etichetă că poate fi utilizat şi pentru lână. Poți utiliza, de asemenea, şampon pentru copii sau detergent de vase.

Microfibra este mai puţin pretenţioasă şi se şi usucă foarte uşor. Este important însă să tratezi pata imediat cea a fost făcută. Foloseşte un prosop alb cu puţin detergent de vase şi puţină apă caldă şi freacă tapiţeria de microfibră apoi clăteşte şi las-o la uscat. Dacă intenţionezi s-o cureţi cu un dispozitiv cu aburi, verifica indicaţiile materialului. Unele nu reacţionează bine la temperaturi ridicate. Dacă decizi totuşi să aplici această metodă, testează întâi pe o porţiune mică, ferită privirii.

Pentru tapiţeria din material textil, amestecă ¼ ceașcă de oțet alb, ¾ ceaşcă de apă caldă şi ½ linguriță de săpun lichid. Adaugă mix-ul într-o într-o sticlă cu pulverizator şi aplică pe țesătura murdară, într-o mişcare circulară. Repetă procesul până când canapeaua, fotoliul sau patul devine curat. Apoi curăţă cârpa cu apă caldă și foloseşte-o pentru a îndepărta săpunul în exces de pe țesătură. Șterge zona curățată cu o cârpă uscată pentru a îndepărta umiditatea. Las-o să se usuce.

Pielea ecologică este simplu de întreţinut şi nu se pătează, însă este sensibilă la temperaturi mari şi la solvenţii pe bază de alcool. Se poate decolora sau se poate distruge ţesătura, dacă tratamentul este prea agresiv. Poţi folosi o soluţie specializată, precum Gold Class pentru piele şi vinil, capabil să cureţe pata fără a deteriora uleiurile naturale impregnate în material ce păstrează flexibilitatea şi elasticitatea acestuia.

Pielea naturală nu se comporta atât de bine ca cea ecologică. Este permeabilă şi sensibilă chiar şi la contactul cu apa, aşa că nu aplica o cantitate foarte mare pe pată. Pentru a curăța pielea, amesteca o soluție de apă caldă și săpun, înmoaie o cârpă moale în ea, stoarce-o și apoi pune-o pe pată. Utilizează o doua cârpă curată și umedă pentru a șterge săpunul. Usucă delicat cu un prosop.

Curăţarea tapiţeriei în funcţie de tipul petei

În funcţie de tipul de pată, poţi apela la anumite soluţii homemade.

Spre exemplu, petele de grăsime se rezolvă dacă presari peste ele bicarbonat de sodiu care să absoarbă excesul de grăsime; aspiră apoi praful de bicarbonat şi curăţă zona cu o soluţie din apă cu detergent de vase.

Petele de transpiraţie necesită un burete îmbibat într-o soluţie din oţet şi apă, în proporţie de ⅓. Oţetul va împrospăta culorile şi le va uniformiza, neutralizând şi mirosurile neplăcute. Nu-ţi face griji în privinţa mirosului de oţet, nu va rămâne după uscare.

Petele de pix sau cerneală pot fi tratate cu alcool sau cu fixativ de păr. Se pulverizează substanţa pe pată, se lasă să se usuce şi apoi se îndepărtează cu ajutorul unui detergent special pentru tapiţerii.

Dacă te confrunţi cu pete de mucegai, pasta de bicarbonat de sodiu şi apă trebuie aplicată local şi lăsată să se usuce. O vei aspira ulterior şi vei observa eliminarea petei. O alternativă de aplicat ar fi apa oxigenată diluată cu apă în proporţie de 1/10 sau pasta obţinută din zeama de la o lămâie şi o linguriţă de sare, cu acelaşi efect.

În ceea ce priveşte lichidele, petele de suc se scot cu soluţie din amoniac cu oţet iar cele de vin roşu cu oţet alb sau cu o soluţie din oţet şi bicarbonat.

Scoate sângele din tapiţerie cu soluţii pe bază de apă, cu sare sau cu amoniac. Îl găseşti uşor chiar sub denumirea de Amoniac Universal, capabil să cureţe, să degreseze şi să elimine petele profunde. Cele cu cafea dispar cu apă minerală iar ceara se elimină cu un cuţit, dacă este complet întărită. Guma de mestecat se scoate cu gheaţă aplicată local, după care se răzuie pur şi simplu de pe suprafaţa tapiţeriei.

Mirosurile neplăcute pot fi tratate fie cu zeamă de lămâie, oţet sau bicarbonat de sodiu aplicate în moduri similare că pentru pete.

Soluţiile handmade sunt întotdeauna la îndemână, însă dacă tapiţeria este detaşabilă (pata a pătruns doar în husă), este preferabil să apelezi la ajutor profesionist. Poţi apela la serviciile unei curăţătorii pentru a îndepărta petele şi pentru a împrospăta culorile.

Dacă tapiţeria nu este mobilă, poţi achiziţiona produse profesionale din magazinele de mobilier, dar şi în cele auto pentru a te asigura că aplici cele mai bune soluţii local. Unul dintre produsele universale dedicate tapiţeriilor este Tapis, capabil să elimine nu doar petele dar şi mirosurile neplăcute, lăsând o aromă plăcută.

Etapele curăţării

Pentru a-ţi fi mai uşor, abordează curăţarea sistematic. Întâi, începe cu părţile mici, din metal, lemn, sau plastic ce necesită eliminarea prafului cu cârpe şi soluţii speciale. Le poţi aplica inclusiv un strat de lac, în special braţelor şi picioarelor metalice sau suprafeţelor cromate.

Elementele detaşabile, precum husele, pernele şi paturile vor ajunge la maşina de spălat, în funcţie de instrucţiunile de pe etichetă. Aspiră părţile rămase pentru a elimina praful şi părul de animale, dacă este cazul.

Cum să-ţi protejezi tapiţeria

Produsele care protejează tapiţeria vor asigura, în principiu, faptul că petele nu devin pete permanente, astfel încât atunci când verşi un pahar de vin pe țesătură, acesta să poată fi şters cu uşurinţă cu o cârpă albă. Astfel de produse se pulverizează la o distanţă de 15 cm de tapiţerie şi asigură un strat protector, impermeabil. Îţi recomandăm Ma-Fra sau Nanoauto, ce poate fi utilizat şi pentru tapiţeria de acasă.

Un aspirator de mână este la fel de util în îngrijirea tapiţeriei. Acesta elimină părul, praful şi murdăria. Un aspirator cu filtru HEPA pentru a îmbunătăți calitatea aerului din casă poate elimina alergenii din țesătură. Un aspirator de mână este capabil să acopere toată suprafaţa pernelor şi să aibă acces în colţuri dificile.

Din când în când, scutură pernele manual, pentru a te asigura de o mai bună igienă. Corpurile noastre lasă în mod constant celulele moarte ale pielii, firele de păr și uleiul de corp pe suprafeţele pe care le ating, aşa că cea mai uşoară metodă de a păstra curăţenia este să scuturi pernele, covoarele şi husele din când în când.

Câteva măsuri de protecţie în plus presupun folosirea huselor permanente sau a celor temporare măcar atunci când nu foloseşti fotoliul, canapeaua sau patul sau evitarea expunerii tapiţeriilor la soare.

Menţine-ţi tapiteria în cele mai bune condiţii prin aceste măsuri simple, dar investeşte în cele mai bune produse. Dacă nu le ai în casă, nu evita nici soluţiile handmade pe bază de oţet, bicarbonat de sodiu, alcool sau lămâie. De cele mai multe ori, pot rezolva problema cu uşurinţă.

Sursa foto: Shutterstock

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*
*

Moda