Dacă ai un imobil și vrei să faci bani de pe urma lui, variantele tale sunt să îl închiriezi sau să îl pui pe platforma Airbnb. Deși sună ușor, înainte de asta, trebuie să te ocupi exemplar de spațiul tău pentru a ieși în evidență din multitudinea de oferte de pe piața imobiliară, dar și pentru a satisface și cei mai pretențioși oaspeți. Sunt câteva detalii care îți pot ușura munca pentru a-ți transforma locul într-unul atractiv și care îți pot reduce cheltuielile.

Iată tot ce trebuie să știi înainte să închiriezi sau să pui pe Airbnb un apartament sau o garsonieră:

Regulile de bază înainte să închiriezi sau să pui pe Airbnb un imobil
Cum să amenajezi imobilul pentru Airbnb
Cum să-ți amenajezi apartamentul înainte să-l dai în chirie
Cum asiguri siguranța oaspeților

Regulile de bază înainte să închiriezi sau să pui pe Airbnb un imobil

Dacă ești proprietar al unui imobil căruia vrei să-i găsești locatari, trebuie să știi că e foarte important să depui un efort considerabil pentru ca spațiul tău să fie primitor. Oaspeții nu caută doar curățenie și camere utilate, ci își doresc și un decor cu personalitate. De asemenea, trebuie să ții cont că îți vor călca pragul persoane de toate vârstele, cu gusturi și nevoi diferite.

Există câteva reguli de bază pentru a oferi confort oricărui călător de pe Airbnb, cât și oricărui chiriaș:

  • Internet wireless performant. În ziua de azi, toată lumea comunică prin intermediul internetului, cu atât mai mult dacă este vorba de un călător, care vrea să distribuie fotografii din excursia lui. Dacă internetul merge greu, aceasta ar putea avea un impact negativ asupra recenziilor, în cazul unui imobil de pe Airbnb.
  • Paturi confortabile. Indiferent cât de bine arată spațiul tău, un pat care nu e confortabil poate strica experiența oricărui oaspete.
  • Informații despre cum funcționează lucrurile. Această regulă se aplică mai mult unui apartament de pe Airbnb. E important ca oaspetele să știe cum funcționează anumite aparate din casă, așa că e indicat să le lași bilețele cu instrucțiuni, în cazul în care e nevoie. Încearcă însă să nu lași prea multe ca să nu-i faci pe oaspeți să simtă că ar putea strica ceva în orice moment.
  • Asigură-te că ai cuiere și dulapuri pentru depozitare. Ele sunt întotdeauna utile, atât pentru oaspeții de pe Airbnb, cât și pentru chiriași.
  • Cafea. Pentru că majoritatea oamenilor își încep ziua cu o cafea, un espressor este o achiziție valoroasă pentru spațiul tău, mai ales dacă este vorba de o cameră fără bucătărie, pentru Airbnb. În cazul în care vrei să închiriezi imobilul, orice chiriaș va aprecia, de asemenea, posibilitatea de a-și face cafea rapid.

Cum să amenajezi imobilul pentru Airbnb

Decorul unui apartament pe care intenționezi să-l pui pe Airbnb nu trebuie doar să-i mulțumească pe oaspeți, ci este crucial pentru succesul tău pe platformă să și arate bine,  atât în fotografii, cât și în realitate. Va trebui să acorzi astfel o atenție deosebită imaginilor pe care le vei încărca pe Airbnb pentru a atrage oaspeții. Amenajările interioare trebuie să fie simple, dar cu personalitate.

Personalitatea apartamentului tău depinde foarte mult de ce piese de decor alegi, iar aici, detaliile sunt importante, potrivit Airbnb Blog. De exemplu, dacă vrei să-i dai un stil retro, îmbogățește spațiul cu o veioză vintage sau un separator de cameră retro. În vreme ce mobilierul esențial poate fi cât mai simplu și în culori neutre, obiectele mici de decor, pot da culoare sau pot influența stilul apartamentului. Poți să-ți găsești inspirația de la alte apartamente chiar de pe Airbnb, de la Superhost, adică gazele foarte apreciate pe platformă.

Decorațiuni precum perdele, draperii și covoarele contribuie mult la stilul apartamentului și reprezintă detalii care pot fi foarte apreciate de călători.

Acordă o atenție deosebită sufrageriei. Aici călătorii își vor petrece o mare parte din timp. E necesar să le pui la dispoziție o canapea (preferabil extensibilă) pe care se pot relaxa. Culorile neutre, precum maro sau gri închis, reprezintă cea mai bună alegere pentru că ascund uzura.

În funcție de numărul de oaspeți, poți adăuga și tabureți sau fotolii. Ideea este să te asiguri că fiecare persoană va avea unde să stea.

Nu uita nici de perne și de pături, care nu doar că sunt niște detalii care îți îmbunătățesc decorul, dar contribuie și la confortul oaspeților.

Alte piese de mobilier din sufragerie sunt: masa de cafea și un birou. Un televizor, de asemenea, reprezintă un beneficiu pentru cei ce calcă pragul apartamentului tău.

Airbnb

Bucătăria trebuie neapărat să aibă ustensilele esențiale pentru gătit, în funcție de facilitățile pe care vrei să le oferi. Frigiderul și aragazul nu trebuie să lipsească, iar dacă vrei să-i satisfaci până și pe cei mai exigenți oaspeți, poți investi și într-o mașină de spălat vase. Culorile în care îți vei decora bucătăria pot fi unele deschise, poți opta chiar pentru alb, pentru a da senzația de curățenie.

Airbnb

De asemenea, pentru o bucătărie modernă, poți alege și un mobilier cu contrasturi, negru dându-i un aspect mai elegant. Iar pentru gresie și faianță, culorile neutre sunt întotdeauna un succes.

Airbnb

Un lucru inteligent pe care poți să-l faci este să petreci cel puțin o noapte în apartamentul tău de pe Airbnb pentru a vedea cum experimentează oaspeții șederea. Așa vei ști dacă paturile sunt confortabile și dacă totul funcționează cum trebuie. Poți să ai cel mai frumos apartament de pe Airbnb, dacă oaspeții nu se odihnesc bine, atunci e degeaba.

Pentru dormitor, nu ai nevoie de multe piese de mobilier. Pe lângă patul comod și noptiere, nu uita să fii atent la perne și la așternuturi din materiale calitative. Culorile neutre sunt iarăși indicate. Folosirea unui balsam de rufe atunci când le speli, poate avea un impact mare asupra oaspeților.

Pe lângă dulapurile pentru depozitarea hainelor, poți include câteva piese de decor, de exemplu câteva tablouri pe perete. Nu e nevoie să cheltuiești mulți bani pe ele, important e să alegi ceva cu gust, cât mai minimalist.

Pentru baie, e important ca prosoapele să fie impecabile, la fel ca și restul obiectelor puse la dispoziția oaspeților. De asemenea, majoritatea gazdelor de pe Airbnb oferă produse consumabile, precum: săpun, șampon sau gel de duș.

În cazul în care ai o garsonieră pe care o promovezi pe Airbnb, e bine să știi că poți atrage mulți oaspeți și cu un spațiu mic, atâta timp cât locul răspunde nevoilor călătorilor. Regulile sunt asemănătoare ca în cazul unui apartament. Aspectul de curat este o necesitate, iar stilul poate fi dat de obiectele mici de decor. Te poți juca, de asemenea, cu stilul amestecând noul cu vechiul, cum a ales acest proprietar al unui studio din Barcelona.

Airbnb

Cum să-ți amenajezi apartamentul înainte să-l dai în chirie

În cazul în care ai un apartament de închiriat, lucrurile sunt mai simple. Cei ce vor sta în apartamentul tău nu vor fi doar în trecere, ci vor locui o perioadă mai lungă de timp, poate chiar ani de zile. În cazul acesta, cel mai probabil, chiriașii își vor aduce obiecte de decor pe gustul lor și poate chiar piese de mobilier. Dar asta nu înseamnă că nu trebuie să depui un efort pentru a veni cu idei de amenajare a casei sau a apartamentului.

În primul rând trebuie să ții cont de persoanele care în general caută chirie, iar aceștia sunt tinerii (studenți, cupluri care nu își permit o locuință, persoane care lucrează temporar în alt oraș etc). Asta înseamnă că designul tineresc, urban, cu culorile neutre va fi apreciat de posibilii chiriași și, de asemenea, le va lăsa loc pentru a-și personaliza spațiul cu accente de culoare, dacă doresc.

În primul rând, înainte de a-l închiria, este preferabil să-l zugrăvești, iar albul încă este în topul preferințelor majorității.

Investește în lămpi de podea și veioze spectaculoase. Ele nu sunt doar practice, dar oferă și personalitate apartamentului și nici nu va trebui să cheltuiești foarte mulți bani pe ele.

Folosește covoare atrăgătoare. Ele pot schimba atmosfera din locuință și, în plus, protejează parchetul de posibile daune făcute de chiriași. Culorile neutre sunt, iar, recomandate.

Adaugă draperii la geamuri. Experții recomandă draperiile romane din bambus. Ele sunt ușor de folosit și transformă spațiul instant într-unul mai primitor și plăcut.

Dacă ai o garsonieră pe care vrei să o închiriezi, alege cu atenția mobila, pentru a te asigura că rămâne cât mai mult spațiu liber și pentru deplasare. Culorile indicate pentru mobilă sunt: gri, bej, alb, negru, iar piesa centrală să fie o canapea extensibilă, care obligatoriu trebuie să fie confortabilă. Un birou este de asemenea necesar. Poți opta pentru unul pliabil pentru a avea mai mult spațiu.

Nu uita nici de cuiere și dulapuri de depozitare.

Cum asiguri siguranța oaspeților

Deși decorul și curățenia sunt foarte importante, siguranța oaspeților este principalul aspect de care trebuie să ții cont. Oaspeții vor observa grija ta pentru siguranța lor, iar asta se va observa în recenziile pozitive.

Pentru asta, poți include o listă de contacte cu următoarele numere de telefon:

  • Numerele de urgență locale
  • Numărul celui mai apropiat spital
  • Numărul de contact al gazdei
  • Un număr de contact de rezervă (în cazul în care oaspeții nu te pot contacta)

Poți păstra o trusă de prim ajutor și le poți spune oaspeților unde se află aceasta.

Asigură-te că ai un traseu clar marcat de evacuare în caz de incendiu. O hartă afișată a acestuia este, de asemenea, utilă.

Alte măsuri de precauție pentru a preveni pericolele sunt:

  • Inspectează locuința pentru a identifica toate zonele în care oaspeții ar putea să se împiedice sau să cadă
  • Îndepărtează pericolele pe care le identifici sau marchează-le clar
  • Fixează toate cablurile expuse
  • Asigură-te că scările sunt sigure și au balustrade

Aparate precum sobe și unități de aer condiționat, pot contribui la confortul oaspeților. Acestea sunt alte aspecte de care ar trebui să ții cont ca să eviți neplăceri și recenzii negative:

  • Asigura-te că apartamentul tău este ventilat corespunzător
  • Verifică dacă termostatul funcționează corect și asigură-te că oaspeții știu unde să-l găsească
  • Asigură regulat service-ul aparatelor

Așadar dacă vrei să închiriezi sau să pui pe Airbnb un apartament, acordă atenție pieselor de mobilier, siguranței, dar și obiectelor de decor, pentru a le face viața, nu doar mai comodă, dar și mai frumoasă oaspeților.

Foto: Airbnb, Shutterstock

Total
1
Shares
Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*
*

Moda