Casa este pe bună dreptate comparată adesea cu un templu. Este locul în care ne întoarcem obosiți după o zi de muncă și ne reîncărcăm bateriile. Nimic nu e mai confortabil decât fotoliul mare din sufragerie sau mai plăcut decât emisiunea de la ora 20. Dar acasă nu este întotdeauna un spațiu atât de sigur și sănătos pe cât ne place să credem. Pereții locuinței ascund unele pericole de care suntem mai puțin conștienți. Află care sunt acestea și cum poți să le înlături, pentru a te putea bucura cu adevărat de confortul și siguranța casei tale.

Fă verificări de siguranță

Mediul în care trăim este, din păcate, tot mai nociv. Iar locuințele noastre nu sunt ferite de radiații sau poluare. Tehnologia, fără de care nu am mai putea să realizăm activitățile zilnice obișnuite, are nenumărate efecte negative. Studiile arată că aparatele precum sistemele wireless, telefoanele mobile sau cuptorul cu microunde sunt printre cele mai periculoase pentru sănătate. Dar nici uscătorul de păr sau banala telecomandă nu sunt prea sigure. Undele electromagnetice emise pot fi dăunătoare pe termen mediu și lung.

Sănătatea îți poate fi pusă în pericol la interiorul casei și de alți factori, printre care un nivel crescut de umiditate, prezența mucegaiului, scurgerile accidentale sau instalațiile electrice defecte.

Ceea ce poți face este să efectuezi periodic câteva verificări de siguranță. În comerț se găsesc diverse aparate de masura si control performante și eficiente, care te vor ajuta să locuiești într-un mediu mult mai sigur. Printre acestea se număra aparate de măsurare a radiațiilor, ce indică limita admisă, camere cu termoviziune, termometre etc. În plus, acestea sunt deosebit de utile și atunci când îți dorești să faci anumite modificări interioare.

Ferește-te de poluarea din casă

Conform studiilor, aerul de la interior poate fi chiar mai poluat decât cel de la exterior. Deși prea puțină lume se gândește la acest lucru, o foarte mare parte din obiectele de decor, covoare și piesele de mobilier conțin substanțe toxice. Printre acești compuși nocivi se numără formaldehida, un gaz ce se eliberează din obiectele noi, în aer. Fă alegerile cu grijă și evită produsele ieftine, mai ales cele care au un miros specific puternic. Stai pe cât posibil deoparte de țesăturile sintetice, plastic, vinilin etc. Optează în schimb pentru materiale naturale, fabricate în mod tradițional.

Alte produse care poluează aerul din locuința ta sunt vopselele, lacurile, anumite cosmetice, spray-urile, produsele de curățat. Magazinele de profil oferă destul de multe alternative, de la soluții ecologice pentru curățenie, la săpunuri din ingrediente naturale și chiar vopsele cu pigmenți naturali. Tot ceea ce trebuie să faci este să citești eticheta înainte de a cumpăra.

Acordă atenție calității aerului

Foarte importantă este și calitatea aerului pe care îl respiri atunci când ești acasă. Iar pe lângă substanțe și gaze toxice, poți inhala fum de țigară, păr de animale, particule de praf, de polen sau alți alergeni. Acestea pot avea efecte negative în primul rând asupra sistemului respirator, agravând alergiile. Pentru a reduce cât mai mult posibil riscurile, poți folosi diferite aparate de îngrijire a aerului și sisteme de ventilație. Practic, aerul vechi trebuie înlocuit constant cu aer proaspăt, de afară. Fie că alegi să instalezi diferite ventilatoare sau extractoare, ori să aerisești constant, ceea ce contează este să nu omiți acest aspect, atât de important pentru sănătate.

Un alt detaliu important, după cum am menționat mai sus, este umiditatea. Dacă un nivel crescut dăunează sănătății, același lucru îl putem spune și despre aerul uscat. Specialiștii recomandă păstrarea acestuia între 30% și 60%.

Consumă apă de calitate

Starea noastră de sănătate depinde și de calitatea apei pe care o bem. Şi având în vedere numărul relativ mare de posibilități, foarte multe persoane se întreabă care alegere este cea mai bună: apa îmbuteliată, de la robinet, filtrată etc.

Începând cu sursa de apă disponibilă în locuințele fiecăruia, apa de la robinet ar trebui să fie lipsită de germeni, bacterii, impurități și să aibă un nivel minim de clor și nitriți. Aceștia din urmă sunt cei mai dăunători, deoarece se acumulează în organism și reduc capacitatea celulelor de a asimila oxigen. Odată filtrată, apa de la robinet este practic curățată de toate aceste substanțe. Pentru a-și păstra eficiență, filtrele trebuie însă înlocuite periodic.

Și apa îmbuteliată are dezavantaje. Sticlele din polietilenă pot elibera substanțe chimice în apă dacă sunt păstrate în condiții de îngheț sau căldură. De asemenea, este important să verifici specificație „reziduu uscat” de pe ambalaj. Valoarea ideală este de sub 100 miligrame la litru.

Locuința fiecăruia dintre noi ascunde mai multe pericole decât ne-am fi imaginat, dar este suficient să acorzi atenție anumitor detalii pentru a reduce riscurile considerabil. Pune în aplicare sugestiile de mai sus și bucură-te de o casă sigură, ce nu îți pune în pericol sănătatea.

Sursa foto: Shutterstock

Total
77
Shares
Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*
*

Moda