Dacă visezi la amenajare unei zone pentru gaming și nu știi de unde să începi, suntem aici să te ajutăm. Vestea bună este că poți să obții camera dedicată gamingului indiferent că locuiești la casă sau într-un apartament. Nu ai nevoie de prea multe pentru a crea un astfel de spațiu complet funcțional.

Poate ai deja câteva idei în minte despre cele necesare sau poate pare un vis irealizabil momentan. Indiferent de situația în care te afli, vei descoperi sigur în acest articol câteva idei care vor face lumină în planul tău de amenajare. Bătăliile virtuale necesită condiții adecvate, iar tu ești pe cale să afli care sunt cele mai importante criterii în acest caz.

  • Felul în care poziționezi obiectele de mobilier

Atunci când proiectezi o camera pentru gaming în casa ta, trebuie sa ai în minte câteva lucruri foarte importante, pentru a te asigura ca timpul pe care îl petreci jucând va fi de calitate. În primul rand, fii atent la felul în care sunt așezate obiectele de mobilier în raport cu geamul. Desigur, o camera fără ferestre este ideală pentru un astfel de spațiu, însă acestea sunt foarte rare, indiferent că locuiești la casa sau la bloc. Din acest motiv, important este sa te asiguri ca nu poziționezi biroul de gaming în fața sau în spatele geamului. Dacă faci asta, lumina îți va bate în ochi sau, și mai rău, direct în monitor. În cazul în care camera dedicată pentru gaming este foarte mică și nu poți evita acest lucru, ideal ar fi sa investești în perdele prin care sa nu treacă lumina.

  • Alegerea scaunului de gaming

Cireașa de pe tort, fără de care nicio camera de gaming nu își poate atinge potențialul maxim este un scaun de gaming rezistent. Cel mai probabil vei petrece câteva ore bune pe acest scaun, de aceea este important să fii sigur că este confortabil și durabil. În plus, în momentul de față, există o varietate atât de mare, încât acesta îți poate oferi beneficii la care nici măcar nu poți sa te gândești. De la suport pentru picioare, până la spațiu dedicat pentru a iți depozita diferite obiecte, cum ar fi boxele. Dacă vorbim de culori, la fel, în prezent găsești o paletă extrem de diversificată în majoritatea magazinelor online. Nu trebuie să îți faci griji, cu siguranța vei găsi unul potrivit din punct de vedere cromatic. Însa, cel mai important beneficiu al acestora, este faptul că asigură o postură corectă și te scapă de eventualele probleme de sănătate care ar putea apărea dacă petreci prea mult timp la calculator.

  • Folosește jocuri de culoare

E greu de zis care este cea mai potrivită culoare pentru o camera de gaming, însă noi îți recomandăm sa combini o culoare neutră cu una care este puternică, un accent de culoare. Astfel, vei putea sa scoți camera din monotonie și să te aliniezi cu ultimele tendințe în materie de design. De asemenea, în cazul în care vrei să iți amenajezi camera de gaming în sufragerie sau dormitor, vei putea modifica doar peretele pe care sunt amplasate obiectele dedicate jocului, fără sa deranjezi prea tare designul general. Totodată, dacă vei opta pentru a combina doua culori nu va mai fi necesar să achiziționezi foarte multe accesorii cu led-uri, pentru a scoate zona de gaming din cotidian.

Să amenajezi o camera de gaming nu e chiar atât de greu. Trebuie să ții cont de locul în care iți amplasezi mobilierul, să alegi un scaun confortabil și rezistent cu un design unic și câteva scheme de culoare. Apoi te poți bucura de jocurile tale preferate, într-un mediu care te va ajuta să ajungi la performanța pe care ți-o dorești și să te relaxezi în timpul tău liber.

Sursa: cottonbro, itgalaxy.ro, Soumil Kumar

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*
*

Moda