Prezenţa unei pisici reduce anxietatea şi stresul, ba chiar contribuie la micşorarea riscului de boli de inimă sau atac cerebral, conform studiilor. Cu atâtea beneficii pe care ţi le aduce, o pisică merită să se bucure de condiţii care să-i asigure confortul, cu ajutorul unor alegeri potrivite. Iată câteva recomandări, dar şi o galerie foto pentru inspiraţie.

Amenajează-i un loc de dormit potrivit
Montează-i rafturi deschise pe pereţi
Dedică-i un loc de depozitare pentru nisip, mâncare şi accesorii
Cumpără-i o litieră la care să aibă acces uşor
Completează-i colecţia de accesorii
Ascunde obiectele sau plantele periculoase
Galerie foto

Amenajează-i un loc de dormit potrivit

Pisicile adoră cutiile şi locurile unde se pot ascunde. Precum dulapurile. Atunci când îi pregăteşti un culcuş, asigură-te că acesta este suficient de mare şi confortabil pentru animalul tău de companie, dar nu strică dacă are şi opţiunea de a se acoperi, măcar cu o pătură.

Vei observa astfel că, indiferent de vreme, ea va avea tendinţa să se ascundă. Un pat cu acoperiş sau o pătură o vor ajuta să se relaxeze şi să se simtă în siguranţă. Aşază pătuţul într-un loc unde să nu fie curent, preferabil într-un colţ.

Dacă vrei să-i îndeplineşti o altă plăcere, amplasează-i patul lângă o sursă de căldură. Există culcuşuri special create pentru a fi agăţate de calorifer, iar faptul că sunt suspendate este fix pe gustul pisicii. De altfel, poţi monta culcuşuri suspendate şi pe pereţi.

Montează-i rafturi deschise pe pereţi

Dacă vrei să îi oferi o activitate de care nu se va sătura niciodată, dar şi un mod de a face mişcare, montează-i pisicii un sistem de rafturi deschise pe pereţi, de diferite înălţimi. Pisicile obişnuiesc să se caţere şi vor folosi des rafturile.

Dacă le aveai deja montate ca spaţiu de depozitare pentru accesorii decorative, te sfătuim să muţi ornamentele într-un loc mai sigur, pentru a nu fi dărâmate. De asemenea, în funcţie de greutatea pisicii, rafturile trebuie să fie bine fixate şi rezistente la trafic.

Dedică-i un loc de depozitare pentru nisip, mâncare şi accesorii

În mare, o pisică are nevoie de un culcuş, o litieră, containere pentru mâncare şi apă şi accesorii precum jucării, perii şi stâlpi de ascuţit ghearele. O parte dintre acestea nu vor fi însă mereu la vedere, aşa că găseşte un loc acasă unde să depozitezi sacul cu mâncare, sacul cu nisip, periile, păturile de rezervă, cuşca de transport şi jucăriile pe care nu le foloseşte în mod obişnuit.

Acest loc trebuie să fie închis şi inaccesibil animalului tău de companie. Acest lucru nu doar că va opri pisica să fure şi să împrăştie mâncarea, dar va asigura şi condiţiile de păstrare a acesteia, fiind necesar un spaţiu închis, întunecos şi uscat.

Un dulap de tip jolly, un sertar sau o comodă ar trebui să fie de ajuns pentru a avea toate produsele pisicii la un loc.

Cumpără-i o litieră la care să aibă acces uşor

Chiar dacă litiera este o sursă de miros neplăcut, atunci când nu este curăţată în mod regulat, asaz-o într-un loc accesibil pisicii, fie că este în baie sau în balcon, cu uşa mereu deschisă. Un loc aerisit va contribui la reducerea mirosului, precum şi un odorizant.

O alternativă la litiera clasică este litiera acoperită, aşa cum vei vedea în galeria noastră foto. Aceasta are avantajul că nu permite pisicii să împrăştie nisipul în afara litierei atunci când o foloseşte şi este şi un bun izolator pentru miros. Există chiar o litiera robotica, ce elimina murdăria singură.

Completează-i colecţia de accesorii

Accesoriile pot reduce efectele distructive ale pisicilor, precum ruperea perdelelor sau stricarea tapiţeriei. Un stâlp de ascuţit ghearele poate salva canapeaua de la înlocuire. O altă idee bună, totuşi, ar fi să nu ai o canapea din piele naturală, catifea, lână, mătase, tweed sau in.

Poţi prinde şi o perie de muchia unui perete, pentru că felina ta să se perie singură şi să mai reducă astfel părul lăsat prin casă.

Jucăriile suspendate, laserele controlate cu atenţie şi mingiuţele împrăştiate prin casă sunt grozave pentru a o ţine ocupată pe pisică, atrăgându-i astfel atenţia de la a face stricăciuni.

Ascunde obiectele sau plantele periculoase

Dacă îţi plac plantele, ai grijă să nu ai acasă una care ar putea s-o otrăvească. Pisicile rod frunzele plantelor şi recunosc cu ajutorul mirosurilor pe cele care nu le priesc, însă există riscul să nu recunoască toate plantele cu potenţial de risc.

Plasa la geam este obligatorie când aeriseşti. Mitul conform căreia pisicile cad mereu în picioare de la orice înălţime şi nu păţesc nimic e înlocuit uşor de o urgenţă la veterinar, dacă nu eşti atent.

Ascunde cablurile şi alte obiecte care o pot electrocuta. Pisica are obiceiul să roadă obiectele moi. Învaţ-o încă de mică să se rezume doar la locurile unde are voie, pentru propria protecţie, dar şi a mobilei. Un pulverizator umplut cu apă o poate păcăli să se îndepărteze de ele.

Galerie foto

Iată câteva imagini care te pot inspira, atunci când iniţiezi proiectul “casa cat-friendly”.

Află şi mai multe sfaturi pentru adaptarea casei la nevoile animalului de companie, dintr-un articol ce completează aceste recomandări.

Sursa foto: Shutterstock si Pinterest

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*
*

Moda